Întrucat citesc pe un site de socializare tot felul de păreri exprimate de oameni foarte citiţi si cinstiţi sper, precum ca “miticii” au ocupat Banatul şi l-au distrus din invidie pentru că ce are Banatul nu mai are nimeni, plus păreri de genul “miticii sunt ocupanţii”, “Brătianu (n.a. I.I.C.Brătianu) a confiscat o locomotivă germană cu care a venit delegaţia ardeleană la Bucureşti“ (locomotiva era germană şi nu propietatea personala a delegaţiei cu care se plimbau pe strada, şi nu sunt sigur dacă nu a fost furată chiar Regatului României), “armata româna nu a fost întâmpinată de nici un roman la Timişoara”, samd. Mi-am zis sa vin si eu cu un punct de vedere din alt unghi, in fapt citit, pentru ca nu am timp ca un istoric sa reiu ceea ce a fost deja scris.
Să începem cu sfârşitul si sa vedem care este diferenţa dintre un oKupant si un oCupant. Am spicuit dintr-o carte ce trateaza ocupaţia germana din primul razboi mondial fapte pe care le auzisem de la istorici precum si de la copii martori ai acelei ocupaţii: “Bucureştii- în vâltoarea primului război mondial” – Corneliu Radeş
“NU UITATI ! SUNTEM INVIGATORI”
1. Primele 24 de ore ale ocupaţiei
Noaptea ce a precedat intrarea trupelor de ocupație în București a fost o noapte lungă pentru toată lumea. Mai ales locuitorii din Dealul Spirii nu au lipit geană de geană,deoarece la interval scurte din incinta Arsenalului Armatei răbufneau explozii asurzitoare și se înălțau limbi de foc amenințătoare. Personalul militar al Arsenalului retrăgându-se printre ultimii a minat instalațiile ce nu puteau fi transportate pentru a nu cădea întregi în mana dușmanului.
Odată cu ivirea zorilor , toată suflarea capitalei era în picioare. Puţini au fost cei care au îndrăznit să iasă din casa. Cei care totuşi o fac își zic pentru a-si face curaj: „vreau să văd în față invazia”.
Primăria a luat măsuri ca armatele germane si ale aliaților lor sa aibă parte de o primire oficiala, rezervata si demna. Calea Victoriei a fost presărata din timp in timp cu nisip proaspăt si, din loc în loc au fost postați jandarmi pedeştri şi sergenți de oraș în mare ținută.
La Calea Rahovei pe unde se bănuia ca ar putea intra primii soldati inamici Emil Petrescu, primarul Capitalei, însoțit de ambasadorul SUA Wopican si de ambasadorul Olandei, Vredenburg, a plecat in dimineața acelei nefericite zile de 23 noiembrie 1916 in spre Bragadiru si după circa 6 Km ne întâlnind pe nimeni s-a întors.
Pe la ora prânzului sergenții de oraș au fost retrași de pe străzi, pentru ca nu se aflase încă nici cand vor intra nemții, în București, si nici pe unde. Totuși dupa ora 12 o delegație de 6 ofițeri germani apartinand armatei a IX-a de sub comanda generalului von Falkenhayn , condusa de nepotul împăratului celui de-al II-lea Reich printul Schaumburg-Lippe, fost atașat militar al legației germane in Romania venind dinspre nord, si-a oprit automobilul la Primăria Capitalei, cerând semnarea capitularii Bucureștilor. Emil Petrescu va semna „Declarația de capitulare in fata inamicului” act pe care l-au iscălit si ofițerii germani garantând in felul acesta „Averea si cinstea cetățenilor”.
La scurt timp după ce s-a legalizat ocuparea orașului aproximativ 300 de soldați germani şi-au făcut apariția pe Calea Victoriei, mărșăluind dinspre șoseaua Târgoviștei pentru a lua sub control punctele vitale ale Capitalei și a asigura intrarea în siguranță a grosului trupelor invadatoare. La ora 14:30 un sublocotenent si 10 soldați au ocupat Prefectura Capitalei, subofițerul cerând să i se înmâneze un „Protocol” prin care să se ateste ca el este primul soldat german care a intrat in „cetatea București”
Apariția pe străzile orașului a patrulelor germane a surprins pe multi bucureșteni unii nu si-au putut reveni din uluială și durere cazând la pat, alții au plâns de-a binelea si nu a fost roman căruia sa nu i se fi scăldat ochii în lacrimi. Până şi natura se înnegurase si se mohorâse mai tare ca deobicei: ”Norii negri ocupau cerul. Timpul era umed. O bura de ploaie venise ca să işi răspândească plânsul”.
La 15:30 feldmareșalul von Mackensen a intrat in Capitala României escortat de un regiment mixt de cavalerie si infanterie.
El a reprezentat pe toată durata ocupației autoritatea militara suprema in calitate de Şef al Marelui Cartier al grupului de armate reunite (Ober-Kommando Mackensen) . A fost primit la Palatul regal de o serie de personalități romane rămase în București din ordin, pentru a gira activitatea diferitelor ministere si servicii in timpul ocupației. Al.Tzigara-Samurcaş care reprezenta Casa Regala şi domeniile coroanei, i-a oferit ca locuință reședința regala dar acesta a refuzat, preferând Casa Neitani din strada Valter Mărăcineanu.
Din primele ore suita lui Mackensen a început sa acţioneze pentru a asigura grosului trupelor ce urmau sa intre in București în zilele următoare rații de alimente şi încartiruire. Colonelul de intendenta Keve poate fi socotit pe drept prima oficialitate care a ridicat pretenții de natura economica asupra Capitalei. El a ordonat ca zilnic sa i se pună la dispoziție de către autoritățile române pentru fiecare soldat din cei 50.000 care vor trece prin București, afluind spre front, câte o pâine si jumătate litru de vin, cafea, ceai, orez, zahar, untura, „si cate altele” In caz contrar, amenința generalul, primarul orasului va fi executat in primele 24 de ore. La auzul amenințării Emil Petrescu a replicat: „O viaţa am. Ce voi putea da voi da, ce nu ,nu.” Încercând sa intervină in discuție pentru a dezamorsa conflictul, Al. Marghiloman, preşedintele Crucii Rosii -Române, a fost apostrofat de către acelaşi general, “ Nu uitati ca noi suntem învingători si aţi făcut sa curgă mult sange german”.
Totodata oraşul a fost supus la o dare de un miliard de lei care la scurt timp a fost redusa la cinci sute de milioane văzându-se imposibilitatea de a fi plătită.
Prima noapte a ocupației a trecut.Patrulele germane care străbăteau străzile trăgeau focuri de arma fără nici un motiv aparent, doar pentru a intimida şi mai mult populația. Locuitorii erau timoraţi din orice si de orice: De huruitul căruțelor militare pe pavajul strazilor, de claxoanele mașinilor, de strigatele soldaților, dar mai ales de porțile trântite şi de pașii grei ai militarilor care veneau sa ceara adăpost pentru o noapte.
A doua zi a avut loc defilarea trupelor inamice cu toate armele și bagajele, cu furgoane, cu tot ceea ce o armata poarta cu dansa într-un razboi.
Au defilat pe Calea Victoriei, prin fața feldmareșalului Mackensen si a statului sau major, trupe germane, austro-ungare, turcești si bulgare. „In aceste zile dureroase la 23, 24 si 25 noiembrie am avut în față spectacolul cel mai întristător.
Am văzut multe zeci de mii de oameni ieșiți in strada, aclamând pe soldații care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care săngera.
Am văzut în aceste zile ca și în multe zile următoare, câți dușmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător și câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim si îmbogățim… întreaga streinime este pe străzi fluturând batistele, aruncând flori si împărțind țigări. Femeile sunt in fruntea acestor demonstraţiuni.
Noua parți din zece sunt femeiești, germane, austriece, ungare poartă in gentuțe țigarete, de câte ori trece o unitate ele ies din rând si împart țigările. Uralele nu mai contenesc. Ore întregi mâinile lor flutura batiste albe.
Romania a dispărut azi, Bucureștiul este al lor. Atâta îndrăzneala că victoria austro-ungara este definitiva si aceasta purtare nedemna, trebuie spusă si încredințată scrisului istoric care va rămâne pentru că Romania să cunoască pentru totdeauna sufletul dușmănos al unora din neamurile străine pe care le adăpostește… „Dar poporul roman este iertator.”
2. Un Crăciun cum nu a mai fost
În prima luna de ocupație, bucureștenilor li s-a oferit imaginea a ceea ce va însemna pentru mult timp regimul de ocupatie al inamicului: Sute şi mii de convoaie de care, furgoane, caruţe, trec zi şi noapte. Sunt pline cu trofeele pe care le aduna în marşul lor victorios. Tronuri țărănești, velințe, cufere preţioase, scurteici, scaune fantezii, pirostrii, cazane, plăpumi sărăcăcioase, portrete in ulei, plapumi de atlas peste care zac porci vii sau tăiați, gaini, raţe, urmate de cirezi intregi de oi, vaci elvetiene, cai etc.
Trupele inamice cărînd dupa ele prada adunata de prin satele si orașele românești prin care au trecut , ajunse la București se dedau la tot felul de jafuri si siluiri terorizand Capitala. Se inaugura astfel o perioada lunga in care bucureştenii aveau să suporte pe langă o nemiloasa si apăsătoare exploatare economica, şi un regim de teroare, persecuţii si umilinţe greu de înţeles şi de explicat. În oraş soldaţii inamici, individuali sau în grupuri rechiziţionau de prin pravalii (inclusiv farmacii si drogherii) tot ce le plăcea: se fura pe o strada mai ales ceasornicele sunt smulse cu forta de bulgari, gainile şi porcii sunt predilecţia germanilor. Autoritățile germane de ocupație nu intervin decât intr-o măsură foarte mica, şi doar pentru a-i tempera pe bulgari
care adeseori torturează pentru a intra in posesia bunurilor ce le doresc considerand ca acest lucru reprezinta dreptul de pradă al soldatului asupra teritoriului ocupat.
Cand la 16 decembrie 1916, generalul de infanterie Tulff von Tscheppe und Weidenbach s-a instalat in Bucuresti în calitate de guvernator militar al României ocupate, mulţi cetaţeni au crezut ca situaţia va intra pe un făgaş cât de cât normal, câ nu mai sunt lăsați la discreția oricărui soldat.
Nici nu bănuiau ca abia acum începe adevaratul jaf, jaful organizat oficial, în locul jafului individual.
Dar în Bucuresti, ordinea germană, severă, riguroasă, exactă, lacomă – adica jaful organizat îşi începe activitatea dupa 1 ianuarie 1917 stil nou. Până atunci ocupanții au continuat să golească seifurile băncilor, ale negustorilor, rafturile magazinelor şi pivnițele restaurantelor, cămările caselor particulare, şi vitrinele magazinelor de pe principalele artere ale Capitalei, pe care, în primele zile le priviseră muţi de uimire deoarece erau pline cu „lucruri care de mult au fost confiscate din Germania”
De fapt insuşi guvernatorul general Tulff s-a numarat printre jefuitorii oraşului Bucureşti. Stabilindu-şi locuinta in Palatul Şuţu şi neplăcându-i mobila a cerut ca imediat să fie schimbată cu alta în valoare de 80.000 lei pe care nu a platit-o niciodata. Nu a plătit nici mărfurile cumpărate de la magazinul Albina în valoare de 5.000 lei constând din alese cusături româneşti pe care le-a fâcut cadou împaratului Germaniei.
In timp ce-şi însuşeau bunurile jefuitorii se mirau că după atata stoarcere depozitele oraşului mai aveau înca mărfuri din abundenţa. Dar cât s-a jefuit din avutul locuitorilor nu se poate estima nici cu aproxmaţie. Se ştie în schimb cât necaz a pricinuit cetaţenilor incartiruirea trupelor germane. Zilnic soldaţii la periferie şi ofiţerii în centrul oraşului umblau din casă în casă alegându-şi şi instalându-se dupa bunul plac. Casele goale nu le plac, voiesc pe cele locuite şi din toate odăile întotdeauna voiesc pe cea a stăpânilor. De fapt se întindeau în toată casa încat locatarii oricât de numeroşi ar fi fost se inghesuiau în una sau doua camere. Aveau tot odata pretenţia să li se facă tot menajul de catre gazde. La plecare luau din lucruri şi le expediau in Germania familiilor lor. Cei care au locuit în casele părăsite ale refugiaţilor, dupa ce le-au jefuit au distrus şi ce mai rămăsese, mobilier, podele, tot. In casa lui Take Ionescu ofiterii germani incartiruiţi au pus pe foc dulapurile si biblioteca. În școlile transformate în adaposturi pentru soldaţi nu a mai rămas bancă, catedră, tablă, dulap – totul s-a ars.
Lucrurile nu s-au îndreptat cu nimic în lunile ce au urmat. Locuitorii Capitalei au trebuit sa suporte nu numai în anul 1917 încartiruirea a aproximativ 53.000 de ofițeri ai armatelor de ocupație din care 43.000 au locuit in hoteluri si 10.000 în case particulare. La aceste cifre trebuie neapărat adăugat si numarul foarte mare dar imposibil de stabilit al funcționarilor civili (in special femei) veniți din tarile inamice pentru a lucra in administrația de ocupație. Si cu câte pretenții…Baie ! unde nu e se instalează luxos în contul primariei, tablouri de pictori buni, e o goana dupa ele pentru că după fiecare incartiruire dispar, scoarţe şi covoare chiar şi la cazarme. Tuturor ofiţerilor trebuia să li se asigure un apartament, doar pentru generali o casa întreagă.
Iar toți aceștia jefuiau în folosul personal fără nici o jena, măcar că toţi pretindeau că erau foni. Aşa a procedat şi colonelul doctor Franke, reputat profesor universitar din Berlin, care a locuit în casa abandonata a profesoruluiu doctor Slătineanu, refugiat în Moldova, din care şi-a însuşit numeroase bunuri de valoare. Printre obiectele expediate în germania, familiei sale, s-au aflat şi vase mari de arta Galle si Daume, pe care profesorul universitar berlinez le umpluse cu untura si unt topit ca sa nu călătorească goale.
Au fost rechiziționate pentru armata de ocupație principalele cluburi si restaurante ale Bucureștiului, vestite in toată Europa pentru eleganţa şi rafinamentul lor, Casa Capşa a fost cedata bulgarilor la cererea expresa a lor devenind Casa soldaților si ofițerilor de unde au jefuit mărfuri de milioane de lei. Tot lor le-a fost cedat si localul Clubului Partidului National Liberal pe care l-au transformat în cazinou. Cafeneaua „Imperial” a devenit Restaurant zur Traube şi era frecventat de ofiţeri ai armatei austro ungare. Pentru nemți în afara de Athenee Palace, transformat în local destinat ofiţerilor de stat major şi comandament, au mai fost rechiziţionate Hotel de France devenit In zum deutschen Kronpriz , Caffe de Paris a ajuns Kaisser Palast, Brasserie de la Paix transformata in Freidens Kafee şi înca multe altele. Unele cluburi ca Jokeu, Tinerimea, Automobilul, Sportiv, Agricol, Rezervisti, Pensionari, Comercial etc. Au fost transformate in Soldatenheim, unde gradele inferioare din armatele germana, austro-ungara, bulgara si turca luau masa, audiau muzica sau făceau sport.”
Cam ar fi spicuit din cartea mai sus citată.
În final mai adaug emisiunea de 2.172,020,000 lei fără acoperire în aur de Banca Generala a României (o filiala a băncii Diskonto Gesellshaft din Berlin), în fapt un mijloc fictiv de acoperire a cheltuielilor cu ocupaţia şi cu exploatarea nemiloasa a ţării, guvernul romăn fiind obligat să plateasca întreaga emisiune la un curs impus de okupant.
Toate cheltuielile administraţiei militare au fost trecute pe seama populaţiei sub forma unor împrumuturi impuse.
Doar atât, nu pentru că nu ar mai fi lucruri interesante de dezvăluit ci pentru că subiectul nu încape intr-un simplu articol.
Voi reveni cu un articol care tratează pierderile Regatului României din primul război mondial pierderi ce nu au fost niciodata acoperite prin reparaţii de război sau returnarea tezaurului.
In final, o întrebare pentru banazzenii vero este: chiar au fost ei oKupaţi ?
Şi alta pentru cititorii romani: cinstesc ei memoria celor ce au murit pentru patrie făcând parăzi în uniforme streine?
PS: adaug file din cartea citata cu tot cu biografie pentru cei care vor amanunte. Articolul reda doar o parte din lăcomia okupantului si calvarul ca a trebuit sa-l îndure romanii sub ocupaţia germano-austro-maghiaro-bulgaro-turcă! De Stefan Mugur pentru FrontPress.ro
