La vârsta de 20 de ani, după ce îşi termina stagiul militar, efebia, tânărul se putea căsători (deşi nici o lege nu-l împiedica să o facă şi la 18 ani). Fetele se măritau de obicei la 14-15 ani. Celibatarii erau rău văzuţi şi dispreţuiţi, în toată lumea grecească; la Sparta erau chiar pedepsiţi de lege.
Căsătoria o hotărau părinţii tinerilor. În concepţia grecilor antici scopul adevărat sau mobilul unei căsătorii era nu dragostea, ci procreaţia, – şi în primul rând, pentru a avea copii de sex masculin. Dar grecii nu ţineau să aibă mai mult de doi copii. Băieţii erau preferaţi fetelor nu numai din motive practice economice – ajutându-şi tatăl la muncile gospodăriei – ci şi religioase: fiii asigurau continuitatea îndeplinirii obligaţiilor legate de cultul familial al strămoşilor. La Atena – şi probabil că nici în celelalte state greceşti – nici o lege nu interzicea relaţiile incestuoase dintre frate şi soră, dar opinia publică le considera un act oribil care ar fi atras după sine o teribilă pedeapsă a zeilor. În schimb, căsătoria între fraţi vitregi era posibilă, şi cu atât mai mult între veri sau între unchi şi nepoată.
Actul căsătoriei consta într-un ritual foarte simplu: în prezenţa familiei şi a unor martori cei doi tineri îşi dădeau mâna, în timp ce mirele şi tatăl fetei îşi declarau solemn consimţământul, oral, fără nici un act scris. De preferinţă, căsătoriile se încheiau iarna (era o superstiţie a grecilor) şi în zilele cu lună plină.
Asupra ceremonialului nunţii informaţiile sunt prea puţine: se aduceau sacrificii zeilor protectori ai căsătoriei, mireasa oferea drept ofrande jucăriile personale din copilăria sa, casele tinerilor se împodobeau cu ghirlande de frunze de măslin şi de laur, mireasa făcea baia rituală de purificare cu apa adusă dintr-o fântână sacră de un cortegiu de femei purtând torţe, cortegiu precedat de un cântăreţ din oboi. În casa părinţilor miresei avea loc ospăţul, mirele primea darurile, după care un cortegiu de tineri cântând cântece nupţiale îi însoţeau în noua lor casă, unde mireasa era primită cu nuci, smochine, curmale şi cu rituala turtă cu miere şi susan.
Nunta continua şi a doua zi, când se aduceau darurile şi zestrea miresei; după câteva zile mirele oferea un ospăţ tuturor membrilor fratriei – grupării de familii din respectivul trib – căreia îi aparţinea.
sursa: Ovidiu Drimba, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol.3, Ed Saeculum, Bucureşti, 2003
https://istoriiregasite.wordpress.com
