Aberaţie americană: Vlad Ţepeş, criminalul malefic nr.1 din întreaga istorie!

Ferească Dumnezeu să ajungă ca străinii să ne judece eroii noştri naţionali! În speciali dacă aceşti străini mai sunt şi americani…Nu că aş avea neapărat ceva cu americanii, dar la cât de superficială este, în general, această naţiune, e greu uneori să te abţii în a comenta ceva ironic la adresa ei… Este şi cazul site-ului american listverse.com, de altfel un site interesant şi foarte citit în America şi în lume, dar care, într-unul din topurile sale a făcut o greşeală mare cât roata carului, de a ajuns să-l pună pe Vlad Ţepeş în fruntea marilor criminali sociopaţi din istoria omenirii!

În articolul intitulat “10 Monumental Malignantly Narcissistic Sociopaths”, adică “10 mari sociopaţi narcisişti malefici”, pe lângă persoane criminale şi malefice din istorie (ca criminalul în serie Ted Bundy ce a măcelărit 30 de oameni, criminalul în serie Dean Corll ce a omorât 28 de copii sau criminalul de război nazist Reinhard Heydrich), pe nemeritatul loc 1 se află şi viteazul nostru voievod Vlad Ţepeş! Cum poţi compara un criminal în serie cu un voievod sângeros (e adevărat), dar viteaz ca Vlad Ţepeş? Unul omora de plăcere, iar celălalt a omorât doar pentru a-şi apăra ţara de cotropitorii otomani şi alţi duşmani interiori! Este incredibil până unde a putut ajunge cel care a scris acest articol!

Dar să traducem ce crede autorul american al acestui articol despre Vlad Ţepeş. Oriunde simt nevoie, veţi vedea şi comentariile mele acide la adresa aberaţiilor scrise.

Istoria preferă să-şi amintească de porecla sa, Ţepeş, cuvântul românesc pentru “Impaler”. El este vinovat de crime atât de malefice, încât groaza pe care o exprimă nu poate fi exprimată. S-ar putea considera că e imposibil ca cineva să-l întreacă în această listă, dar dacă motivul este acelaşi, tortura pentru propria distracţie, atunci, în final, clasamentul trebuie să fie făcut în conformitate cu cruzimea torturii precum şi cu numărul de victime.

Dacă autorul acestui articol ar avea puţină minte atunci şi-ar da seama că e imposibil ca un conducător al unei ţări să tortureze de plăcere, iar poporul său să-l susţină în acţiunile sale! De ce poporul îl iubea atât de mult pe Vlad Ţepeş, dacă domnitorul Ţării Româneşti ar fi torturat doar pentru propria plăcere!? E ceva aici ce nu se potriveşte încă de la bun început…

Vlad al III-a trăit între 1431 – 1476, cu aproximativ o sută de ani înainte de Elisabeth Bathory, în Ţara Românească şi Transilvania, zone din centrul României. Infamul său castel Poenari, situat pe o stâncă abruptă, în mijlocul Alpilor Transilvăneni, ar fi fost aşezat într-o parte pitorească a lumii, dacă nu ar fi fost martorul unei istorii satanice. În timpul domniei sale, Transilvania şi Ţara Românească au devenit iadul pe pământ.

Incredibil! Autorul articolului vrea să sugereze faptul că Vlad Ţepeş ar fi fost un fel de satana, care ar fi adus iadul pe pământ! Atât de “satana” era Vlad Ţepeş, încât s-a apucat să ridice biserici, ca de exemplu Mănăstirea Turnu din judeţul Prahova, pe a cărei pisanie din piatră masivă se află scris: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Vlad Voievod şi Domn a toată Ţara Ungrovlahiei, fiul marelui Vlad Voievod, a zidit şi a săvârşit această biserică, iunie 24, în anul 6969 (1461), indictionul 9”. Aceasta este una din mărturiile documentare ale evlaviei marelui voievod, transformat de ignoranţa unora într-un monstru însetat de sânge. Oare “satana” ar putea construi biserici care să aducă slavă lui Dumnezeu!?

Cred că să ştiţi cel puţin o parte din ceea ce a făcut el, în special metoda lui preferată de executare, de unde-i provine şi porecla. Cei mai norocoşi invadatori turci, sub Mehmed al II-lea, au fost traşi în ţeapă doar prin burtă sau prin piept, din faţă în spate sau invers. Dar, cei mai mulţi dintre ei nu au fost la fel de norocoşi. Vlad s-a gândit la o tortură ce ar trebui studiată, pentru a extrage maximul de durere dintr-un trup, păstrând în acelaşi timp victimele în viaţă, atâta timp cât posibil.

Metoda standard de tras în ţeapă (neinventată de el, dar făcută de neuitat de către el) era aceea de a ascuţi la un capăt o ţeapă, a o unge cu ulei şi a introduce în vagin sau anus; apoi, victima era ridicată şi lăsată să moară de-a lungul a mai multor zile, uneori o săptămână, până ce ţeapa îi perfora intestinele, împingând organele parte, ieşindu-i în cele din urmă prin gură. Moartea se datora unui şoc general, iar într-o celebră gravură din lemn din 1499, la 25 de ani după moartea sa, Vlad este reprezentat luând prânzul într-o grădină decorată cu sute de oameni morţi traşi în ţeapă.

Eu nu ştiu de ce se face atâta caz cu trasul în ţeapă, căci în acea epocă era o practică total obişnuită, fiind la modă. Aşa cum şi autorul recunoaşte, trasul în ţeapă nu a fost inventat de Vlad Ţepeş, fiind folosit de mulţi conducători ai vremii ca o formă de condamnare la moarte. Da, e adevărat că era o metodă dură, dar trebuie să ţinem cont de societatea umană din acea perioadă, unde nu se punea atât de mult preţ pe viaţă ca astăzi. E foarte uşor ca noi să ne apucăm să judecăm istoria, netrăind acele vremuri grele. De ce să ne mai mirăm de pedepsele aplicate de Vlad Ţepeş, când la peste 500 de ani de la domnia sa, în ziua de astăzi, încă mai există ţări unde se mai aplică ASTĂZI pedepse ca tăierea mâinilor, decapitarea, lapidarea, spânzurarea, electrocutarea, împuşcarea sau injectarea letală. În plus, cei traşi în ţeapă, nu erau deloc inocenţi, ci violatori, tâlhari, criminali, hoţi etc., care îşi meritau cu prisosinţă pedeapsa. Vlad Ţepeş, chiar prin pedepsele sale foarte dure şi crude (uneori) nu dorea decât aducerea moralităţii şi corectitudinii într-o ţară, ce era măcinată atât de duşmanii din interior, cât şi de cei din exterior.

Acesta este adevărul. Legenda că el bea sângele victimelor sale dintr-un pocal probabil că nu era adevărată, deoarece acest lucru tinde să facă o persoană bolnavă de violenţă, dar el era euforic doar privindu-i pe oameni cum suferă, doar auzindu-le strigătele şi rugăminţele, şi apoi privindu-i cum mor. Ca membru al unei nobilimi aflate în război cu alte state şi ţări, în special cu Imperiul Otoman, singurul lucru pe care cineva putea să-l facă era aceea de a încerca să-l detroneze. Dar Vlad era şi un tactician de teren expert şi un luptător extrem de capabil pentru lupta om la om.

De unde ştie domnul autor al acestui articol aberant că Vlad era atât de euforic privind cum oamenii suferă şi mor? De fapt, de cele mai multe ori, pedepsele nu erau aplicate de Vlad, ci de apropiaţii săi, care nu făceau altceva decât să pună în practică pedepsele crude, dar drepte. Emisari trimişi de către Mehmed, pentru un armistiţiu, au refuzat să-şi ia turbanele de pe cap, pentru a arăta respect pentru Vlad. A-i solicita unui musulman scoaterea turbanului era un lucru extrem de jignitor. Vlad le-a poruncit oamenilor săi să li se bată emisarilor piroane în cap pentru a le fixa turbanele, astfel ucigându-i, trimiţându-i înapoi în această stare lui Mehmed.

Atitudinea domnitorului român nu este altceva decât un răspuns la obraznicia şi impertinenţa cu care a fost tratat un prinţ european. Există şi a existat întotdeauna un protocol ce trebuie respectat în relaţiile cu persoane de rang înalt şi cu atât mai mult faţă de un suveran. Sunt curios ce păţeai dacă te duceai la curtea regelui Franţei în acea perioadă şi nu-ţi scoteai pălăria din cap, făcând o reverenţă în faţa monarhului? Sunt sigur că imediat ar fi fost omorât pentru o asemenea ofensă.

Pretutindeni unde Vlad a invadat şi cucerit, el a tras în ţeapă soldaţii care au supravieţuit, pe civili şi chiar şi pe copii.

Poveşti de adormit copiii! Numai un idiot îşi poate imagina că un domnitor care înalţă biserici creştine se duce şi ia copii nevinovaţi şi-i trage în ţeapă. Incredibil cât de departe se merge cu poveştile…

Oricine era prins furând era legat de un stâlp cu picioarele goale, acoperite cu miere; apoi era adusă o capră pentru a-i linge mierea de pe picioare. Caprele au limbi mai dure decât pisicile, iar caprele ling până ce pielea de pe trup se desprindea. Apoi, rănile erau stropite cu sare, iar hoţul era liberat. Mulţi din ei mureau din cauza infecţiei.

Nu ştiu, eu am citit multă istorie, dar n-am auzit de pedeapsa cu mierea şi capra practicată de Vlad Ţepeş….Dacă o fi spusă în vreo cronică, îmi cer scuze pentru ignoranţă.

În timpul războiului său cu turcii conduşi de Mehmed, Vlad a avut un total de 30.000-40.000 de oameni, faţă de cei 100.000 de otomani. Dar Vlad nu era deloc prost şi a creat o serie de ambuscade magistrale, de hărţuieli şi de atacuri prin flancuri. Vlad nu avea de gând să stea şi să-l aştepte pe Mehmed să vină la el. El a invadat Bulgaria modernă de azi, aproape de Oryahovo, pe care Vlad a numit-o “Rahova”, fiind situată chiar pe frontiera actuală între România şi Bulgaria. Şi în această zonă, la începutul lunii februarie 1462, Vlad a atacat si a ucis 23.884 turci, printre care femei, copii, ţărani şi bogaţi. Cei mai mulţi dintre ei, el i-a tras în ţeapă. Apoi a ars întregul oraş.

Vlad Ţepeş, pentru a-şi asigura domnia ţării, avea nevoie de sprijinul oştirii sale. De aceea, Vlad Ţepeş le-a permis oamenilor săi să predeze satele şi oraşele din afara Ţării Româneşti, prin care oastea sa trecea. Dar, acest lucru nu e ceva neobişnuit, fiind practicat de multe oştiri, nu doar în acele timpuri, ci chiar şi în cele moderne. Să mai amintim oare de jafurile făcute de armatele ruseşti care treceau prin România anului 1944? Orice război în înseamnă jefuirea celor învinşi, iar asemenea procedee au fost aplicate de mii şi zeci de mii de conducători, care însă nu apar în lista celor 10 sociopaţi malefici…Bine că a fost găsit Vlad Ţepeş!

De ce? Pentru a-l provoca pe Mehmed şi arată-i cu ce fel de monstru are de-a face.

Îmi vine să râd! Cel care a scris acest articol ştie habar ce înseamnă strategie militară? Pentru că domnitorul nostru era un strălucit strateg militar şi ştia ce să facă pentru a păstra puterea sa şi a poporului care-l conducea…acesta era adevăratul motiv. El nu avea nicio intenţie ca să-i demonstreze sultanului că e un monstru mai mare ca el!

Mehmed, care era cunoscut el însuşi pentru a fi sadic, a răspuns cu furie prin invadarea Ţării Româneşti. Cele două armate s-au luptat în jurul oraşului Târgovişte (România), Vlad ucigând 15.000 de turci. Mehmed era deja demoralizat şi a încercat să se retragă, dar a fost aproape forţat să se întoarcă de către ofiţerii săi. El a încercat să asedieze Targovişte, dar a găsit deschise porţile oraşului, care era complet gol. În cealaltă parte a oraşului, armata sa urmă un drum care oferea o privelişte îngrozitoare. Timp de 100 de kilometri, drumul era flancat de 20.000 de otomani şi musulmani bulgari traşi în ţeapă, morţi şi muribunzi, înconjuraţi de un stol de vulturi. Mirosul groaznic şi dezgustul total îl făcu pe Mehmed să nu se mai întoarcă niciodată.

A fost o bună strategie de alungare a duşmanilor din ţara sa, nu?

Numărul total de persoane ucise el a fost estimat între 40.000 şi 100.000, dintre care majoritatea i-a tras în ţeapă pentru plăcerea lui. El este un erou naţional în România.

Hai lasă-mă,domnule autor, ştii tu că cei mai mulţi au fost omorâţi din plăcere!?? Sau poate că aceste victime au fost necesare pentru supravieţuirea unui stat mic, aflat în calea uriaşului Imperiu Otoman? A judeca istoria fără a ţine cont de contextul istoric e cea mai mare greşeală pe care ar putea-o face cineva. În plus, se ştie că aşa-zisa cruzime a domnitorului a fost răspândită intenţionat de către saşi şi de Mathias Corvin pentru a se justifica astfel arestarea acestuia şi stoparea cruciadei. „Povestirile germane” ale saşilor transilvani publicate la Nurnberg de Marcus Ayrer (1488) şi scoase în 14 ediţii până la 1530 au declanşat una dintre cele mai mari şi mai bine organizate campanii de defăimare din istorie, – acţiunea „Dracula”, „tiranul cel rău” si „crud” . Le-a sprijinit chiar Mathias, când a înţeles că faima domnitorului umbrea un rege al Ungariei care încasase 40.000 de galbeni pentru Cruciadă şi nu făcuse nimic altceva decât să-l aresteze pe Vlad Ţepeş, adevăratul erou al creştinătăţii.

Dar, cronicari străini ca Bonfini sau Chalcocondil au prezentat trăsăturile pozitive de caracter ale lui Vlad Ţepeş, ce avea ca motivaţie idealul de întronare a dreptăţii şi a cinstei. Umanistul polon de origine italiană Filippo Buonaccorsi-Callimachus îi aduce un frumos omagiu, comparându-l pe Ţepeş cu vestitul Skanderbeg. De asemenea, câteva versuri ale lui Victor Hugo îl evocă pe marele domnitor… aşa că de aici până a-l transforma pe Vlad Ţepeş în criminalul cel mai sociopat al omenirii e o cale lungă.

Vlad Ţepeş a introdus ordinea în ţară, stârpind hoţii şi tâlharii, potrivit cutumelor şi legilor lumii în care trăia, cu spada, ţeapa şi securea; nici mai milostiv, nici mai crud decât alţi suverani ai vremii, dar sigur mai drept „prin severitatea şi justiţia” sa, neîngăduind ca vreo fărădelege să rămână nepedepsită, şi astfel cinstea supuşilor săi a devenit legendară.

În plus, pun şi eu o întrebare: Harry Truman, preşedintele SUA, este cel care în august 1945 a autorizat lansarea bombelor atomice asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki. Această decizie criminală a omorât în jur de 200.000 de civili nevinovaţi (inclusiv femei şi copii). Alţi zeci de mii de oameni au murit peste luni, ani sau zeci de ani după 1945, uneori în chinuri, ca urmare a efectelor nocive produse de radiaţiile bombelor atomice. De ce nu a fost pus şi Truman în rândul criminalilor malefici ai lumii? Doar că e preşedinte american şi am leza astfel demnitatea şi mândria naţională americană? Iată un subiect de adâncă meditaţie pentru autorul articolului “10 mari sociopaţi narcisişti malefici”.

Mihai Viteazul și Dreapta Credință

Marturie a Sfantului Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului
despre Dreptcredinciosul voevod Mihai Viteazul si adeverirea dreptei credinte

Cind Mihail-Voda, domnul Ungro-Vlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun, numit Balgrad, si a voit ca sa zideasca acolo, in oras, o biserica ortodoxa. Insa preotii, orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca [a Papei], nu-i ingaduiau sa zideasca, zicind ca ei sint de credinta dreapta si de aceea nu doresc sa aiba in orasul lor o biserica de lege straina. Atunci domnitorul le-a spus: “Voi nu sinteti marturisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfintului Duh in biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfintului Duh, pe care si cu fapta sintem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin infruntare de cuvinte si dispute. Ci el le-a zis: “Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredintarea tuturor”. Iar ei i-au spus: “Cum sa aratam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decit cu cuvintul sfintelor scripturi”. El le-a zis: “In dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si preotii sai o vor sfinti in vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom pune in biserica voastra cea mare, in vase osebite, pe care le vom astupa si le vom pecetlui cu pecetile noastre, pecetluind si usa bisericii pentru 40 de zile. Si a cui apa va ramine nestricata, ca si cum de-abia ar fi fost scoasa din izvor, credinta aceluia este dreapta, iar daca apa cuiva se va strica, credinta lui este rea. Daca apa mea va ramine nestricata, cum nadajduiesc ca ma va ajuta Dumnezeu, voi n-o sa va mai impotriviti si o sa-mi ingaduiti sa zidesc biserica, iar daca nu, faca-se voia voastra, n-am s-o zidesc”. Ei au strigat cu totii intr-un glas: “Bine, bine, sa fie asa!”. Si, a doua zi dimineata, a iesit domnitorul cu toti boierii si curtenii sai in piata, cu episcopul si cu preotii, slujind litia dupa obicei, cu cruci, cu luminari si candele. Si, ajungind la locul pregatit, au savirsit marea sfintire a apei, rugindu-se cu totii lui Dumnezeu, cu lacrimi si suspine, sa proslaveasca dreapta credinta, iar pe cea rea s-o faca de rusine. Tot in piata, dar deoparte, in fata tuturor, latinii au sfintit apa si au sarat-o. Dupa care, astfel sfintindu-si apa, fiecare a turnat apa lui sfintita in cite un vas osebit, apoi si-au pus pecetile pe amindoua parti ale vaselor, le-au dus si le-au pus in biserica cea mare, au incuiat usil! e, le-au pecetluit si au plecat. In fiecare zi, domnitorul cu episcopul, cu preotii si cu toti dreptcredinciosii, se rugau, postind. Tot asa au facut si latinii. Si dupa ce au trecut 25 de zile, Dumnezeu i-a dat episcopului un semn. El a venit la domnitor si i-a zis: “Doamne, cheama-i pe latini si pe preotii lor si nu astepta ziua a patruzecea, cea hotarita. Sa mergem la biserica si, desfâcind pecetile, sa deschidem usile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii Lui, care-si pun cu adevarat nadejdea in El, nu se vor face de rusine”. Domnitorul, deci, chemindu-i pe toti, precum l-a sfatuit episcopul, a mers la biserica si, deschizind usile, au intrat cu totii. Mai intii, episcopul ortodox, ingenunchind, s-a rugat cu lacrimi la Dumnezeu, zicind: “Doamne, Dumnezeule, Unul in Sfinta Treime slavit si preamarit, precum inainte vreme pe dreptul Tau Ilie l-ai auzit vestind cu foc adevarul Tau si i-ai rusinat pe cei de rea credinta, auzi-ma acum si pe mine, robul Tau nevrednic, dimpreuna cu toti robii Tai de aici, nu pentru vrednicia noastra, pe care n-o avem, ci pentru slavirea numelui Tau sfint si pentru intarirea credintei noastre, care este adevarata credinta in Tine, arata intreg harul Sfintului Duh in apa aceasta, ca prin nestricaciunea ei sa vada toti ca numai in biserica Ta greceasca si soborniceasca de la Rasarit se afla credinta cea adevarata si harul cel adevarat al Sfintului Duh. Caci Tu esti singurul Care pe toate le binecuvintezi si le sfintesti, Dumnezeul nostru, si slava Tie iti inaltam, Tatalui si Fiului si Sfintului Duh, acum, si pururi, si in vecii vecilor, Amin!”. Ridicindu-se si cintind: “Doamne, Lumina mea si Mintuitorul meu, de cine sa ma tem” – a rupt pecetea vasului cu apa sfintita si, uitindu-se la ea, a gasit-o mai curata si mai limpede decit inainte, cu mirosul neschimbat, ca si cum ar fi fost luata dintr-un izvor curgator, dupa care strigat, zicind: “Slava Tie, Dumnezeul nostru, Care Ti-ai plecat urechea la rugaciunile noastre, Slava Tie, Care proslavesti biserica Ta, Slava Tie, care intaresti cu slava credinta cea dreapta si nu ne-ai facut de rusine in asteptarile noastre”. Si a zis catre toti: “Veniti sa vedeti cum a stat aceasta apa atitea zile, raminind nestricata datorita harului Sfintului Duh, si incredintati-va ca adevarata este credinta noastra ortodoxa”. Iar latinii, rugindu-se si facind slujba dupa cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului in care se afla apa lor si, cum l-au destupat, toata biserica s-a implut de duhoare, ca s-au inspaimintat toti latinii si au strigat cu uimire: “Adevarata este credinta greceasca pe care o tine domnitorul. Sa-si zideasca, deci, biserica in orasul nostru, caci, fiindca nu i-am ingaduit, Dumnezeu s-a miniat pe noi si ne-a imputit apa”. Si astfel, facuti de ocara, latinii si cu preotii lor s-au imprastiat cu mare rusine, iar unii dintre ei s-au convertit la credinta ortodoxa. Iar domnitorul, cu episcopul sau, cu preotii, cu toti boierii si ostasii sai, plini de bucurie si fericire, s-au intors la curte, slavindu-L si multumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost spre intarirea adevaratei credinte ortodoxe. In aceeasi zi a facut o mare ospat pentru intregul oras si pentru toata oastea sa.
Toti locuitorii tarii Ardealului, cu juramint, s-au aratat bucurosi sa zideasca biserica si sa n-o darime niciodata. Deci, domnitorul a inceput indata zidirea (dar nu in oras, ca nu cumva, o data cu schimbarea vremurilor, sa fie darimata, ci linga oras, aproape de zidul cetatii, intr-un loc frumos) si, dupa ce a zidit-o, a inchinat-o “…” si a mutat episcopia acolo (caci episcopii locuisera pina atunci in alt loc), unde se afla si astazi, cu bunavointa lui Dumnezeu. L-a pus acolo pe primul episcop al Balgradului, pe Ioan, barbat blind, virtuos si sfint, care, traind acolo in mare sfintenie, s-a invrednicit sa capete harul facerii de minuni. Dupa ce a murit, trupul lui a ramas si pina astazi neputrezit si bine mirositor, facind multe minuni pentru cei ce vin cu credinta la racla lui, intru slavirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Caruia I se cuvine toata slava, cinstirea si inchinaciunea, dimpreuna cu Tatal Lui Cel fara de inceput si cu preasfintul, preabunul, de viata datatorul Duh Sfint al Lui, acum, si pururea, si in vecii vecilor, Amin!
Si cele scrise aici le-am am citit intr-un letopiset muntenesc si le-am auzit de la multi oameni vrednici de crezare, care au vazut cu ochii lor, dar mai ales de la parintele, care pe atunci era vistiernic, iar acum este mare logofat al tarii Ungro-Vlahiei, si de la Dragomir, marele pitar al aceleiasi tari.

lovendal

http://searchnewsglobal.wordpress.com/