La începutul anilor ’50 un adevărat sexgate tulbura liniştea academică din dealul Copoului. Sesizaţi de câteva neveste “înşelate”, politiştii au percheziţionat tutungeria “La madam Capot”. Printre pozele unui album de prezentare a “damelor de consumaţie”, hop! şi imaginea Cocăi Livescu, o blondă planturoasă, “extrem de frumoasă” şi, pe deasupra, şi nevasta rectorului Jean Livescu.
Se împliniseră cinci ani de la terminarea războiului, iar Jean Livescu avea deja 2 ani de rectorat. În mediul academic se bucura de o adevărată reputaţie, cu multe stagii în Germania şi un doctorat la Universitatea din Strasbourg. Dar mai era admirat şi pentru floarea pe care şi-o pusese recent la butonieră, Coca, “o blondă fermecătoare, impozantă, o cucoană în toată regula”. Coca Livescu era simplu: doamna rector. Abandonase facultatea la jumătate, dar căsătoria cu profesorul de germanistică avea să-i salveze reputaţia. Zilele şi le petrecea la palavre cu alte cucoane din lumea bună a Iaşului sau dând ordine unei servitoare surdo-mute, care avea grijă să fie totul bec când domnul rector avea să se întoarcă acasă. Nimeni în schimb nu putea nici măcar bănui că “doamna rector” ar fi putut să viziteze localuri rău famate cum ar fi cel al lui madam Capot.
Madam Capot
I se spunea madam Capot după halatul în care-şi întâmpina mereu clienţii. Halatul era mereu roşu, iar madam Capot mereu cu zâmbetul pe buze. Afacerile tutungeriei situate în apropierea Academiei Române îi mergeau strună. Doar unii clienţi ştiau însă ce vicii mai scotea la vânzare madam Capot. Trebuia în schimb să spui o anumită parolă – “trabucuri cu banda roşie” – şi apoi erai poftit în spate unde clientul primea un album: fete pe alese, blonde, roşcate, brunete.
20 de lei “trabucul”
Nu oricine trecea pragul tutungeriei din faţa Academiei. Doar doctori, profesori şi eventual studenţi, dar cu dare de mână pentru că madam Capot îşi selecta clienţii. Despre “angajatele” lui madam Capot, cei care au călcat pragul tutungeriei, acum reputaţi profesori, dar care au vrut să rămână sub anonimat, numai lucruri de laudă. “Se spunea chiar că unii profesori dădeau acolo examenele, iar studentele erau îmbrăcate doar în capot”. Odată aleasă fata, clientul primea răspunsul abia după două zile. Camerele erau situate undeva la etajul clădirii şi nu erau deschise decât noaptea, după o anumită oră. Un pachet de trabucuri cu banda roşie sau o noapte de neuitat la madam Capot era cam 20 de lei.
Coca din album
Afacerea ilegală a lui madam Capot a fost însă depistată în primăvara anului 1955. Tutungeria s-a închis în urma unui raid nocturn al poliţiei. Printre damele de consumaţie depistate în camere nu s-a aflat însă Coca Livescu. În schimb, cei care au trăit acele vremuri îşi amintesc că poliţia ar fi găsit în albumul de prezentare al fetelor şi fotografia “domnei rector”. Descoperirea poliţiei a fost însă muşamalizată, Jean Livescu fiind foarte bine văzut inclusiv de cei care formau atunci Guvernul Petru Groza. Nici un rând în ziare, tutungeria a fost închisă, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. “Iaşul şi întreaga universitate a vuit atunci. Noi eram studenţi, cazaţi la vechiul seminar teologic. A doua zi, când ne uitam pe geam i-am zărit pe Jean şi Coca Livescu la braţ, la plimbare, cu capul sus, ca şi cum nu fusese nimic”, îşi aminteşte un fost cadru didactic sub protecţia anonimatului. La câteva săptămâni însă, Jean Livescu şi-a cerut transferul la Universitatea din Bucureşti, unde, peste câtiva ani, a ajuns chiar rector. Şi tot peste câţiva ani, când începuseră marile construcţii de blocuri, Tutungeria “La madam Capot” a fost demolată.
“Eu am venit în Iaşi, după terminarea facultăţii, în 1958, dar ecoul acelui scandal încă mai persista pe holurile universităţii. Nu ştiu dacă era adevărat pentru că asta ţine de dosarele poliţiei. Cert este că Jean Livescu nu mai era rector” – Titus Raveica, profesor la Facultatea de Filosofie.
“La madam Capot era o casă de toleranţă frecventată de clasa înaltă a societăţii de atunci. Nu era o afacere legală, iar clienţii erau bine selecţionaţi” – Petre Dumitrescu, profesor la Facultatea de Filosofie.
40 de bordeluri în Iaşi
În România, legalizarea prostituţiei s-a făcut în 1899. Casele de toleranţă erau conduse exclusiv de femei, care selectau fetele, le ofereau cazare şi masă şi luau în schimb o cotă din profit. Înainte de primul război mondial, în Iaşi existau peste 2.500 de prostituate şi 40 de bordeluri. În 1948, la un an de la abdicarea forţată a Regelui Mihai şi instaurarea regimului comunist, toate bordelurile din România au fost închise, iar prostituţia a fost scoasă în afara legii. Sute de prostituate au fost trimise, de noul regim, să stea la coadă la Forţele de Muncă şi să se angajeze în fabrici.
sursa: Silvia Craus, O noapte la bordel cu nevasta rectorului, în „Ieşeanul”, 9 septembrie 2005
http://istoriiregasite.wordpress.com/
