Aflată pe şoseaua naţională care leagă Vâlcea de Târgu Jiu, localitatea Horezu e cunoscută datorită celebrilor ei olari, care-şi vând marfa în magazine înşirate pe kilometri întregi.
În Poiana Scărişoara (Foto: Marius Stoican
Dar ceramica de Horezu e doar una din comorile ascunse în „ţinutul de piatră” al Vâlcii, care urcă spre nord până la rezervaţia naturală Buila-Vânturariţa şi apoi şi mai sus, spre culmile Căpăţânii. Pentru cine n-a călcat niciodată acolo va fi o călătorie în paradis. Puţine alte zone ale României oferă privelişti cu un echilibru aşa de desăvârşit între piatră şi furia vegetală, sate aşa de statornice în tradiţia lor pastorală, bucuroase să-şi salveze expresia ancestrală a caselor şi a superbelor biserici din lemn, ctitorii monahale de rang internaţional, aşezate sub pecetea spirituală şi culturală a marelui Brâncoveanu, dar, poate mai presus decât toate, o bucurie făţişă a rostului omenesc împlinit, care le râde pe chipuri sătenilor din nordul Vâlcii, care la data călătoriei noastre acolo trăiau anotimpul cositului şi al turmelor urcate în munţi. O Românie nouă, păstrată însă în chipul ei de-altădată, aşa de statornic şi dătător de linişte sufletească.
Dragi cititori ai revistei „Formula AS”, dacă pentru vara asta vacanţa dvs. n-are deocamdată contur, aruncaţi zarurile pe nordul Vâlcii. Oriunde veţi „trage”, la Horezu, Costeşti, Bărbăteşti sau Pietreni, veţi avea parte de comorile nordului judeţului Vâlcea, splendori naturale, spirituale şi sufleteşti.
Locul unde Ardealul şi Oltenia îşi dau mâna
„Locul unde pământul ia formă” e zicerea cu care te întâmpină, pe drumul de aproape trei ore cu maşina, dinspre Bucureşti – Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, olarii aflaţi la intrarea în Horezu. Plămada aceasta de pământ şi suflet, de lut ars în culorile fierbinţi ale unei tradiţii străvechi, te urmăreşte, apoi, pretutindeni prin nordul judeţului Vâlcea. Pentru că ceramica de Horezu nu e decât marca înregistrată a unei lumi fabuloase, care, la graniţa dintre Ardeal şi Ţara Românească, a luat, parcă, ce era mai frumos şi dintr-o parte, şi din cealaltă.
Casă în Pietreni
„Vâlcea de piatră”, cea lipită de munţi, e un loc al bucuriilor naturale, un loc cu oameni senini cosind fânul, la început de vară, în mijocul unor peisaje sălbatice, înconjuraţi de munţii rar străbătuţi ai Căpăţânii, despre care ghidurile noastre turistice vorbesc prea puţin. Pe lângă această ofertă peisagistică unică, Vâlcea de nord are şi o puternică dimensiune spirituală, ce vine, întâi de toate, dinspre mânăstirile ei celebre (Hurezi, Arnota, Govora, Bistriţa), încărcate de moaşte şi de amintirea unor personaje cardinale pentru istoria noastră (Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu), dar şi din mici revelaţii de suflet – descoperirea, la tot pasul, prin satele de la poalele munţilor, a unor bisericuţe splendide şi liniştite, locuri în care Dumnezeu te întâmpină, simplu, într-un pridvor de lemn aidoma celor ale caselor ţărăneşti. Şi mai e ceva ce face ca nordul Vâlcii să-ţi meargă imediat la inimă. O curăţenie aparte a satelor, o migăloasă grijă la detalii şi încăpăţânarea oamenilor, atât de rară în zilele noastre, de a rămâne fideli tradiţiilor. Sunt sate întregi în jurul Horezului, în care arhitectura nouă, a căsoaielor colţuroase placate cu rigips şi colorate ţipător nu a reuşit să răzbească. Chiar şi vilele nou apărute încearcă să păstreze linia caldă a vechilor case ţărăneşti, vopsite în alb şi dichisite discret. Pretutindeni, acea simplitate şi acea eleganţă pe care faimoasa ceramică de Horezu a reuşit să le transforme în artă.
Atracţii turistice
Schitul celor 44 de Izvoare, din Muntele Arnota
Parcul Naţional Buila-Vânturariţa este cel mai mic, ca dimensiune, din ţara noastră. Administrat de Asociaţia Kogayon, parcul a devenit, încet-încet, după 2004, dintr-o zonă aproape necunoscută, o destinaţie turistică, mai cu seamă pentru adevăraţii iubitori ai muntelui. Natura nealterată şi biodiversitatea bine conservată, care au atras atenţia specialiştilor din întreaga lume, fac din Parcul Buila-Vânturariţa o destinaţie de vis pentru vacanţă. Masivul Buila-Vânturariţa este situat în partea central-nordică a judeţului Vâlcea şi face parte din Munţii Căpăţânii. Se întinde de la vest de Cheile Bistriţei şi până la est de Cheile Olăneştilor, iar cel mai înalt dintre vârfurile sale, Vânturariţa Mare, trece de 1885 de metri. Pentru amatorii de munte: nu trebuie ratat un traseu precum cel din Dosul Builei, recomandat „Formulei AS” de Florin Stoican, de la Parcul Buila-Vânturariţa: „Se porneşte la picior sau cu bicicleta din satul Pietreni (12 kilometri de Horezu, pe DN 67), pe un traseu de 6 ore. Se ajunge la cota 1.600 de metri şi se trece prin trei poieni fabuloase, Poiana de Piatră, Piscul cu Brazi şi Poiana Frumoasă”.
Schitul 44 de Izvoare (fostul schit Subpiatră), se află în satul Pietreni, o zonă cu ecouri dacice, numită „Târsa” în vechime. Cuibărită în coasta Muntelui Arnota, veche de peste 300 de ani şi discretă ca o căsuţă de munte, bisericuţa a fost recent renovată şi stă mărturie harului meşterilor români. De sus, din clopotniţa ridicată pe ruinele vechilor chilii, vizitatorii au un superb punct de belvedere. Carol I a vizitat zona în 1867 şi (neamţ cum era) s-a pus să numere puzderia de izvoare din jurul schitului, de unde şi numele locului.
Pe prispa primitoarei biserici de lemn din Grameşti
Biserica din Grămeşti – aflată la ieşirea din Pietreni (comuna Costeşti), o găseşti doar dacă te abaţi câteva minute de la drumul principal. Datată la 1664, e considerată una dintre capodoperele patrimoniului de lemn din nordul Vâlcii. Ridicată pe un soclu înalt de piatră, biserica te îmbie cu pridvorul deschis, întocmai ca o casă de ţărani cumsecade.
Mânăstirea Arnota – stă deasupra Schitului celor 44 de Izvoare, la peste 800 de metri altitudine, învelită într-o aură de grozamă galbenă. Ctitorie începută de tatăl domnitorului Matei Basarab şi sfârşită de acesta din urmă, biserica Mânăstirii Arnota este unul dintre monumentele definitorii pentru istoria şi arta veche românească. Pensula blândă a zugravului Stroe ni-i prezintă, în toată splendoarea lor aristocratică, pe Matei Basarab şi pe distinsa lui soţie, doamna Elina, două dintre cele mai erudite minţi împărăteşti ale Europei timpului lor. Matei Basarab îşi duce somnul de veci sub o lespede de o rară frumuseţe, chiar la intrarea în biserica Mânăstirii Arnota, una dintre numeroasele sale ctitorii.
Familia Brâncoveanu, pe pereţii Mânăstirii Hurezi
Complexul monahal Hurezi – e principala ctitorie ecleziastică a domnitorului Constantin Brâncoveanu. Aflată nu departe de Arnota, mânăstirea e parte a patrimoniului UNESCO. Scufundată în linişte şi în taină, şoaptele se topesc în tăcere în ea, precum lumânarea din candela aprinsă sub fresca Sfinţilor Brâncoveni. Moaştele a 16 mari sfinţi veghează rugăciunile pelerinilor ce trec pragul mânăstirii. Pictura, de un modernism ce impresionează mai cu seamă în scenele Judecăţii de Apoi, dă un aer de cultură înaltă vizitei la ctitoria Brâncovenilor. Iar intrarea în biserică, cu mormântul gol pe care Constantin Brâncoveanu şi-l pregătise încă dinainte de a împlini 60 de ani, fără să ştie tragedia ce-l aştepta, sporeşte senzaţia unică de istorie ce nu poate fi scrisă fără acordul destinului.
Uliţa Olarilor – este unul dintre locurile cele mai pline de farmec ale Horezului. Peste 20 de ateliere ale meşteşugarilor locali se înşiră, pe câteva sute de metri, pe strada Olarilor, la 4 kilometri nord de centrul oraşului. Meşteşugarii au însă porţile deschise şi acasă, în sat, pentru cei ce vor să admire sau să cumpere frumoasa ceramică de Horezu, dar şi pentru cei dornici să afle câte ceva din secretele olăritului. În spatele fiecărei unduiri arse în lut, în spatele fiecărui desen stă o poveste, iar meşterii olari sunt în stare să-ţi vorbească ore întregi despre şarpele casei, protectorul familiei, despre peştii albaştri care înoată în smalţul unei farfurii prinse pe perete sau despre faimosul cocoş de Horezu, cel care anunţă, dimineaţă de dimineaţă, biruinţa luminii asupra întunericului, despre spirală, despre pomul vieţii, despre spic sau despre pânza de păianjen…
Complexul culelor Măldărăştilor, Mânăstirea Dintr-un lemn, Surpatele, Bistriţa, Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul şi Muzeul Trovanţilor sunt alte obiective care merită bifate în timpul unei vacanţe pe tărâmul plin de comori al Vâlcii de piatră.
Recomandări de cazare
În natură
Puzderia de pensiuni apărute în ultima vreme oferă amatorilor locuri de cazare pe alese. Celor care merg în grupuri mai mari le recomandăm Pensiunea Dana din Horezu (trei margarete, 80 de lei camera dublă/ noapte, reduceri pentru grupuri şi o bucătărie „la liber”, în care gătesc turiştii, sau alta, oferită de gazde (telefon: 0720/84.96.48, www. pensiuneadana.ro)
Celor care doresc mai multă intimitate şi care au pretenţii mai ridicate le recomandăm pensiunea de patru margarete La Conac (aflată în afara localităţii Horezu, la capătul dinspre munte al satului de olari (trei camere duble şi un apartament, la 250, respectiv 350 lei/ noapte; telefon: 0723/64.70.71, www. conachorezu.ro ).
Fotografiile autorului
