Vremuri de altădată Cum se obţinea permisul de conducere în 1913


Cum se obţinea permisul de conducere în 1913

Prefectura de Poliţie Bucureşti a venit cu ideea de a reglementa circulaţia din cauza creşterii numărului de maşini

Acum un secol a intrat în vigoare primul regulament care stabilea cum se circulă cu maşina în România, dar şi cine şi în ce condiţii putea obţine carnetul. Istoria permisului de conducere poate fi văzută la standul Ministerului de Interne de la Salonul Auto Bucureşti.

Prefectura de Poliţie Bucureşti a venit cu ideea de a reglementa circulaţia din cauza creşterii numărului de maşini. Se întâmpla în 1907, când în Capitală erau 138 de autoturisme. Tot atunci au fost gândite şi primele probe ale examenului, iar cei admişi erau întregistraţi într-un catastif. Exista o probă de viteză pe un traseu stabilit, care era întreruptă pe neaşteptate de examinator.

„Examinatorul era chiar şeful Poliţiei Prefecturii. Stătea în zona unde se făceau opturile şi arunca un sac în faţa maşinii”, povesteşte Bogdan Coconoiu, preşedintele Retro Mobil Club România.

Dacă nu frâna la timp, candidatul nu promova examenul. Primul permis a fost emis după ce „Regulamentul pentru circulaţiunea autovehiculelor” a fost publicat în Monitorul Oficial din 1913. Era o hârtie lipită pe o pânză subţire, colorată în roşu, galben şi albastru.

Cotidianul RO

Acest articol a fost publicat în ROMANIA(de altadata). Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns