EI NE-AU VÂNDUT PASTILA ANTICOMUNISMULUI, DAR AM PRIMIT COMUNISM

Prin anii 1980, în aventuroasa lui tinerețe, dl. Jose Manuel Barroso, actualul președinte al Comisiei Europene și unul dintre acționarii  Uniunii Europene, era unul din liderii de seamă ai  mișcării comuniste marxist-maoiste portugheze MRPP (Mișcarea Reorganizării Partidului Proletarilor). Mișcarea Maoistă Portugheză era considerată de autoritățile Uniunii Europene de atunci atât de periculoasă încât ea fusese scoasă în afara legii, iar membrii ei erau considerați teroriști și bănuiți că puneau la cale acte teroriste.
Visul tînărului Jose Barroso, student pe atunci la Facultatea de Drept și lider al amintitei MRPP era ca Portugalia să devină un stat comunist după modelul sovietic, stat în care puterea să aparțină muncitorilor și țăranilor și țara să fie condusă de un partid comunist. Dl Barroso era de părere că burghezia este o clasă criminală și comuniștii trebuie să conducă Europa.
În 1980 dl Barroso era urmărit de agenții portughezi ai serviciilor secrete fiind suspect că ar fi pus la cale un atentat.  A fost arestat de Poliția Portugheză împreună cu alți tineri comuniști. După aproximativ o săptămână de detenție în beciurile poliției portugheze, convingerile politice ale dlui Barroso s-au schimbat uimitor, în cel mai fericit mod pentru autorități. Spre marea bucurie a polițiștilor, dl Barroso a ajuns peste noapte la concluzia că adepții comunismului erau cei care trebuiau băgați la închisoare ca fiind adevărații criminali și că burghezia trebuia să conducă Europa. Așa că a trecut imediat cu arme și bagaje din tabăra de stânga în cea de dreapta și imediat s-a înscris în Partidul Popular Democrat.
Iluminarea bruscă pe care dl Barroso a avut-o în beciurile poliției i-a prins bine fiindcă domnia sa a avut ulterior o carieră strălucită. Ulterior el a devenit un anticomunist înfocat și totodată unul dintre ”farmaciștii” care au pus la punct renumita pastilă a anticomunismului pe care fiecare est-european o înghite cu puțină gargară mass-media în fiecare dimineață, zi de zi.
Angela Merkel, actuala conducătoare a Germaniei și al doilea mare acționar al Uniunii Europene provine dintr-o familie care în 1955, sătulă de binefacerile capitalismului a fugit din  RFG și a cerut azil în Germania Comunistă (RDG).
Până la prăbușirea RDG, Angela Merkel a rămas o comunistă convinsă și a activat în rândurile Free Deutsche Jugend (Uniunea Tineretului Comunsit German). Acolo, în cuvântările pe care domnia sa le ținea nu vorbea, evident, de valorile capitalismului ci de viitorul luminos al socialismului. Era convinsă că burghezia capitalistă se va prăbuși iar în lume va învinge comunismul.
Desființarea celebrului zid al Berlinului care despărțea RDG de RFG a dus la o iluminare bruscă a dnei Merkel,  domnia sa dându-și brusc seama că viitorul Europei nu va fi comunist (cum crezuse până atunci) ci capitalist. Imediat a devenit o adeptă convinsă la valorile capitalismului și mai apoi, alături de dl Barrso, a devenit al doilea mare ”farmacist” care a pus la punct pastila anticomunismului creată special pentru est-europeni.
Exemplele ar putea continua cu nume la fel de sonore și ilustre, dar este suficient ca să ne lămurim cine sunt de fapt cei care ne-au dat pastila anticomunismului.
Interesant este că nici unul dintre acești lideri nu se uită cu rușine și regret la anii de altădată. Și mai interesant este că nici unul dintre marii luptători anticomuniști din Europa de Est nu a primit o recunoaștere efectivă a luptei lui. Soljenițân a devenit în actuala Europă un personaj ridicol, așa cum era de fapt considerat în URSS.
România constituie un caz tipic, valabil deci și pentru celelalte țări est-europene. Nici unul dintre marii luptători sau poeți anticomuniști nu au fost răsplătiți și recunoscuți ca atare de UE decât la modul generalist și absolut formal. Partizanii români care au luptat în munți contra trupelor Securității comuniste sau contra milițiilor comuniste dejisto-ceaușiste și marii oameni de cultură care au supraviețuit închisorilor comuniste au fost ignorați total după 1989 și au murit în condiții de cumplită mizerie. Cartea Robi pe Uranus a lui Ioan POPA, amintită în Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste și de Institutul de Studiu al Totalitarismului ca fiind unul dintre documentele care demonstrează latura întunecată a comunismului este supusă linșajului mediatic și nu a prezentat niciodată nici un interes pentru ideologii de la Bruxelles. Oare cum s-o fi numind sistemul în care scrierile anticomuniste sunt condamnate la linșaj și uitare? Nu se numește cumva comunism?
Celebra luptătoare anticomunistă Elisabeta Rizea ca și restul partizanilor anticomuniști și-au  sfârșit viața într-o sărăcie profundă și în totală anonimitate în timp ce medalii, distincții și titluri de eroi ai luptei anticomuniste au primit actori precum Ion Caramitru sau scriitori ca Mircea Dinescu și Ana Blandiana, care și pe timpul comunismului erau cocoșați de onoruri și distincții. Alături de Barroso și de dna Merkel stau în Parlamentul European foști procurori comuniști români torționari ai Securității sau securiști ceaușiști. Monica Macovei și Corneliu Vadim Tudor sunt doar două exemple în acest sens, dar lista este mult mai lungă. Asta ca să nu mai vorbim că Parlamentul României este înțesat de securiști și de foste căpetenii comuniste ceaușiste sau de cimotiile acestora.
Dna Merkel, anticomunistă convinsă a declarat de curând că populația Uniunii Europene reprezintă 10% din populația lumii, dar cheltuielile Uniunii Europene pentru protecție socială reprezintă mai bine de jumătate din cheltuielile protecției sociale la nivel mondial. Spunând acest lucru dna Merkel nu realiza că de fapt prin aceste cuvinte recunoștea faptul  că Uniunea Europeană este un imperiu comunist, pentru că numai în comunism se putea trăi fără foarte bine fără să muncești nicăieri. Dna Merkel se întreba retoric cât mai poate să țină o astfel de situație. Răspunsul nu poate fi decât unul tot tipic comunist: ”Cât e colectivul Uniunii Europene-n floare, nici în bască nu ne doare! Munca e pentru patroni, pentru proști și pentru tractoare. Oamenii deștepți se uită la televizor, se ocupă cu fripturile pe grătar și primesc ajutoare din partea statului. Punct.”
În ceea ce privește supravegherea populației și urmărirea cetățenilor, ascultarea telefoanelor sau filmarea în propria lui casă a fiecărui cetățean care posedă calculator cu ajutorul camerelor de filmare secrete încorporate în monitoarele calculatoarelor încă din fabrică, acestea sunt deja lucruri arhicunoscute. Dar ele sunt tipice dictaturii comuniste, cu observația că vechiul comunism nu dispunea de performanțele tehnice de care dispune actuala societate.
Pe scurt, ni s-a vândut pastila comunismului, dar tot ce am primit a fost comunism.
Ion  DINIȘORhttp://universulromanesc.ro/