EVA LÜBKE – Cum să îmbătrânim sănătos

Pe lângă sănătatea dăruită de Dumnezeu, suntem datori să facem şi noi câte ceva, ca să întâmpinăm bătrâneţea zâmbind. Sprijinul se află în natură. Pentru fiecare suferinţă există un leac. Ba chiar şi leacuri de viaţă lungă 

Ochii şi urechile

Ascultaţi şi priviţi cu multă atenţie şi veţi constata că organele senzoriale pot fi bine antrenate chiar şi la o vârstă înaintată, obţinând, astfel, ameliorări evi­dente.
Îmbătrânind, un număr mare de persoane se plâng că le-au slăbit vederea şi auzul. Mi s-a întâmplat ade­seori să observ că unii oameni cu auzul slăbit aud foar­te bine, atunci când e vorba de ceva ce le stârneşte in­te­resul. Mă aflam, odată, acasă la unul din pacienţii mei. Bărbatul, care se plângea că nu mai aude, şedea pe un fotoliu, la fereastră. Când am început să vorbesc despre el cu soţia lui, acesta a înţeles, brusc, fiecare cuvânt.
Ascultaţi-i cu atenţie pe cei ce vorbesc, inclusiv „sunetele intermediare”. Şi verificaţi singuri dacă mai auziţi sau nu şi dacă este cazul să mergeţi la doctor. S-ar putea, pur şi simplu, să nu daţi atenţie lucrurilor pe care nu vreţi să le auziţi.

Zgomote în urechi (Tinitus)

Dacă vă chinuie zgomotele din urechi, mestecaţi bine fiecare îmbucătură, şi de 30 de ori. Amelio­rează irigarea san­guină a ure­chii interne. De mare aju­tor poate fi şi acupre­sura ur­mă­toare (vezi de­se­nul). Vârâţi-vă de­ge­te­le mij­locii în urechi şi în­ghi­ţiţi conştient şi în­cet, de cinci ori conse­cu­tiv. Re­pe­taţi procedeul de câ­teva ori pe zi.
Important: Zgomotele din urechi trebuie diag­nosticate cât mai repede posibil de către medic.

Tinctură anti-tinitus

EVA LÜBKE - Cum să îmbătrânim sănătos (I)

Luaţi o sticlă albă, transparentă, cu gâtul larg şi um­pleţi-o o treime cu priboi înflorit. Acoperiţi apoi planta cu rachiu natural şi astupaţi bine sticla. Lăsaţi-o să stea între 2-6 săptămâni într-un loc cald, însorit şi strecuraţi apoi lichidul. Tinc­tura este numai bună de folosit. Ungeţi cu ea, într-un strat nu prea gros şi cu multă băgare de seamă, pavilioanele urechilor, fiind atenţi ca nu cumva să pătrundă în canalul auditiv.

Alte remedii:

* Aburi: Se amestecă sal­vie, sunătoare, flori de tei, cimbru, coada-şori­celului şi coada-calului, se ia un pumn de plante, se fierb 5 minute şi se fac aburi sub un prosop.
* Ulei de sunătoare: Se pune câte o picătură în fie­care ureche.

Acuitatea vederii

Pentru a vă ajuta ochii, aveţi nevoie de vitamina A, în cantitate suficientă. Reco­mandarea mea: morcovi raşi, amestecaţi cu ulei presat la rece sau cu smântână dulce. Rezultatele consumului re­gu­lat de morcovi nu s-au lă­sat aşteptate. Unii dintre pa­cienţi au renunţat, chiar, la ochelarii de vedere. Puteţi vedea mai bine, dacă nu vreţi să treceţi nimic cu vederea. Privitul atent tre­buie antrenat.

Rachiu de scoruş-de-munte

EVA LÜBKE - Cum să îmbătrânim sănătos (I)

Luaţi o sticlă cu gâtul larg şi um­pleţi-o pe jumă­tate cu boabe de scoruş-de-munte. Acoperiţi boabele cu rachiu na­tural şi lăsaţi sti­cla să stea 6 săptă­mâni într-un loc cald şi însorit, scu­tu­rând-o din când în când. Luaţi câte o linguriţă pe zi dacă presiunea ocu­lară este prea mare.

Vezică şi rinichi

Consider rinichii ca fiind a doua „piele” a omului. Ei sunt, practic, cel mai important organ. Vindecarea rinichilor aduce după sine dispariţia a numeroase afec­ţiuni.
Cel mai bun lucru pe care-l puteţi face pentru ve­zica şi rinichii dvs. este să beţi suficient. În felul acesta ajutaţi organele şi le şi antrenaţi. Experienţa proprie mi-a arătat că o serie întreagă de boli, precum neuro­dermita sau migrena, dispar atunci când orga­nismul este detoxifiat, ajutând astfel rinichii să func­ţioneze bine.

Ceaiuri de plante pentru rinichi şi vezică

* Un ceai preparat din coada-calului este foarte folositor pentru căile urinare şi rinichi, fiind diuretic. Se pune o lingură rasă de plantă uscată la 1/4 l de apă.
* Foarte eficient este şi ceaiul din cozi de cireşe, şi el cu efect diuretic. Se fierb 15-30 cozi de cireşe vre­me de 4-5 minute, într-un sfert de litru de apă. Se ia ceaiul de pe foc, se lasă să stea 10 minute şi se bea încet, înghiţitură cu înghiţitură, după ce s-a răcit.

Amestec de ceai pentru vezică şi căi urinare

* Splinuţă
* Frunze de strugurii-ursului
* Coada-calului.
Amestecaţi splinuţa şi frunzele de strugurii-ursului (ambele us­cate) în porţii egale. Puneţi de cu seara 2 linguriţe de amestec într-o jumătate de ceaşcă de apă rece. A doua zi, puneţi să fiarbă 1/4 l de apă şi adăugaţi o linguriţă rasă de coada-calului. Lăsaţi să mai dea într-un clocot şi luaţi-l de pe foc. Încorporaţi decoctul de splinuţă şi strugurii-ursului, acoperiţi cu un capac şi lăsaţi să se pătrundă 10 minute. Strecuraţi, apoi, ceaiul şi beţi-l înghiţitură cu înghiţitură.
Atenţie: Ceaiul nu se bea în timpul sarcinii şi al alăptării şi nici pe perioade mai lungi.

Atonie vezicală

EVA LÜBKE - Cum să îmbătrânim sănătos (I)

Acţionaţi de îndată ce simţiţi că vezica dvs. urinară dă semne de slăbiciune. Li se poate întâmpla şi persoa­nelor mai tinere. Când urinaţi, opriţi jetul de urină şi lăsaţi-l, apoi, din nou liber. De câteva ori la rând. Sau încordaţi, din când în când, pe parcursul zilei, muscu­latura bazinului şi lăsaţi-o, din nou, să se relaxeze. De 30 de ori consecutiv după puţin exerciţiu. Muşchii se mai pot întări şi la o vârstă înaintată. Nu renunţaţi!
Ceai pentru vezică, în caz de incontinenţă
Puneţi o lingură de coada-şoricelului uscată în 1/4 l de apă clocotită şi lăsaţi-o să mai dea într-un clocot. Acoperiţi vasul cu un capac şi lăsaţi să se infuzeze 10 minute, după care strecuraţi ceaiul şi beţi-l rece, înghiţitură cu înghiţitură.
Sub formă de cură – se bea zilnic 1/4 l de ceai, înghiţitură cu înghiţitură, vreme de 3 luni. Puteţi adăuga, din când în când, şi o linguriţă de frunze de salvie (uscate). Ajută la menţinerea sănătăţii. Şi ceaiul de părăluţe are efect diuretic. Se foloseşte o lingură de flori proaspete la 1/4 l de apă.

Cistită

Cistita trebuie tratată de medic, dar o baie de aburi la şezut nu poate fi decât benefică. Folo­siţi un vas mai vechi sau bideul. Fierbeţi, în­cet, vreme de 10 mi­nute, 2 pumni de plante (salvie, coada-şorice­lului, coada-calului, su­nă­toare, urzică, dar în nici un caz muşeţel) şi tur­naţi decoctul în va­sul respectiv. Încercaţi să vă aşezaţi dea­supra lui, nu în el! Staţi aşa 10 minute, având grijă să nu vă ardeţi cu abu­rul fier­binte. Şi aco­periţi-vă rinichii, ca să nu ră­ciţi.

TENSIUNE ARTERIALĂ ŞI IRIGARE SANGUINĂ 

Un lucru este cert: hipertensiunea arterială poate fi redusă printr-un stil de viaţă mai liniştit. Învăţaţi ce-nseamnă să fiţi calmi şi fiţi mulţumiţi cu propria dvs. viaţă.

Pentru tensiune, cel mai eficient remediu este leur­da.Echi­li­brea­ză tensiunea arte­rială: cea mare sca­de, iar cea mică creşte.
Dacă aveţi ten­siune, consultaţi nea­părat un medic. Pen­tru că tensiunea prea ridicată atrage după sine mul­te ne­cazuri, de exem­plu infarctul sau a­ta­cul cerebral. Con­trolaţi-vă, mai ales, greutatea. Dacă sunteţi su­pra­pon­derali, străduiţi-vă să slăbiţi şi hipertensiunea va dispărea de la sine.
O altă recomandare: morcovii raşi.

Salată de morcovi

EVA LÜBKE - Cum să îmbătrânim sănătos (II)

 * 2-4 morcovi (în funcţie de mărime)

* ulei presat la rece sau frişcă nebătută
Daţi morcovii pe răzătoarea mică şi amestecaţi-i cu uleiul, respectiv cu frişca. Ultimele sunt ne­cesare pentru că altfel nu poate fi valorificat betacarotenul exis­tent în mor­covi. În organism, betaca­rotenul este trans­for­mat în vitamina A.
Recomandare: Nu consumaţi sa­lata de morcovi dintr-o dată, ci pe tot par­cursul zilei. În felul acesta, „leacul” poate ac­ţ­iona mai eficient.

Hemoroizi

Mulţi oameni fac hemoroizi la o vârstă mai înain­tată. Dacă aveţi probleme, nu vă fie jenă şi mergeţi la medic. Sigur că nu e plăcut să vorbeşti despre această boală, dar dacă o priviţi ca pe orice altă afecţiune, va fi mai uşor.
* Unii pacienţi au obţinut rezultate bune cu urmă­torul exerciţiu: încordaţi şi relaxaţi fesele şi sfincterul, de câteva ori con­secutiv, pe parcur­sul zilei. Repetaţi în mod regulat şi nu renunţaţi uşor.

EVA LÜBKE - Cum să îmbătrânim sănătos (II)

* Dacă suferiţi de hemo­roizi, evitaţi căldura în zona respectivă. Deci nu faceţi băi calde de şezut şi nici aburi. Şi dacă optaţi pen­tru comprese – de exem­plu cu decoct de coa­jă de stejar – aces­tea trebuie să fie reci. Decoc­tul se face uşor. Puneţi un pumn de scoarţă de stejar într-o oală mare cu apă (să nu fie emailată!) şi lăsaţi să fiarbă 10 minute. Luaţi apoi decoctul de pe foc şi lăsaţi-l să se pătrundă, cu capac, câteva ore. După ce îl strecuraţi şi după ce s-a răcit com­plet, puteţi să-l folosiţi.
Mod de utilizare: Îmbibaţi o cârpă de bum­bac (nu frotir sau vată) în decoctul rece şi ţineţi-o aproximativ o oră pe zona afectată. După folosire, aruncaţi-o şi luaţi alta.
* Un alt remediu eficient este alifia cu coa­da-şoricelului, gălbenele şi zmeur.

Alifie pentru hemoroizi

* 500 g untură de porc
* flori şi frunze proaspete de coada-şoricelului
* flori proaspete de gălbenele
* frunze de zmeur (vârful frunzelor sau frunze tinere întregi)
Toate plantele în părţi egale.

Mărunţiţi un pumn mare de plante ames­tecate, puneţi-le în untura încinsă şi lăsaţi-le să fiarbă în­cet, 4-5 minute, amestecând întruna. Luaţi apoi oala de pe foc şi lăsaţi conţinutul să se pătrundă bine, aproximativ 3 zile.
Încălziţi compoziţia încă o dată, strecuraţi-o printr-o pânză sau printr-o sită deasă în borcă­nele sau cutii mici, care vor fi ţinute la frigider.
Alifia trebuie preparată iar şi iar, pentru că se râncezeşte repede şi nu mai poate fi folosită.
Recomandare: Ungeţi uşor hemoroizii cu ali­fie. Şi nu doar hemoroizii. Această alifie poa­te fi uti­lizată în aproape toate afecţiunile pielii, inclusiv pentru vindecarea rănilor.

Afecţiuni ale venelor

Odată cu vârsta, pot apărea varicele. Spre deosebire de vinişoarele superficiale, care reprezintă doar o pro­blemă cosmetică, varicele adevărate sau flebita sunt o problemă de sănătate şi trebuie văzute cât mai repede de medic. Dacă trebuie să purtaţi ciorapi compresivi, nu ezitaţi. O pacientă de 75 de ani îi poartă încă din tinereţe şi îl scoate numai noaptea şi este foarte mul­ţumită de rezultat. „La început”, spune ea, „mi-a fost foar­te greu să port tot timpul ciorapii şi le invidiam pe femeile tinere cu picioarele lor frumoase. Dar as­tăzi eu am picioare mai frumoase decât multe alte femei”.
Un sfat: puteţi purta, peste ciorapii compresivi, cio­rapi normali, subţiri, şi arată mai bine.
În cazul afecţiunilor venoaseputeţi bea, la prânz, apă cu oţet: puneţi într-un pahar un deget de oţet de mere, umpleţi paharul cu apă şi beţi câte-o înghiţitură după 2-3 îmbucături.

Tinctură pentru vene

EVA LÜBKE - Cum să îmbătrânim sănătos (II)

* castane (sălbatice)
* rachiu natural

Tăiaţi felii cas­ta­nele proas­pete şi um­pleţi cu ele cam o trei­me dintr-o sticlă albă cu gâtul larg. Turnaţi apoi rachiul până sus şi ţi­neţi sticla într-un loc cald şi înso­rit, între 6 şi 8 săptă­mâni.
Utilizare: Tinctura se fo­loseşte doar ex­tern, pen­tru frecţii.


STĂRI DEPRESIVE şi TRISTEŢE

A venit toamna, lumina e tot mai firavă şi mai puţină şi depresiile ne ameninţă la tot pasul. Profitaţi de zilele însorite şi ieşiţi afară, la aer.
La o vârstă mai înaintată, momentele de tristeţe devin tot mai frecvente. Fac parte din viaţă şi nu este bine să privim prea insistent în interiorul nostru şi nici să ne plângem de milă. Altminteri, ieşirea din această stare ar putea să dureze mai mult. Natura ne oferă diferite plante medicinale, care ne ajută să învingem stările depresive: sunătoarea, roiniţa, hameiul şi va­leriana. Iar dacă aveţi nevoie urgentă de ajutor, mân­caţi câteva migdale sau câteva castane comes­tibile.
Sau rugaţi-vă. Repetaţi de câteva ori: „Îndură-te de mine, Doamne” şi veţi vedea cât de benefică este rugă­ciunea în momentele depresive.

Sfaturi pentru ceasurile triste

* Ieşiţi în natură şi bucuraţi-vă de toate minunile ei: o pasăre, un copac, o floare…

* Pictaţi un tablou, folosind culori cât mai vesele, chiar dacă vi se pare greu la început.

* Îmbrăcaţi-vă frumos, în culori deschise şi faceţi o plimbare prin oraş.

* Ascultaţi o melodie voioasă şi intonaţi-o şi dvs.
* Vizionaţi un film care să vă provoace râsul.
* Beţi 1-2 ceşti de ceai de sunătoare.
* Mâncaţi cât mai multă ceapă roşie.
* Cumpăraţi-vă flori.
* Sunaţi un prieten sau o prietenă şi ieşiţi la o cafea.

Ceai contra tristeţii
* sunătoare (flori şi frunze uscate)
* frunze de roiniţă (uscate)
* rădăcină de valeriană (uscată)

Puneţi o linguriţă plină de rădăcină de valeriană în puţină apă şi fierbeţi-o circa 2 minute. Puneţi, de asemenea, o lingură de amestec de sunătoare şi roiniţă (în părţi egale) într-o jumătate de litru de apă şi lă­saţi-le să dea în câteva clocote. Luaţi vasul de pe foc şi încorporaţi rădăcina de vale­riană cu apa în care a fiert. Lăsaţi-le pe toate să se pătrundă 10 minute, strecuraţi ceaiul şi beţi-l încet, înghiţitură cu înghi­ţitură.
Utilizare: Ceaiul alungă tristeţea, pro­du­ce un somn odihnitor şi calmează starea de agitaţie.
Atenţie: Când consumaţi sunătoare, nu fa­ceţi băi de soare, pentru că sporeşte sen­sibilitatea la lumină

Pentru anotimpul rece 

Consider că o răceală pe an este chiar necesară, o spun din propria mea experienţă – pentru că întăreşte efectiv sistemul imunitar. Cei care ani la rând nu fac nici măcar un guturai se îmbolnăvesc, adeseori, brusc, şi forma este cu mult mai grea.
Cu cât înaintăm în vârstă, cu-atât mai greu se descurcă organismul nostru cu guturaiul, cu tusea sau cu răguşeala. Chiar dacă suntem deprinşi cu ele. O gripă „adevărată” îi dă mult de furcă unei persoane în vârstă, iar perioada de convalescenţă poate dura câteva săptămâni bune.
Personal, ştiu cum să-i vin de hac, chiar şi fără aju­torul vaccinului antigripal. Dar în această privinţă e bine ca fiecare să decidă singur. Pentru unii, acest vac­cin este o adevărată binecuvântare.

Preventiv

Pentru întărirea imunităţii, se pot face o mulţime de lucruri. Ieşiţi, zilnic, afară, la aer curat, chiar dacă e frig. Faceţi măcar câţiva paşi, inspirând şi expirând pe nas.
Mâncaţi în fiecare zi un măr proaspăt, sau, alter­nativ, felii de măr uscate. Şi beţi suc de citrice – por­tocală, grapefruit sau lămâie – deoarece conţin o can­titate mare de vitamina C, atât de sănătoasă.

Ceaiuri de plante pentru iarna

EVA LÜBKE - Cum să îmbătrânim sănătos (III)

Flori de soc

Ceaiul se prepară mereu în acelaşi mod: o lingură rasă de plantă (sau de amestec de plante) la 1/4 l de apă. Se dă în câteva clocote, se acoperă şi se lasă să se infuzeze 10 minute.

Ceai pen­tru răcea­lă (pro­voacă transpira­ţia): flori de tei (uscate).

Ceai pen­tru tuse şi gu­tu­rai: flori de soc negru (uscate).

Ceai de tuse: 2 lin­guriţe de salvie, 2 linguriţe de plumânărică, 2 linguriţe de pătlagină şi 1/2 linguriţă de cimbru (toate uscate).


Răguşeala

Dacă sunteţi răguşiţi, fiţi zgârciţi la vorbă, până ce vă simţiţi mai bine. Foarte eficientă este şi reţeta urmă­toare: daţi pe răzătoarea mică 2 cepe roşii şi ames­tecaţi zeama stoarsă cu o lingură de miere na­turală. Luaţi zilnic – în mai multe reprize – între 3-5 linguriţe de suc. Vindecă răguşeala, dar este şi un întă­ritor al ner­vilor.

Sfatul meu

Eu personal fac – o dată pe an – o cură de 2 săptă­mâni cu sucuri roşii. Beţi, de două ori pe zi, câte un păhărel de suc roşu, după gustul dvs.: de coacăze roşii sau negre, de soc negru sau de sfeclă roşie.
Sucul de sfeclă roşie e foarte sănătos şi nu conţine aşa de mult acid ca sucurile de fructe. Multora nu le prea place sucul de sfeclă, fiindcă are un pronunţat gust „pă­mântos”. De fapt, nu are nici o impor­tanţă ce sucuri alegeţi.

Încheieturi şi mobilitate

Cu cât suntem mai mobili, cu-atât părem mai ti­neri. Faceţi, aşadar, ceva pentru propriile dvs. înche­ieturi. Din timp! Mişcarea este cel mai bun exerciţiu pentru mobilitate şi împotriva afecţiunilor articulare.

EVA LÜBKE - Cum să îmbătrânim sănătos (III)

Dacă aveţi deja probleme, ar fi important să nu re­simţiţi mişcarea ca pe o povară. Şi să nu o „îm­pingeţi” – în nici un caz – până la durere. Începeţi cu exer­ciţii uşoare, pe durate scurte şi sporiţi treptat difi­cultatea şi timpul. Este foarte im­portant, de asemenea, să daţi jos din kilo­gra­mele în plus. Am cu­noscut un domn în vâr­stă, care avea nişte du­reri de ge­nunchi in­su­portabile. După ce a slăbit 15 kg a început să facă mişcare şi, în prezent, genunchiul nu-l mai doa­re de­loc.

Gută

Dacă aveţi gută, ar trebui să schim­baţi complet alimentaţia: multe fructe şi legume, grăsimi puţine, lichide multe şi alcool puţin. Muesli cu iaurt sau lap­te şi cu fructe proaspete reprezintă un mic dejun exce­lent. Tăiaţi din meniul dvs. zilnic carnea de pa­săre sau de porc, mărun­taiele, peştele cu piele, fructele de mare şi sar­delele. Conţin o cantitate importantă de purine, o substanţă care în orga­nism se trans­formă în acid uric. Pentru crizele de gută, recomand ur­mă­toarea reţetă: daţi câţiva cartofi cruzi pe răzătoare, opăriţi-i cu apă clo­cotită şi ţineţi în terciul astfel obţi­nut membrele afec­tate. Sau: îmbibaţi cu urină (jetul mij­lociu) o pereche de mănuşi (cu deget) sau de şosete de bumbac şi dormiţi peste noapte cu ele, schimbându-le mă­car o dată.

Păr frumos la bătrâneţe

Îngrijit aşa cum trebuie, intern şi extern, părul poa­te rămâne puternic şi strălucitor până la o vârstă înain­tată. Importantă este ar­monizarea îngrijirii cu o ali­mentaţie sănătoasă.
Dacă vreţi să aveţi un păr sănătos şi frumos la bă­trâneţe, ţineţi seama de următoarele recomandări:

Mâncaţi mei, cel puţin o dată pe săptămână. Conţine o cantitate mare de siliciu, iar siliciul întăreşte părul şi un­ghiile.

Consumaţi cât mai mul­te produse integrale – pâine, cereale etc.

Pentru un păr strălucitor

Dacă vreţi ca părul dvs. să-şi păstreze luciul, clătiţi-vă, după ce vă spălaţi pe cap, cu apă şi oţet (di­luată).

Efectul – din interior – este asigurat de seva de mes­teacăn (de la magazinele Bio sau, direct, de la „sursă”, primăvara).

Păr gras

Nu încercaţi să scăpaţi de părul gras, spălându-vă mai des pe cap. De multe ori, efectul este exact invers: părul se îngraşă mai tare. În loc de spălat, folo­siţi o perie moale şi periaţi-vă părul câteva minute. (Vă daţi seama singuri când e de-ajuns.) Şi nu uitaţi să spălaţi mereu peria cu un detergent moale.

Căderea părului la bărbaţi

Am încercat, cu succes, pe soţul meu, următoarea reţetă: se masează bine un gălbenuş, în părul ud, mişcând pielea capului, cu atenţie, încolo şi-ncoace. După câteva zeci de se­cunde, gălbenuşul începe să facă spumă şi părul tre­buie clătit. Dar atenţie: doar cu apă călduţă, ca să nu se coaguleze. Repetaţi procedeul din două în două săp­tă­mâni.

Cură pentru păr
(de aplicat seara)

1 linguriţă de rădăcină uscată de urzică sau 2 linguriţe de rădăcină proaspătă.

Se taie mărunt rădăcina de urzică şi se fierbe în apă circa 10 minute (bucăţelele trebuie să fie acoperite de apă). Se strecoară şi se lasă decoctul să se răcească, după care se pulverizează în păr şi se lasă să acţioneze peste noapte. Alternativ cu decoctul de rădăcină de urzică, puteţi folosi un ceai din frunze de mesteacăn.

Pielea şi îngrijirea pielii

EVA LÜBKE - Cum să îmbătrânim sănătos (III)

Când folosim remediile pe care ni le oferă natura, se poate întâmpla ca starea sănătăţii să se înrăutăţească la început, lucru valabil pentru toate bolile, nu doar pentru afecţiunile pielii. Nu renunţaţi, ci continuaţi tratamentul şi în cele din urmă, rezultatele vor fi mai bune şi bune de tot.
De la o anumită vârstă, pielea are nevoie de o în­grijire tot mai atentă. Beţi lichide multe şi ieşiţi, zilnic, afară la aer. Şi mâncaţi sănătos: legume, fructe şi salate cât mai multe.
Dacă vreţi să folosiţi o cremă, în­cer­caţi mai multe până ce vedeţi pe ca­re o „acceptă” pielea dvs. Şi schim­ba­ţi-o dacă observaţi că nu-i mai prieşte.
Purtaţi-vă blând cu ea, pentru că la o vârstă înain­tată, orice leziune se vindecă mai încet.Nu întindeţi şi nu trageţi de piele, şi când o curăţaţi, nu o faceţi prin fre­care, ci prin tapotare.

http://www.formula-as.ro/


Alergii, eczeme şi alte reacţii ale pielii

În cazul reacţiilor alergice, neurodermită sau le­ziuni ale pielii, cea mai eficientă pare a fi crema triplă, preparată din 500 g untură de porc, frunze şi flori de coada-şoricelului (proaspete), flori de gălbenele (proas­pete) şi frunze de zmeur, recomandată şi împo­triva hemoroizilor. Iar pentru tratarea eczemelor, reco­mand uleiul de coada-şoricelului.

Ulei de coada-şoricelului

Ingrediente: 2 pumni de flori de coada-şori­celului (proaspete), 1/4 l ulei de măsline sau de migdale.
Se pun florile într-un borcan alb transparent şi se toarnă peste ele uleiul. Se închide bine borcanul şi se ţine 3-4 săptămâni într-un loc cald şi însorit. Se strecoară apoi uleiul şi se foloseşte pentru cal­marea pielii, în caz în eczeme, sau pentru masaj.

Acest articol a fost publicat în SANATATE-VINDECARE. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns