China accelerează procesul de creare al unei structuri bancare, capabile să concureze cu Banca Mondială şi Banca Asiatică de Dezvoltare.
China a propus dublarea capitalului social al Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură până la 100 de miliarde de dolari, anunţă ziarul The Financial Times.
Peste 22 de ţări, printre care şi câteva monarhii din Orientul Mijlociu, s-au arătat interesate de proiectul chinez. Ţinând cont de conservatismul pieţei mondiale bancare, acest lucru este un progres în China. Potrivit unor informaţii neconfirmate, China a examinat lansarea acestui proiect cu o serie de ţări europene, Australia, Statele Unite şi Japonia. Însă în cazul în care ele vor fi acţionare, Beijingul intenţionează să reducă la minim influenţa lor.
În primul rând, marea parte a capitalului social va aparţine Chinei. De asemenea, Banca Asiatică pentru Investiţii în Infrastructură a fost concepută drept un rival direct al Băncii Asiatice de Dezvoltare, în care rolul principal îl joacă Statele Unite şi Japonia, care controlează 15,7 şi, respectiv, 15,6% din capitalul social. China deţine numai 5,5% din acţiuni. Propunerea de a dubla capitalul viitoarei bănci până la 100 de miliarde a fost făcută tocmai pentru concura în mod real cu banca Asiatică de Dezvoltare, al cărei capital social este în valoare de 165 de miliarde de dolari.
Se prea poate ca viitorii parteneri ai Chinei la noua bancă să fie interesaţi de propunerea ei de a finanţa infrastructura noului Drum al Mătăsii din Asia prin Orientul Mijlociu spre Europa. Această iniţiativă dovedeşte intenţiile Chinei de a crea un alt canal de expansiune comercială pe pieţele globale. Noua bancă va servi şi intereselor Chinei privind consolidarea controlului asupra infrastructurii ţărilor străine, consideră analistul bancar Grigori Birg.
„China este interesată de participarea la proiectele de infrastructură, extracţia şi exploatarea resurselor naturale în străinătate. Pentru aceasta, China trebuie să participe la finanţarea unor asemenea proiecte, printre care şi cu participarea companiilor private sau a băncilor cu capital de stat din alte ţări”.
Printre primele proiecte ale băncii se numără construcţia căii ferate Beijing-Bagdad. Specialiştii consideră că principalele mijloace de credit pentru realizarea proiectului vor fi proveni din China. Experţii nu exclud că noua bancă va deveni o nouă platformă pentru creşterea convertibilităţii yuanului. Cererea de pe pieţele emergente pentru credite în yuani creşte în permanenţă.
http://romanian.ruvr.ru/
