Europa Occidentală are de făcut imediat o alegere crucială. Atacă Rusia pentru a-i acapara şi exploata resursele de hidrocarburi din zona arctică sau acceptă să colaboreze cu ea pentru prelungirea şi diversificarea gazoductului North Stream, după modelul Germaniei, consideră Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992.
Din harta cu rezervele de petrol şi gaze mondiale cunoscute în anul 2000 observăm că economia Europei occidentale (mai puţin cea a Franţei, Portugaliei, Spaniei şi Italiei) funcţiona pe baza hidrocarburilor din Marea Nordului.
http://en.wikipedia.org/wiki/File:USGS_world_oil_endowment.png
Din harta cu delimitarea zonelor economice exclusive se observă că petrolul şi gazele din Marea Nordului aparţineau, în mod prioritar, Marii Britanii şi Norvegiei. În mai mică măsură Danemarcei şi Olandei şi foarte puţin Germaniei. BP deţinând monopolul exploatării, în asociere cu cele americane Amoco şi Apache alături de compania de stat norvegiană Statoil.
http://en.wikipedia.org/wiki/File:North_sea_eez.PNG
Este interesant de observat că faţă de 2007, extracţia de gaze şi petrol din 2012 a Olandei a fost de 2,5 ori mai mică. Ceea ce demonstrează că după 50 de ani de exploatarea sălbatică rezervele câmpului petrolier din Marea Nordului vor fi epuizate total, în următorii doi ani. Ceea ce va genera pe loc griparea şi prăbuşirea economiei UE datorită crizei energetice. Germania a fost prima care a încercat să rezolve din timp această problemă, colaborând cu Rusia la construcţia gazoductului North Stream.
http://www.voltairenet.org/IMG/jpg/nord-stream-map-2.jpg
Odată cu descoperirea imensului zăcământ rusesc Iujno-Karski, situat la nord de Marea Barents, care acumulează 75% din rezervele de gaze şi de petrol din zona arctică, pentru statele membre NATO din nodul Europei a apărut tentaţia de a le exploata cu forţa, prin încălcarea dreptului suveran de proprietate al Rusiei, gândind că SUA le va veni în ajutor. Numai că Art. 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington pe 4 aprilie 1949 sună astfel: Părţile convin ca la un atac armat împotriva uneia dintre ele, fiecare dintre ele va sprijini partea atacată, prin realizarea individual şi/sau împreună cu celelalte părţi, a oricărei acţiuni pe care O CONSIDERĂ NECESARĂ, inclusiv folosirea forţei armate”. Aşadar în cazul unei agresiuni împotriva zonei arctice a Rusiei, din partea unei ţări NATO, SUA nu va interveni şi dacă o va face, va suferi cea mai usturătoare înfrângere din întreaga sa istorie, pentru că forţa armată a SUA se bazează pe flota militară capabilă să-şi proiecteze forţa în imediata vecinătate a adversarului. Ori zona arctică a Rusiei nu este Iugoslavia şi portavioanele, navele amfibii de desant ale infanteriei marine (portelicopterele), distrugătoarele şi navele de aprovizionare nu pot interveni în Oceanul Îngheţat datorită banchizei. Iar raza de acţiune a aviaţiei îmbarcate pe portavioane sau dislocată pe bazele ţărilor membre NATO din nordul Europei este insuficientă pentru a lovi vreun obiectiv rusesc din zona arctică. Rusia este pregătită pentru orice eventualitate, având în zona arctică un dispozitiv de luptă terestru, naval şi aerian impresionat:
