Dezmăţ pe banii din pensii private

Sefii Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private au uitat de criza. Desi, anul trecut, institutia a iesit pe minus cu peste un milion de euro, cei 80 de angajati si sefii lor si-au impartit ilegal premii, prime de vacanta si de casatorie.

Anul 2012 a fost unul dificil pentru Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), organism inclus din acest an in cadrul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). Dovada este ca institutia a inregistrat un deficit de peste un milion de euro, dar asta nu i-a impiedicat pe sefii Comisiei sa arunce cu banii in stanga si-n dreapta. CSSPP a impartit cu darnicie salariatilor premii, prime de vacanta si chiar de casatorie. Cheltuielile s-au facut ilegal, sustine un raport al Curtii de Conturi. Astfel, conducerea Comisiei a ignorat prevederile legale privind masurile de reducere a unor categorii de cheltuieli publice. Auditul a avut loc in primavara acestui an si a verificat modul in care au fost administrate fondurile CSSPP. Angajatii, platiti printr-un act normativ nul de drept Raportul Curtii de Conturi consemneaza ca, in 2012, totalul platilor facute de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private s-a ridicat la 16,5 milioane de lei (3,7 milioane de euro). 

Din aceasta suma, nu mai putin de 79% au reprezentat cheltuieli de personal. Astfel, CSSPP, condusa de fostul ministru al Muncii Marian Sarbu pana in aprilie 2013, cand a fost comasata la Autoritatea de Supraveghere Financiara, a platit salarii, premii si prime de tot felul in valoare de peste 13 milioane de lei (aproximativ 3 milioane de euro).La finele lui 2012, Comisia a raportat un deficit de 5,1 milioane de lei (1,15 milioane de euro). 

Pentru echilibrarea bugetului de venituri si cheltuieli, Consiliul CSSPP a apelat la excedentul inregistrat in anii precedenti. Grav este ca salariatii au fost remunerati in baza unui act normativ nul de drept. Platile facute pentru „cheltuieli de personal” au avut la baza doar Regulamentul de salarizare a personalului CSSPP, aprobat de Consiliul CSSPP, fara ca acest act sa fie publicat in Monitorul Oficial. „Regulamentul de salarizare a personalului CSSPP este nul de drept, deoarece nu a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, conform Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa (…). Dat fiind faptul ca actul normativ mentionat nu a indeplinit formalitatea posterioara emiterii lui, respectiv publicarea in Monitorul Oficial, actul emis este nul/inexistent, iar actele administrative emise ulterior in baza lui sunt ineficiente”, se mentioneaza in raportul Curtii de Conturi. Prime de vacanta si de casatorie In urma controlului de la CSSPP, Curtea de Conturi a estimat erori sau abateri in valoare totala de 14,6 milioane de lei (3,3 milioane de euro). Auditorii au stabilit ca „fundamentarea anumitor categorii de cheltuieli nu a tinut cont de restrictiile impuse de legislatie pentru autoritati si institutii publice”. Astfel, CSSPP a cheltuit ilegal 1,78 milioane de lei (peste 400.000 de euro), reprezentand tichete cadou, premii si prime de vacanta. Sefii Comisiei nu i-au uitat nici pe angajatii proaspat insurati, acestia primind prime cu ocazia casatoriei. Pentru ca „obrazul subtire cu cheltuiala se tine”, CSSPP a tocat 60.000 de lei (13.500 de euro) pentru diverse bunuri a caror procurare a fost interzisa si cheltuieli de protocol si reprezentare peste nivelul prevazut de lege. „Au fost facute cheltuieli de protocol si reprezentare fara a fi aprobate de ordonatorul de credite, fara avizul compartimentelor de specialitate si viza pentru controlul financiar-preventiv propriu”, se arata in raportul de audit. Alti 10.000 de lei au fost cheltuiti aiurea (peste cuantumurile prevazute de lege) pentru deplasari, delegari si detasari. Recompense pentru fostii directori Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a fost darnica si cu fostii directori. Potrivit surselor de la Curtea de Conturi, fosta directoare economica a institutiei, desi ii expirase mandatul la jumatatea anului 2012, a incasat 16.000 lei, reprezentand indemnizatie de concediu de odihna si prima de vacanta. Banii incasati ilegal au fost restituiti chiar in timpul controlului Curtii de Conturi. „In timpul misiunii de audit, conducerea CSSPP a luat urmatoarele masuri operative: s-a restituit integral suma de 12.000 lei de catre persoana care a incasat necuvenit indemnizatia de concediu si prima de vacanta si prin statul de plata aferent lunii martie 2013 s-au calculat, retinut si regularizat obligatiile aferente catre bugetul general consolidat”, se mentioneaza in raport. Reprezentantii Autoritatii de Supraveghere Financiara au refuzat sa comenteze constatarile Curtii de Conturi. Prin purtatorul de cuvant Radu Soviani, ASF a precizat ca „CSSPP a formulat in termen legal obiectii si obiectiuni in procesul verbal de constatare, care nu au fost retinute in decizia emisa de Curtea de Conturi a Romaniei”. Totodata, la 13 august 2013, ASF a contestat la Curtea de Apel concluziile raportului de audit, „argumentand nelegalitatea si netemeinicia acestora”.

Aroganta sefilor CSSPP Neregulile constatate de Curtea de Conturi nu i-au impresionat pe sefii CSSPP. Acestia au contestat raportul de control, pe motiv ca prevederile legale invocate de auditori nu se aplica in cazul lor. „Cu privire la constatarile identificate cu ocazia auditului financiar, conducerea CSSPP considera ca nu i se aplica masurile de reducere a unor categorii de cheltuieli publice prevazute de legislatie”, se arata in raportul de control. Mai mult, sefii Comisiei nu recunosc autoritatea Curtii de Conturi. In contestatie, acestia au precizat ca „in indeplinirea atributiilor sale, CSSPP si persoanele din conducere nu vor solicita sau primi instructiuni de orice natura de la nicio alta institutie ori autoritate publica”. Curtea de Conturi a respins insa punctul de vedere formulat de CSSPP. „Masura dispusa de Curte nu priveste organizarea CSSPP, nici atributiile stabilite in sarcina acesteia in domeniul pensiilor private. Masura dispusa se refera la incalcarea unor reglementari financiare menite sa restrictioneze efectuarea unor cheltuieli prin interzicerea unor achizitii publice, masuri care, potrivit OUG 34/2009, se aplica inclusiv autoritatilor a caror finantare se asigura integral din venituri proprii, cum este cazul CSSPP”, mai precizeaza raportul de control. Restructurare doar pe hartie Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a fost integrata, in aprilie 2013, in Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), organism care a preluat si prerogativele Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) si Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Scopul acestei restructurari a fost reducerea cheltuielilor, adica salarii mai mici si personal mai putin. 

Dupa restructurare, schema de personal a ASF, in loc sa scada, s-a imbogatit cu 300 de angajati. CSSPP este coordonata, in prezent, de vicepresedintele ASF Ion Giurescu. Fostul presedinte Marian Sarbu a ramas membru neexecutiv al consiliului ASF. 

Autoritatea de Supraveghere Financiara este condusa de Dan Radu Rusanu, care primeste un salariu de 14.000 de euro pe luna. Prim-vicepresedintele Daniel Daianu castiga 95% din salariul presedintelui, adica 13.300 de euro, iar cei trei vicepresedinti, 90% – 12.600 de euro. Cei 12 membri neexecutivi, printre care si Marian Sarbu, primesc fiecare cate 3.600 de euro.

http://www.newz.ro/

Acest articol a fost publicat în ECONOMIE ROMANEASCA. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns