Cu îngăduința părintelui Arsenie Boca, ofer țării mele proiectul Deceneu și Dacii. Susținerea pentru realizarea acestui monument este flacăra redevenirii noastre!”

Acesta este mesajul pe care mi l-a transmis unul dintre cei mai importanți sculptori români, Ivan Jinaru, inițiatorul acestui proiect.
Cine este Ivan Jinaru? Iată ce ne spune marele actor Dorel Vișan despre domnia sa: “Această demnitate și distincție îl definește minunat pe sculptorul Ivan Jinaru; Deceneu, Eminescu, Tudor, Arsenie Boca precum și schițele care îl prevestesc pe Mihai Viteazul, dovedesc cu prisosință că talentatul sculptor, care seamănă numai cu el însuși, a ințeles că cea mai scurtă, cea mai sigură, și cea mai frumoasă cale, în orice lucru prin care vei dori să fii destoinic – este să cauți să și devii… Toată dragostea și admirația mea pentru arta lui, care se masoară numai cu măsura și ADEVĂRUL VIEȚII.”
Plecat de la dorința marelui duhovnic Arsenie Boca de a se realiza un astfel de monument (dorință exprimată în fața unor apropiați) , proiectul Deceneu și Dacii, impresionant ca proporții – 33 de metri înălțime (varsta la care Iisus a fost crucificat), cu o statuie a lui Deceneu de 7 metri în vârful coloanei și alte 12 statui de daci de aproximativ 3 metri fiecare (reproduceri după statuile de daci aflate astăzi în Italia) – prinde contur și obține o susținere tot mai mare. (Materialul folosit va fi piatra și andezitul)

Imaginați-vă acest proiect realizat în fața Palatului Parlamentului… Ce imagine! Ce impact emoțional! Un monument care poate rivaliza cu Columna lui Traian…

Cred că sunteți de acord cu mine că avem nevoie de așa ceva. Bucureștiul nu are în acest moment nici măcar o singură statuie de daci. E vremea să umplem acest gol cu un monument impresionant care să sublinieze adevăratele rădăcini ale neamului nostru.

Dacă vreți să fiți partenerii sculptorului Ivan Jinaru în acest demers de concretizare a monumentului în centrul Bucureștiului, trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail: getodacii_ro@yahoo.com
Mai multe idei de amplasare a monumentului:



Cateva imagini cu o parte dintre lucrările maestrului:
Prof. univ. dr. Dan Zamfirescu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România: “Am convingerea că în revenirea maestrului Ivan Jinaru la uneltele sale este și o poruncă de acolo de unde grija de neamul românesc ține să se facă știută celor ce vor să o facă uitată.”
Daniel Roxin




Cred ca v-ati tampit sustinand un proeiect cu vadite tendinte masonice, obelisc, 33, 12, 7, arata ca obeliscul din fata Vaticanului v-ati gandit la asta tampitilor? Dorel Visan ca toti actori este mason si tradator…
Este firesc să cereți ARGUMENTE care să demonstreze corectitudinea
”Listei minciunilor sfruntate și a MINCIUNILOR PERFIDE PRIN OMISIUNE” prezentate de toxinKGB drept ”adevăruri tulburătoare”…
Mă voi opri azi doar la punctul 1.
Dacă vă interesează subiectul putem discuta.
Repet:
SCOPUL REAL al MANIPULĂRII RUSEȘTI ”daciste” este să-i determine pe români SĂ-ȘI NEGE ORIGINILE ROMANE prin exacerbarea celor dacice și prin INDUCEREA URII RUSEȘTI ”DACISTE” împotriva a tot ce ține de MAMA NOASTRĂ ROMA.
Țintele sunt geneza poporului nostru,SFINTELE NUME DE ROMÂNIA,ROMÂN și NUMELE LIMBII NOASTRE:LIMBA ROMÂNĂ
(pe care Călăii OCUPANȚI RUȘI de 200 de ani o vor…”MOLDOVENEASCĂ”)
daniel toxinKGB o vrea…”DACICĂ”.
Te rog sa nu-mi mai afisezi prostii din astea. E treaba ta ce crezi…nu ai vazut clar ce fel de blog este?
Pe toate celelalte ti le-am sters..si voi sterge in continuare, daca mai afisezi
Din cele prezentate in articol, reiese ca proiectul va fi unul maret. Maretia, trebuie totusi sa fie raportata la o istorie mareata, or poporul roman are, vrem nu vrem, o istorie a supravietuirii, si a compromisului. Maretia, presupune printre altele, lasarea unor urme adanci, in istoria universala, lucru care, pentru noi s-a intamplat insa, la scara mica. In alta ordine de idei, agatarea cu mândrie de istoria dacilor, ar trebui tratata cu precautiune. Din ce se poate vedea astazi, nu a ramas nimic din spiritul dacic in constiinta acestui popor, ceea ce nu este de condamnat, avand in vedere istoria zbuciumata a romanilor. O foarte buna parte din teritoriul Romaniei de astazi, cuprinde o populatie care are in spate o mixtura de natii (migratori din evul mediu si apoi greci, albanezi, turci, italieni, bulgari, evrei), elemente alogene grefate pe radacina unui popor cu pretentii la ascendenta dacica. Din aceste motive, nu ne putem astepta ca, un cetatean din Teleorman, de exemplu, sa-si faca harakiri, daca libertatile lui cetatenesti sunt ingradite total. Sa-mi fie iertat dar, nu cred, de asemenea, ca Dorel Visan, sau Tudor Gheorghe (patrioti nationalisti, de conjunctura), ar putea avea ceva substanta dacica in coloana lor vertebrala. Inainte de a cadea in extaz in fata unor monumente grandioase, ar trebui sa incercam sa fim mareti, in cuget si simtire, prin forțele noastre interioare, si aici cred ca mai este foarte mult de lucrat. Maretia si monumentalismul, pot deveni usor instrumente de manipulare in mainile unei clase politice.
Acest aspect trebuie tratat cu mare atentie.