Mărturii interesante despre telepatie ce aparţin dnei Claudia A., profesoară de filosofie, pensionară.
„Nu sunt superstiţioasă, însă experienţa pe care am trăit-o acum 30 de ani rămâne pentru mine un mister. Fiica mea era studentă la Politehnică, în Bucureşti, când a contactat o tuberculoză gravă. Disperată, am petrecut multe nopţi albe şi pentru a lupta cu gândurile, am luat obiceiul să citesc toată noaptea.
Într-o seară, am avut deodată senzaţia că un curent trecuse pe lângă corpul meu, apoi foarte clar mi-a apărut în minte chipul epuizat al fiicei mele iubite. Mă privea ca şi cum ar fi vrut să-mi spună ceva. Tulburată, tremurând de îngrijorare, am înţeles imediat că fetiţa mea nu mai era în viaţă, că venise să îşi ia rămas bun. Plângând am notat ziua, ora şi data. Din păcate, semnalul înregistrat s-a adeverit: chiar la aceeaşi zi, la aceeaşi oră, fiica mea se stinsese la Bucureşti. Vă rog să mă credeţi ce v-am relatat, eu nu am suferit niciodată de halucinaţii, nici înainte, nici după această experiență.
Un alt caz de telepatie pe care nu-l pot uita l-am trăit când eram studentă. Eram într-un tren ce mă ducea spre casă, şi ciudat, am nimerit într-un compartiment cu surdo-muţi, doi bărbaţi şi o femeie. Cei doi bărbaţi erau aşezaţi în faţă, iar femeia lângă mine.
În momentul în care unul dintre bărbaţi s-a întors spre noi, femeia şi-a ridicat ochii de pe cartea pe care o citea şi l-a privit. Femeia întrerupsese lectura ca să-i comunice ceva, în momentul în care bărbatul surdo-mut se întorsese spre ea. Aşa m-am convins că surdomuţii simt anumite impulsuri.
Cu alte cuvinte, ei primiseră un semnal telepatic – surdomuţii se numără printre cei mai buni agenţi telepatici. Ei sunt înzestraţi cu capaciteatea de a emite şi transmite gândurile, pentru că ei au învăţat, din nevoia de compensare, să gândească prin imagini clare.”
