Începutul lunii august aduce, în fiecare an, grupuri de turiști care urcă pe muntele Ceahlău cu un scop precis, să asiste la un fenomen unic în lume, care pentru cunoscători, face România mai interesantă dintr-un anumit punct de vedere, decît Stonehenge sau chiar piramidele egiptene. Vorbim tot despre o piramidă. Mai exact, holograma uneia. Sună a film științifico-fantastic, dar trebuie să știți că această hologramă poate fi văzută doar în primele zile ale lunii august, în masivul Ceahlău. Și nu de oriunde. Acolo, la răsărit, stâncile formează niște umbre care, cu ajutorul norilor de ceață, formeaza imaginea 3D a unei piramide perfecte. Nu este singurul mister al acestui munte, intrat în mentalul colectiv, deloc întâmplător, drept “muntele sfânt al românilor”. Mai mult, părintele Ioanichie Bălan considera că, după Muntele Athos, Ceahlăul este al doilea munte sfânt al creștinătății ortodoxe, fapt dovedit de susținuta activitate monahală, desfășurată pe acest munte cu cea mai bogată toponimie creștin ortodoxă din România. Toate acestea arată că aici a avut loc un transfer de sacralitate, de la dacii zamolxieni la cei creștini ortodocși, ceea ce le impune celor ce îl vizitează, un respect cuvenit atâtor milenii de sacralitate.
Holograma și Calea Sacră
Un alt argument – și poate cel mai important, dar de data aceasta ținând într-o oarecare măsură de miracol – constă în faptul că, în prima decadă a lunii august, la răsăritul Soarelui, umbra vârfului piramidal Toaca, combinată cu umbra vârfului Piatra Ciobanului, formează, timp de peste 80 de minute, o hologramă naturală, cu aspect de piramidă perfectă. Prin unicitate și măreție, fenomenul constituie, fără îndoială, din cele mai vechi timpuri, o autentică hierofanie și, după opinia noastră, constituie principalul motiv pentru desfășurarea, în timpul apariției sale, în prima decadă a lunii august, a Sărbătorii Muntelui, o sărbătoare uraniană, cu o vechime posibilă mai mare de 5.000 de ani (peste care s-a suprapus o sărbătoare creștină).
Doar doi munți din România au sărbătoarea lor, Ceahlău și Găina. Ziua Muntelui, organizată în fiecare an pe 6 august în Ceahlău, are o semnificație ce se pierde în negura timpurilor și a ajuns fie confundată cu “Schimbarea la față”, sărbătorită de ortodocși la aceeași dată. Oamenii pleacă de cu noapte, pentru a ajunge în vârf dimineața, când răsare soarele.
Înainte de apariția piramidei hologramă, un alt fenomen optic se produce în Ceahlău, poate chiar mai important decît ea. Este de mai scurtă durată și constă în apariția spre vest, pentru cîteva minute, a mirificei Căi a Cerului. Datorită jocului de lumini și umbre din primele minute ale răsăritului, umbra vârfului se proiectează pe cer, pierzându-se în adîncimile acestuia, astfel încât pare că între cer și pământ s-a deschis un imens și nesfîrșit drum întunecat, mărginit în stânga de un parapet luminos. Este sigur că această sublimă cale celestă a fost observată de oamenii muntelui, în special de sacerdoți, din cele mai vechi timpuri.
Nu întâmplător, Dimitrie Cantemir, celebrul domnitor-cărturar, un inițiat, amintește în lucrarea “Descrierea Moldovei” despre Calea sacră, care urma drumul Bâcului, pînă la Chișințu și de acolo mai departe, spre est. Drumul, interesant, este marcat de megaliți și chiar de mici piramide orientate pe aceeași direcție.
În aceeași idee a unui mesaj inițiatic, putem aminti și faptul că în anul 1791 era publicată o stemă a Daciei, Calea Cerului corespunzând întru totul, “piramidei” foarte ascuțite de aici.
După opinia noastră, prin unicitatea și măreția lor, cele două fenomene succesive, Calea Cerului și Umbra Piramidă au constituit hierofanii (termen prin care se înțelege că ceva sacru ni se arată, mister) de prim ordin, din cele mai vechi timpuri și pot justifica nu numai Sărbătoarea Muntelui și caracterul de Munte Sfânt al Ceahlăului, dar și Calea Sacră ce pornea de la poalele estice ale muntelui.
* “Am motive să cred că Ceahlăul este unul dintre munții sfinți ai dacilor. Strămoșii dacilor și chiar dacii înșiși practicau, cum o arată numeroase dovezi arheologice, o religie în care Soarele ocupa un loc central. Această credință ne-ar putea fi transmisă pînă astăzi, prin cuvântul “rază”: RA – numele zeului (identic la egipteni) și ZA – zeu. Apoi, între credința dacilor în viața de apoi, prezentată de Herodot și cea a egiptenilor antici, prezentată de Diodor, nu există practic nici o deosebire”, explică Ioan Șicleanu.
* Recent, J. Deruelle (1997) a emis ipoteza plecării din spațiul carpato-balcanic, în timpul neoliticului, a unor grupe de populații de agricultori, împreună cu sacerdoții lor și instalarea acestora în zone similare câmpiei dunărene, cum sunt câmpiile Nilului, Tigrului și Eufratului.
Tot așa, W. Rayan și W. Pitman (1997) găsesc catastrofa geologică care a determinat prăbușirea Bosforului, permițând invazia apelor Mediteranei peste cele ale Lacului Euxinic, cu potopul biblic și susțin că toate popoarele existente la anul 5.200 î.H. au migrat din jurul lacului, în alte direcții și au generat, mai târziu, numeroase popoare sau grupe de popoare, printre care pe așa-zișii indo-europeni, dar și pe sumerieni, semiți etc. În acest fel se poate explica și transferul modelului piramidei și al ziguratului din Kogaionon.
În Munții Vrancei există chiar o zonă numită Valea Serapusului. “Serapus” este un cuvînt inexistent în limba română, dar obișnuit în limba egipteană. În concepția popoarelor antice, zeii trăiau sau intrau în legătură cu oamenii, pe vârful munților. Piramidele puteau reprezenta dorința faraonilor de a fi cât mai aproape de zeul suprem RA, zeul soarelui. Toate invaziile barbare au ocolit Ceahlăul.
(Valentin BĂLĂNESCU – http://mesagerulneamt.romisterele-ceahlaului-piramida-holografica-si-calea-sacra/)
