După lovitura de stat din 23 august 1944 împotriva mareşalului Ion Antonescu, coordonată de regele Mihai, o parte a armatei şi Blocul Naţional Democrat (alcătuit din liberali, ţărănişti, social-democraţi şi comunişti), România a întors armele împotriva foştilor aliaţi germani. Prin această decizie s-a sperat evitarea ocupării totale a României de către Armata Roşie şi impunerea unui statut de ţară înfrântă după ce soarta celui de al Doilea Război Mondial începuse să nu mai favorizeze forţele naţionaliste ale Axei Roma-Berlin-Tokyo. Speranţele au fost definitiv spulberate în 12 septembrie 1944 când s-a semnat la Moscova Convenţia de armistiţiu între România şi Naţiunile Unite, reprezentate de URSS. Documentul, de la a cărui semnare se împlinesc astăzi 70 de ani, recunoştea România drept o ţară înfrântă în război şi care are obligaţia de a plăti compensaţii pentru “agresiunea” împotriva Uniunii Sovietice.
Convenţia a mai consacrat anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 în ceea ce priveşte Basarabia şi Bucovina de nord. Deasemenea s-a mai impus plata unor despăgubiri de război către Uniunea Sovietică, în valoare de 300 milioane de dolari, acestea urmând a fi achitate în decurs de şase ani în produse agricole, petrolifere, lemnoase etc.
În schimb este anulat efectul Dictatului de la Viena şi se consemnează că „Transilvania sau cea mai mare parte a ei” va reveni României cu condiţia ca Armata Română să participe alături de Armata Roşie la luptele din Ardeal şi din cadrul ofensivei din Europa centrală.
În cursul războiului din Est, contra bolşevismului, Armata Română a suferit pierderi de 624.740 militari (din care 71.585 morţi, 243.622 răniţi şi bolnavi, 309.533 dispăruţi). După 23 august 1944 Armata Română a mai înregistrat alte pierderi, totalizând 170.000 de oameni (morţi, răniţi sau dispăruţi) şi a ajuns până aproape de Praga în luptele împotriva puterilor Axei. Aproximativ 130.000 de soldaţi şi ofiţeri români au fost deportaţi în Siberia. Sursa:FrontPress.ro
