Istoricii ruși contraatacă: LA STALINGRAD A FOST GENOCID!

Rusia nu a formulat niciodată vreo pretenție în sensul cererii de despăgubiri din partea Germaniei pentru crimele pe care armata nazistă le-a săvârșit pe teritoriul ei. S-a convenit, tacit, ca nici Germania să nu ceară despăgubiri de război de la ruși, considerându-se că, într-un fel, crimele de război comise de  militarii germani în Rusia s-au ”compensat” cu crimele de război săvârșite de militarii ruși în Germania și cu munca prizonierilor germani în Rusia.
      Se pare însă că una din părți nu a respectat ”înțelegerea”. Balticii germanofili (în special letonii) au început să solicite despăgubiri din partea Rusiei sub pretextul că statul rus le-a ocupat ilegal teritoriile și a comis genocid în regiunea baltică.
            O PARTE A ADEVĂRULUI DESPRE MASACRUL DE LA KATYN
         Istoricii ruși, la rândul lor, au trecut la contraofensivă, abordând, pentru început problema Stalingradului. Ei susțin că la Stalingrad, între 1941-1945 Wehrmachtul (Armata Germană) a comis genocid. 
        Atrage atenția în special unul dintre istoricii ruși. Este vorba de cercetătorulAleksandr Diukov, istoric care lucrează și pentru Direcția Rusă de Informații Militare și care a publicat numeroase studii privitoare la asediul Stalingradului.
     Diukov afirmă fără șovăire în lucrările lui că ”Blocada de la Stalingrad a fost crimă împotriva umanității, holocaust și genocid”. 
    Atitudinea lui Diukov nu este deloc neașteptată. Ea vine ca o replică dură aMoscovei față de modul în   care balticii și polonezii insistă pe cererea de   despăgubiri colosale de la ruși (în total circa 100 de miliarde euro)  pentru  ce s-a întâmplat în perioada 1939-1945. Polonezii cer compensații pentru  cei 20000 de compatrioți ai lor căzuți prizonieri la ruși și executați în masă în pădurea de la Katyndin ordinul lui Stalin.
      Povestea execuției ofițerilor polonezi executați de Stalin la Katyn este mult mai complexă decât pare. La 1 septembrie 1939 Hitler a invadat Polonia și a desființat-o ca stat. Președintele Poloniei Ignacy Moscicki  a fugit cu întregul guvern polonez în exil. Tezaurul țării a fost expatriat, poporul polonez a fost abandonat de conducătorii lui și Armata Poloneză a fost lăsată în voia sorții.
     Aici trebuie să amintim că guvernul polonez era un guvern rusofob și mai fascist decât invadatorii din fața cărora fugea. Acest guvern inoculase în rândurile poporului polonez o dușmănie crâncenă și oarbă față de ruși.
      La data de 14 septembrie 1939 Polonia încetase să mai existe și trupele germane se îndreptau în marș forțat către granița cu Rusia.
       Neliniștit de apropierea germanilor și nedorind să-i aibă ca vecini, Stalin dă ordin Armatei URSS să intre pe teritoriul fostei Polonii pentru a opri avansarea Armatei Germane la linia de demarcație stabilită anterior cu Hitler.
      Acțiunea lui Stalin nu era ilegală. Statul polonez nu mai exista, țara era în haos. Dorința lui Stalin de a ocupa o zonă tampon între granița rusă și noul Reich Germanera în spiritul legislației internaționale. Nu trebuie să uităm că însăși Polonia procedase exact ca Stalin. Atunci când Hitler ocupase Cehoslovacia în martie 1939, Armata Poloneză intrase pe teritoriul Cehoslovaciei și ocupase provincia cehoslovacăCyeszin declarând-o ”pământ polonez”, cu toate că polonezii erau minoritari acolo.
        La 17 septembrie trupele URSS intră în Polonia pe un teritoriu care nu mai aparținea nimănui. Stalin intenționa ca pe teritoriul polonez ocupat de el să ia ființă, sub protectoratul Rusiei, un stat polonez. Spre marea surpriză a rușilor însă, țăranii polonezi, jandarmii și rămășițele Armatei Poloneze încep să atace Armata Rusă și se dedau la crime cumplite ucigând ofițerii și soldații ruși cazați prin locuințe.
      După cum relatează istoricii ruși și Alexandr Diukov, încercările rușilor de a-i convinge pe polonezi că nu ei erau dușmanii lor ci nemții nu dau rezultate. Stalin dă ordin de represiune. Sunt capturați în acest fel 22000 de ofițeri și subofițeri polonezi de armată, jandarmerie și poliție care luptau contra armatei ruse și sunt duși în Rusia. Acolo rușii încearcă din nou să-i convingă că nu ei sunt dușmanii Poloniei ci nemții. Polonezilor li se propune să lupte împotriva germanilor alături de Armata URSS. Îndoctrinați în ura față de ruși, polonezii refuză și cu asta își semnează condamnarea la moarte. Biroul Politic al PCUS îi declară dușmani irecuperabili ai Rusiei. Vor fi executați cu toții.  
      Istoricii polonezi declară că la Katyn au murit 28000 de polonezi și nu 20000 și-i acuză pe ruși că ascund adevărul cu privire la Katyn.
     La rândul lor istoricii ruși scot de la naftalină cazul celor 20000 de militari ruși luați prizonieri de trupele poloneze în 1921-1922 și uciși toți în lagărele de la Tuchola șiStashalkovo cu o cruzime bestială de neimaginat (prin decapitare, împușcare și ardere de vii) pe motiv că erau bolșevici (comuniști).
     De asemena rușii au anunțat că Arhivele Ruse de Stat dețin documente grele privind atrocitățile săvârșite de militarii polonezi contra prizonierilor sovietici. Între acestea și documente secrete de o gravitate excepțională privind comportamentul bestial al colonelului Ignacy Matuszevski, ministrul de război al Poloniei în perioada 1921-1923, din ordinul căruia au fost exterminați prin înfometare și infectare intenționată cu tifos  120 000 de prizonieri ruși aflați în lagărele poloneze. 
            RUȘII SE ÎNFURIE PE EVREI
    În afară de asta pe ruși îi înfurie faptul că evreii care au suferit în Stalingrad în perioada asediului din anii 1941-1944 au fost recunoscuți imediat de comunitatea mondială ca victime ale Holocaustului și au primit despăgubiri consistente din partea Germaniei. Dar rușii care au suferit acolo alături de evrei nu numai că nu au primit nici o despăgubire, dar nu sunt  considerați de comunitatea mondială nici măcar victime de război. 
       Pe de altă parte rușii nici nu pot ridica pretenții prea mari fiindcă ei au ridicat deja pretenții prin tratatele încheiate la sfârșitul războiului. Stalin a fost destul de abil să ceară atunci recompense. Prizonierii de război germani și români au reconstruit Stalingradul distrus.
      Pe vremea lui Stalin însă nu exista încă noțiunea de Holocaust, iar cea de genocid avea un înțeles mult mai limitat decât are acum. Istoricii ruși de azi susțin că la Stalingrad a fost și una și alta! Adică genocidul de acolo ar putea fi încadrat la capitolul  Holocaust. În ce măsură au rușii dreptate?
       ASEDIUL STALINGRADULUI. ”VĂ RUGĂM SĂ APROBAȚI CA SĂ MÂNCĂM MORȚII!”.
      Asediul Stalingradului a fost cel mai tragic și mai amplu asediu din istoria lumii. Pierderile în vieți umane nu se cunosc cu exactitate, dar se presupune că au murit între 1,5 și 3 milioane de civili și militari.Numai în cimitirul memorial al orașului sunt îngopate peste o jumătate de milion de victime ale asediului.  Distrugerile săvârșite la Stalingrad  de Armata Germană depășesc de două ori pe cele ale bombardamentelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki. 
      Asediul Stalingradului a fost atât de cumplit încât au fost înregistrate acte de canibalism. În puținele enclave  ocupate de germani populația rusă era ținută în regim de exterminare prin înfometare. Istoricul Diukov aduce în lumină documente cutremurătoare în acest sens, precum scrisoarea adresată comandamentului german de ocupație de către locuitorii ruși ai unei străzi pe care se afla spitalul de handicapați. Înnebuniți de foame rușii îi scriu comandantului german regional: ”Domnule Comandant! Vă rugăm să aprobați ca să mâncăm handicapații morți în Casa Veche”.
   Tot atunci în același Stalingrad asediat s-au petrecut fapte emoționante demne de a rămâne  în memoria timpului și a umanității. Așa cum ar fi de exemplu gestul colectivului de cercetători ai Institutului de Științe Agronomice din Stalingrad.Aceștia nu au mai plecat acasă și au rămas să păzească depozitul special unde se aflau  conservate în casete etanșe și în saci speciali  rezervele de semințe a zeci de mii  de specii de plante din întreaga lume, inclusiv saci cu boabe de grâu din soiuri extrem de productive. Cercetătorii au murit cu toții de foame în interiorul depozitului fără să se atingă nici măcar de un singur  bob de grâu. ”Comorile” pe care ei le-au protejat au fost găsite intacte.
     GENERALUL FRANZ GALDERA: ”NU TREBUIE SĂ EXISTE SUPRAVIEȚUITORI!”
    Diukov arată clar că asediul Stalingradului nu avea nici un rol în cadrul ofensivei germane. Chiar Marele Stat Major German știa lucrul acesta. Generalii germani i-au sugerat de multe ori lui Hitler să ridice asediul fiindcă operațiunea nu avea nici un sens și nici o utilitate militară, dar acesta a refuzat. 
     La 22 septembrie 1942 Hitler declara la o reuniune cu ofițerii din Statul Major:”Stalingradul  trebuie șters de pe fața Pămîntului! Nu avem absolut nici un interes în salvarea populației civile ruse.”
       O coincidență înteresantă o prezintă suprapunerea a două evenimente pe aceeași dată: 27 ianuarie. Eliberarea Stalingradului s-a făcut pe 27 ianuarie 1944 și eliberarea deținuților din lagărul de de la Auschwitz a avut loc în 27 ianuarie 1945. Acest lucru permite o apropiere uluitoare între Holocaust și Blocada Stalingradului. Cât de departe vor merge rușii pe această ”potecă”?
        Istoricii ca Diukov aduc în lumină documente care practic nu au cum să fie infirmate de nimeni. Și mai ales nu pot fi infirmate de germani findcă sunt documente germane autentice. Principalul conducător al asediului Stalingradului, generalul Von Paulus a căzut în mâinile rușilor cu întreaga arhivă a Armatei a 6-a Germană. Azi cercetătorii ruși au acces la aceste documente precum și la interogatoriile pe care rușii le-au luat  lui Von Paulus și care sunt păstrate în Arhivele KGB.
    Din aceste documente reiese clar că întreaga conducere nazistă a planificat cu cinism și la rece încă din 1941 distrugerea sistematică a întregului popor rus.
       Generalul Franz Galdera, șeful Statului Major al Armatei Germane a notat în jurnalul de operații de front că ”Fuhrerul este ferm hotărât să distrugă toată populația rusă civilă din zonele Stalingrad și Moscova. Nu trebuie să existe supraviețuitori”.
       În 2010 statul evreu  a ajuns la un acord cu Germania conform căruia evreii care s-au aflat în Stalingrad pe timpul Blocadei sunt considerați victime ale Holocaustului. Ei au primit despăgubiri considerabile. Despăgubirea s-a acordat o singură dată în întregime.
       Despre populația rusă nu se specifică nimic în acord,  dar probele în favoarea existenței unui Holocaust al rușilor există. Acest holocaust este însă mult mai complicat decât cel împotriva evreilor, pentru că el implică și colaboratorii Germaniei.  
     Pe de altă parte nu trebuie să uităm că Rusia de azi nu mai este stat socialist. Actualii conducători ruși sunt exponenții burgheziei capitaliste ruse postsovietice și nu exponenții poporului. Deci nu au nici un interes să scindeze unitatea capitalistă a Europei.  Probabil că ei așteaptă evenimente europene majore și păstrează ca pe un as în mânecă afacerea Holocaustului Rusesc. 
                                George PANAITESCU

http://universulromanesc.ro/u