Conform datelor furnizate de Eurostat, nivelul veniturilor de pe piața românească a muncii a scăzut dramatic în ultimii cinci ani. Datorită acestui colaps, România deține în acest moment lanterna roșie într-un clasament al statelor din UE alcătuit în funcție de nivelul de remunerare a muncii.
Datele prezentate în continuare reflectă faptul că intrarea României în UE a determinat o prăbușire fără precedent a nivelului de remunerare a muncii. Astfel, veniturile medii lunare de pe piața românescă a muncii (salariați, liber profesioniști, fermieri, persoane fizice autorizate) estimate în funcție de paritatea standard a monedei europene (euro pps) au scăzut în perioada 2008-2013 cu nu mai puțin de 11,8%. Drept urmare, ponderea veniturilor medii lunare de pe piața muncii din România în raport cu valoarea medie a aceluiași indicator la nivelul UE 27 a scăzut în perioada menționată de la 41% la 33,4% ! Mai mult, acest crah reprezintă o malformație aproape singulară, întrucât nivelul de remunerare a muncii a crescut în aceeași perioadă în toate celelalte state din UE 27, cu excepția României și a Greciei.
euro pps – etalon monetar care implică standardizarea (uniformizarea) prețurilor în estimarea variabilelor statistice. Surse de date: 1. Eurostat, National accounts (including GDP),Annual national accounts, GDP and main components; 2.Eurostat, Employment and unemloyment (LFS), Employment – LFS adjusted series.
Dar de ce este atât de prost plătită forța de muncă din România comparativ cu celelalte state din UE? De ce cei peste nouă milioane de români pentru care munca este singura sau principala sursă de venit au devenit niște paria comparativ cu omologii lor din Slovenia, din Ungaria, din Estonia și din Cehia, ca să nu mai vorbim de cei din Germania?
Fără îndoială, clasamentul anterior reprezintă o noutate absolută pentru politicienii din România. Dar nici presa și nici liderii de opinie din România nu au abordat în mod sistematic această disfuncție tragică a economiei Românești. Oare de ce?
În primul rând, majoritatea decidenților din elita politică românească tratează cu nepăsare și chiar cu dispreț interesele compatrioților care se încăpățânează să supraviețuiască muncind. Pentru plutocrații din sistemul politic românesc munca reprezintă o motivație pentru fraieri. În ultimile decenii, prosperitatea obținută prin muncă a reprezentat o rara avisîn România. În schimb, îmbogățirea prin mijloace ilicite a devenit motivația fundamentală a majorității decidenților din instituțiile publice românești și a liderilor lumii interlope. Drept urmare, în nici o altă țară din UE nu există o relație atât de vizibilă și de sistematică între mediul politic și mediul mafiot al celor care s-au îmbogățit jefuind patrimoniul public și privat. În sfârșit, sunt convins că în nici o altă țară din UE nu există atâta corupție și atâția bani negri ca și în România.
În al doilea rând, aproape oricine s-ar încumeta să tragă la răspundere decidenții din instituțiile politice românești pentru faptul că interesele celor ce muncesc, ca să spun așa, sunt grav afectate de angajatorii autohtoni și străini ar deveni în scurt timp un rebel fără cauză. Își imaginează cineva că actualii locatari din palatele Cotroceni sau Victoria vor fi trași la răspundere de către opinia publică, la fel ca și în Bulgaria, pentru actualul crah al salariilor și al veniturilor obținute din muncă?
S-ar părea, deci, că fanariotismul decidenților politici și mentalitatea mioritică a majorității românilor reprezintă obstacole insurmontabile în ceea ce privește contracararea politicii de monopol impuse de către angajatori pe piața muncii. Totuși, chiar și in acest context fatalist, se mai poate face ceva.
În primul rând, contracararea politicii de amputare monopolistă a salariilor de către angajatori în anumite state din UE implică o reglementare la Bruxelles a nivelului salariului minim de pe piața comunitară a forței de muncă. Desigur, o asemenea inițiativă ar genera reacții furibunde de împotrivire din partea companiilor transnaționale. Managerii și acționarii acestor companii ar sării ca arși și ar califica acest tip de reglementare drept o reglementare anticurențială. Dar, oare, așa stau lucrurile? Evident, nici vorbă de așa ceva. Să ne reamintim cu cât tupeu și agresivitate au impus decidenții de la Bruxelles tarife unice în termeni nominali la consumul de energie electrică și de gaz metan, sub pretextul că în absența acestor uniformizări tarifare piața comunitară a bunurilor și a serviciilor ar deveni neconcurențială. Un argument cusut cu ață albă, nu? Pentru că munca și capitalul reprezintă factorii fundamentali de producție în orice tip de economie, mai concurențială sau mai puțin concurențială. Iar energia reprezintă un factor de producție complementar sau derivat. Și atunci cum poate deveni o piață in care veniturile din muncă sunt amputate monopolist de către angajatori, iar prețul energiei este uniformizat în favoarea furnizorilor de energie, o piață concurențilă? Trebuie să dai dovadă de o mare naivitate pentru a înghiți un asemenea basm.
În al doilea rând, contracararea prin lege a politicii de monopol practicate de angajatori este o soluție necesară dar nu și suficientă pentru eliminarea actualelor disfuncții de pe piața muncii din România. În opinia mea, lejeritatea cu care foarte mulți români se îmbogățesc prin mijloace ilicite reprezintă cea mai importantă cauză a dgradării motivației pentru muncă și pentru afaceri licite. Pentru că, nu-i așa?, dacă afacerile ilicite sunt mai accesibile și mai profitabile decât cele licite, ce rost mai are să muncești sau să investești în spiritul și în litera legii? Evident, contracararea activităților ilicite reprezintă o problemă reziduală în România. Afacerile necinstite și corupția reprezintă în România „obiceiuri ale pământului”. Cu toate acestea, sunt convins că propensiunea românească tradițională pentru activități ilicite, pentru ciubuc și pentru șpagă poate fi eradicată pe termen lung. Evident, acest proces de eradicare implică înainte de orice un control fiscal transparent și generalizat al veniturilor obținute din muncă și din capital. Din păcate, însă, actualii decidenți politici sunt cei mai înverșunați oponenți ai acestei politici sine qua nonde eradicare a afacerilor ilicite și a corupției.
Din această perspectivă sumbră, actualul crah al veniturilor de pe piața muncii din România implică două riscuri catastrofale: un risc intern și unul comunitar. Dacă Bucureștiul va trata la fel de iresponsabil ca și până acum precaritatea inumană a veniturilor de pe piața muncii, atunci sustenabilitatea politică, socială și culturală a României va devini extrem de problematică. Fără îndoială, o țară în care nivelul veniturilor din muncă reprezintă doar o treime din valoarea medie a acestui indicator la nivelul UE, așa cum este cazul României, este o țară extrem de săracă din toate punctele de vedere. Și ce viitor va avea o asemenea țară? În sfârșit, dacă Bruxelles-ul va continua să eludeze modul defectuos și iresponsabil în care este guvernată România, atunci „mămăliga românească” va exploda la un moment dat și va pulveriza uriașa „formă fără fond” denumită UE.
comentarii
Dupa ’89 Romania a vrut capitalism. Acum… capitalism avem! Cand statul nu mai are parghii de control direct si indirect asupra economiei, pentru a redirectiona resursele aflate in mainile altora, un nou model economic nu mai poate fi construit. Cel care putea sa realizeze noul model economic era capitalul privat autohton sprijinit de catre capitalul public, dar prin disparitia statului si prin distrugerea capitalului autohton de catre cel strain, Romania va muri subdezvoltata, va ramane mereu o colonie, iar romanii sclavi in tara lor pe salarii de mizerie si cu 12-14 ore de munca. Profiturile capitalului strain fiind transferate in afara, oamenii, in calitate de salariati si in calitate de consumatori, nu ajung sa resimta vreo crestere a nivelului lor de trai, pentru ca acel capital strain (si nu cel romanesc) aseaza componenta beneficiului propriu deasupra componentei salariale a celor care trudesc. Problema este ca ne-am distrus industria si agricultura, am pierdut si pietele de desfacere, iar corporatiile europene, care au nevoie de un model economic colonial global, dicteaza sefilor de stat si de guvern politicile pe care trebuie sa le adopte. Nu prea avem nicio speranta de mai bine. In ceea ce priveste explozia mamaligii romanesti…. se va intampla intr-alta era a timpului. Minunile apartin oamenilor puternici, in niciun caz celor incremeniti!
Ponderea Romaniei in UE este nesemnificativa, deci nu cred ca explozia mamaligii va afecta considerabil restul tarilor UE, insa total de accord ca se prefigureaza acest risc(de explozie populara) , unul dintre cele mai de nedorit lucruri, la subrezenia economico-sociala a Romaniei , o revolta nationala ar insemna cireasa din varful tortului, adica ar pune -real- la pamant tara, din pozitia in genunchi, in care este acum,pentru ca orice revolta intinsa(„revolutie”) aduce cu sine distrugeri materiale si pierderi de productie uriase.Cel mai potrivit este ca aceasta revolutie sa fie infaptuita de cei platiti (inca foarte bine) sa o faca, adica Armata & Comp., ei au si numar si putere si logistica necesara sa faca acest lucru, chiar si intr-o singura zi.Pana nu este decimata intreaga clasa politica actuala(si trecute) Romania este permanent sub riscul de dizolvare ca si stat national, pentru ca acesta este planul „mai -marilor” natiei, ponta este unul dintre cei mai periculosi serpi eclozionati vreodata pe acest pamant,el si ilie sarbu conduc tara spre divizare, pentru ca ei sa devina guvernatori(regi sau presedinti) ai Transilvaniei, inglobata in alt stat, sau devenita „independenta”
Ca intotdeauna, trebuie punctat ca exista si un interes strain in distrugerea Romaniei (ca entitate care sa conteze) insa acest interes este natural si chiar normal, la circumstantele erei in care traim.Asta impune idea ca nu acestia ar trebui gasiti vinovati de dezastrul romanesc ci ‘conducatorii” tarii, atat incompetenti cat si criminali prin natura lor, sau deveniti tocmai pentru a-si ascunde gravele lipsuri de management.Mai mult, cred ca UE -cel putin initial- a aratat intelegere pentru Romania, si -permanent- a directionat fonduri de dezvoltare pentru tara, insa -din nou- criminalitatea conducerii a fost la post, au devalizat nu numai aceste fonduri si imrumururile cunoscute, dar si cea ce ramasese de la vechiul regim communist…In sfarsit, aceste conduceri nici daca explicit ar fi fost puse pe distrugere, nu ar fi reusit mai bine! Vinovatii sunt doar in Romania, si ei trebuie pedepsiti , iar prin pedepsirea corecta a acestora (adica inclusiv si confiscarea totala a averilor) Romania poate beneficia de un restart de exceptie.
