fragmente dintr-o teza de doctorat – parca 
[ daca ”imprumuti” munca unui singur om se numeste plagiat daca ”imprumuti” munca mai multor oameni se numeste cercetare 
]
Băutura avea o dimensiune protocolară la români, relatau călătorii străini.
Primirile oficiale ale străinilor la curtea domnitorului presupuneau mese îmbelşugate şi multă băutură. În prezenţa domnitorului valah, relata Pierre Lescalopier, „când vrea cineva să bea, se duce mai întâi să îngenuncheze înaintea voievodului […]”20.
Sub masca unei curtoazii deosebite, românii beau peste măsură la astfel de mese, ne spune acelaşi autor: „primul pahar este în sănătatea lui Dumnezeu, al doilea în sănătatea voievodului, al treilea în a sultanului, al patrulea în sănătatea tuturor bunilor creştini, între care nu ne cuprind şi pe noi, al cincilea îl beau pentru pace, iar al şaselea încep să-l închinepentru cei de faţă, cu mari ceremonii şi cu urări de mântuire, sănătate, drum bun şi întoarcere bună, de împlinire a dorinţelor etc.”21. Când fac astfel de urări, românii „se scoală în picioare, ţinând sus băutura, beau stând drepţi şi te preţuiesc mult dacă faci ca ei”, aflăm din consemnările unor străini22.
Într-o astfel de situaţie, e aproape imposibil să le faci faţă comesenilor valahi, mai ales că ei obişnuiesc să bea din nişte ţoiuri (fioles) cu gâtul lung, extrem de anevoioase pentru cei ce nu sunt obişnuiţi cu ele23
6 Pierre Lescalopier (după 1550 – după 1597) era parizian, dintr-o familie de magistraţi ai
parlamentului francez. A studiat la Padova. La 1 februarie 1574 a plecat din Paris spre Istanbul,
într-o călătorie de cunoaştere. Ajuns în capitala otomană, Lescalopier este sfătuit de către
ambasadorul François de Noailles să meargă în Transilvania, pentru a se implica într-un plan,
destul de ciudat, al reginei Caterina de Medici, vizând o posibilă căsătorie între principele
Ştefan Báthory şi o domnişoară de onoare a reginei. În acest context ajunge francezul la curtea
princiară din Transilvania, venind prin Ţara Românească, împreună cu solii ardeleni ce se
întorceau din misiune de la Poarta Otomană. Textul integral al jurnalului de călătorie al lui
Lescalopier, intitulat Voyage fait par moy, Pierre Lescalopier, l’an 1574 de Venise à Constantinople par
mer jusque à Raguse et le reste par terre et le retour par Thrace, Bulgarie, Walach, Transilvanie ou Dace,
Hongarie, Allemagne, Friul et Marche Trenisane jusques à Venise, a fost publicat de Paul
Cernovodeanu sub titlul „Călătoria lui Pierre Lescalopier în Ţara Românească şi Transilvania la
1574”, în Studii şi materiale de istorie medie, IV (1960), p. 434-463.
Boierii sunt nestatornici, îndrăgesc norocul şi se lasă pe tânjală. Referindu-se,
cu predilecţie, la boierii ţării, Franco Sivori simte nevoia să noteze: „Muntenii
sunt prin firea lor oameni nestatornici, îndrăgind norocul şi mai degrabă se lasă
pe tânjală, fără a se îngriji să deprindă un meşteşug sau să practice vreo artă”28
.
În atari condiţii, prea mare folos nu se poate trage de pe urma lor. Negoţ nu
fac, negustoria fiind purtată de ragusani, greci, evrei şi ceva turci29. Unii dintre
ei se îndeletnicesc cu slujba la curte; cei mai mulţi, cu călăritul, cu întrecerile
ostăşeşti şi cu vânătoarea. Nici prea mare tragere de suflet nu au, de aceea sunt
de mică ispravă şi la războaie, consemnează genovezul
30
.
Această imagine a boierului valah, nepriceput în treburile ţării, lipsit de
loialitate faţă de domnitor, oscilant şi pus pe trădare, apare tot mai des în
relatările străinilor din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Într-o scrisoare a
unui anonim secui31 se menţionează faptul că domnitorul Ştefăniţă Rareş,
adresându-se boierilor săi, le-ar fi spus: „duceţi-vă dracului cu toţii, căci nu
sunteţi de nicio ispravă la treburile la care ar trebui să fiţi buni”32. Agentul
imperial Ioan Belsius33, într-un raport expediat de la Hârlău către Curtea de la
Viena, la 8 aprilie 1562, nota: „Despre boieri, stăm la îndoială, căci ei nu se dau
pe faţă. Şi niciodată nu au fost cu credinţă faţă de niciun voievod al lor”34, şi
exemplele pot continua.
