Analiştii militari apreciază că războiul a fost dezvoltat de-a lungul a cel puţin patru generaţii şi că ameninţarea celei de a cincea generaţii de război, a cărei coordonată definitorie va fi prelucrarea superioară a informaţiilor şi utilizarea armamentelor inteligente, va schimba radical posibilităţile mijloacelor militare, iar prin aceasta, caracterul acţiunilor militare. Războaiele viitoare vor fi duse prin folosirea pe scară largă a armelor convenţionale inteligente, care vor distinge precis ţintele localizate, vor provoca pierderi umane reduse, inamicul fiind învins din punct de vedere militar şi politic, în cele mai multe cazuri, fără ocuparea teritoriului său.
Războiul prezentului şi al viitorului are caracteristici noi, atât în ceea ce priveşte universul conceptual, cât şi în ceea ce priveşte dinamismul şi dimensiunea practică, “acţiunea militară se integrează în noul concept şi aduce elemente noi, ea devine deosebit de flexibilă, adaptabilă la împrejurări, la acţiunea şi reacţia inamicului, dependentă de variaţia condiţiilor iniţiale, variabilă şi diferită ca amploare şi intensitate, în funcţie de tipul de beligeranţă, de nivelul tehnologic al războiului şi de modul de angajare“1.
O prezentare a acestor generaţii de război este următoarea:
– războaiele din prima generaţie s-au bazat pe mase umane, pe forţe numeroase dispuse în linii de luptă şi coloane, această generaţie de războaie a atins apogeul în prima mare confruntare mondială din 1914-1916;
– războaiele din generaţia a doua, care corespund cu epoca industrială, s-au bazat pe puterea de foc, în care s-au dezvoltat blindatele şi avioanele. Acestea au apărut încă din primul război mondial, dar abia în cel de al doilea ele şi-au dovedit eficienţa, readucând în teatru acţiunile rapide şi impunând războiul de mişcare;
– războaiele din generaţia a treia, continuând filosofia războiului-fulger (blitzkrieg) din cea de a doua conflagraţie mondială, au pus în operăprincipiul manevrei, dat de puterea tehnologică şi de viteză;
-războaiele din a patra generaţie corespund epocii informaţiei. Acestea sunt războaie care cuprind toate domeniile: politic, economic, social, cultural şi militar.
În Statele Unite a fost lansat, sub autoritatea lui W.S. Lind, conceptul de “război al generaţiei a patra“ (Fourth Generation Warfare, prescurtat 4GW), în anul 1989.
Războaiele din generaţia a patra sunt războaie disimetrice şi asimetrice. Atacurile din 11 septembrie 2001, ca şi răspunsul prompt, înalt tehnologizat şi extrem de precis al americanilor, constituie un exemplu de ceea ce înseamnă un război de generaţia a patra. Fiecare dintre adversari caută să evite spaţiul de luptă în care celălalt este imbatabil şi preferă să-l distrugă, prin mijloacele pe care le are la îndemână sau pe care şi le poate procura sistemul.
Abordând evoluţia 4GW, susţinătorii acestuia apreciază că, practic şi conceptual, naşterea acestui tip de război este legată de războiul civil din China, de ideile şi acţiunile lui Mao Zedong. Esenţa strategiei aplicate de către Mao a constat în evitarea angajamentelor militare, în condiţiile în care raportul de forţe era nefavorabil, precum şi în alegerea acelor forme ale acţiunilor militare care să conducă la erodarea forţelor adverse. De asemenea, o importanţă mare a fost acordată relaţiilor cu populaţia civilă şi luării măsurilor necesare izolării adversarului şi creşterii sprijinului popular pentru forţele proprii.
Sfârşitul Războiului Rece şi caracteristicile noilor realităţi din mediul internaţional au favorizat apariţia unor dezbateri majore privind viitorul conflictelor internaţionale, cu atingerea implicită a subiectului transformărilor curente şi de perspectivă din domeniul utilizării forţelor.
Un moment de referinţă, mai ales în ceea ce priveşte domeniul operaţional, a fost constituit de desfăşurarea Războiului din Golf, din 1991, eveniment care a relevat posibilităţile uimitoare oferite de ceea ce, la modul general, poartă numele de“revoluţie în afacerile militare” – RMA.
Ideea că dezvoltările din domeniul mijloacelor de luptă bazate în primul rând pe progresele din domeniul informatic ar fi motorul fundamental al schimbărilor în maniera de purtare a războaielor, mai ales pentru cei care dispuneau de capacităţile necesare implementării acesteia şi puteau, în acest fel, să-şi asigure avantajul dorit. Totodată, au fost demarate o serie de studii în scopul generării unor noi concepte operaţionale care să fructifice avantajele conferite de noua tehnologie şi care să conducă, în final, la perfecţionarea modalităţilor de ducere a războiului convenţional.
Mult mai puţină atenţie a fost acordată unei abordări paralele care avertiza asupra pericolelor ce derivau din acţiunile de tip insurgent şi terorist. Partizanii acestei abordări argumentează că războiul neconvenţional, dus, de regulă, de către entităţi nonstatale, devine, pe măsura trecerii timpului, mai important şi preponderent în comparaţie cu formele de acţiune subsumate conflictului clasic, de tip stat contra stat, pentru a cărui câştigare a fost concepută RMA.
Momentul de referinţă în prezentarea acestui nou concept a fost cel al apariţiei articolului “The Changing Face of War: into the Fourth Generation” (“Schimbarea la faţă a războiului: intrarea în a patra generaţie”), scris de către un grup de analişti militari condus de William S. Lind. În cadrul acestui articol “se subliniază că formele şi modalităţile de acţiune proprii primelor trei generaţii ale războiului – ale căror elemente decisive au fost, succesiv, forţa de izbire oferită de masa de luptători, capacitatea de a produce pierderi prin utilizarea puterii de foc şi, respectiv, capacitatea de manevră – au devenit, prin neadaptarea la condiţiile actuale, nerelevante şi lipsite de utilitate, nedispărând, totuşi, din panoplia posibilităţilor existente”. Lind şi ai săi nu neagă existenţa unei revoluţii în afacerile militare, dar subliniază că aceasta are alte caracteristici şi altă direcţie decât cele descrise în cadrul actualului concept RMA.Evoluţia războiului, determinată de schimbările din domeniile politic, social, economic şi tehnic, a atins generaţia a patra (The Fourth Generation Warfare – 4GW). Această nouă etapă are ca trăsătură fundamentală predominanţa acţiunilor neconvenţionale de tipul celor insurgente şi teroriste, constituindu-se astfel, în cea mai periculoasă ameninţare la adresa securităţii internaţionale. Mai mult, susţinătorii acestei noi abordări apreciază că teoriile moderne privind RMA sau “network centric warfare” sunt limitate şi convenţionale, ele reprezentând concepte depăşite, destinate unor războaie ale trecutului.
Atacul de la 11 septembrie a avut, printre alte efecte, şi pe cel al realizării unei deschideri mai mari în abordarea conceptului celei de-a patra generaţii a războiului. Pe acest fundal a apărut, sub semnătura colonelului Thomas X. Hammes, din infanteria marină americană, lucrarea “The Sling and the Stone” (Praştia şi piatra), eveniment care s-a constituit într-un alt moment marcant în promovarea 4GW. În cuprinsul acestei lucrări sunt tratate “atât caracteristicile acestui nou tip de război, cât şi modalităţile de combatere a acestuia”. Ideea principală promovată de Hammes este că războiul neconvenţional a depăşit faza de alternativă la confruntarea de tip convenţional, fiind, în acest moment, principala modalitate de desfăşurare a conflictelor.
În esenţă, spre deosebire de abordarea convenţională care promovează superioritatea tehnică drept o soluţie pentru obţinerea succesului, 4GW accentuează necesitatea primordialităţii în domeniile politic şi social.
La nivel politic, 4GW urmăreşte utilizarea contextelor internaţionale, transnaţionale şi naţionale pentru atingerea scopurilor; în acest sens, se urmăreşte paralizarea politică a adversarului, în primul rând prin izolare şi demoralizare.
La nivel strategic, trebuie menţionat că 4GW urmăreşte, cu prioritate, obţinerea succesului militar, acţiunile planificate vor urmări influenţarea factorilor de decizie advers , în sensul modificării atitudinii politice a acestora spre avantajul propriu; în acest sens, importanţa acţiunilor întreprinse rezidă, în primul rând, nu în efectele directe pe care acestea le produc, ci în mesajele pe care le transmit. Astfel, serealizează adaptarea conceptului EBO (Effect-Based Operations) la particularităţile războiului neconvenţional, scopul mesajelor fiind de a provoca obţinerea efectelor dorite. În cadrul nivelului strategic se identifică mesajele care vor putea conduce la îndeplinirea obiectivelor strategice. Este foarte important ca acestea să fie comensurate obiectivului urmărit şi caracteristicilor ţintei; astfel, ele vor viza creşterea moralului şi a sprijinului pentru forţele proprii, urmărind, în acelaşi timp, incapacitarea adversarului. O importanţă deosebită o va avea instaurarea şi menţinerea unui climat de insecuritate şi utilizarea, în folosul propriu, a efectelor directe şi indirecte ale acestuia. Se cuvine a fi subliniat că nu numai acţiunile efectuate, ci, în unele cazuri, chiar numai ameninţarea cu producerea unor evenimente poate conduce la obţinerea efectelor dorite. Acest tip de război nu elimină pierderile umane, în schimb, în mod voit, centrul de greutate al acestora se deplasează în direcţia sectorului civil.
În concluzie, 4GW seaxează pe utilizarea interconexiunilor sociale, este mai puţin dependent de domeniul tehnic, are în vedere o perioadă lungă de desfăşurare, reprezentând, în acest fel, antiteza conceptelor la modă, care subliniază importanţa superiorităţii tehnice şi a obţinerii victoriei în timp scurt. Totodată, un asemenea război nu are limite în spaţiu, timp şi metode, distincţia dintre pace şi război, civili şi militari, tactică şi strategie, front şi spatele frontului, ordine şi dezordine este mai puţin evidentă.http://www.rft.forter.ro/http://deveghepatriei.wordpress.com/
