Ce este DORUL?

Ce este DORUL (de mine, de tine, de noi, de iubire, de fericire, de bine, etc)?

Noi, oamenii, suntem puși de nenumărate ori în situații în care spunem ca ne este DOR! Ființa noastră, deși superioară, nu poate să își controleze anumite trăiri și sentimente, sau mai bine-spus, de cele mai multe ori nu este în putere, oricât de mare este dorința de stăpânire, stăvilire a acestora.

Ne trezim că suntem sub impulsul unor porniri sufletești care nu ne dau liniște și care ne tulbură existența.

Ne vedem cedând sub vraja nemiloasă a unor trăiri, ne vedem tânjind chiar după astfel de sentimente, însă foart rar ne putem vedea stăpănii lor.

Dacă putem controla URA, DISPREȚUL, INVIDIA, GELOZIA, oare de ce nu putem controla la fel de bine și IUBIREA, DORUL, DORINȚA, NEVOIA DE CINEVA ASEMENI NOUĂ, NECESITATEA DE APARTENENȚĂ?

Probabil primele trăiri sunt controlabile tocmai în ideea de a ne face mai buni, mai blânzi?

Atunci de ce ultimele ar fi greu de ținut sub controlul nostru?

De ce nu putem să „tăiem”, să „rupem” din noi acel sentiment care ne face să ne simțim triști, singuri, nedoriți?

De ce nu ne putem detașa de tot ceea ce ne „atacă” sufletul iremediabil?

De ce nu reușim singuri să alungăm tot ceea ce ne demoralizează: tristețea, singurătatea, dorința de iubire, nevoia unui suflet pereche, nevoia unei atingeri calde, dorul de cineva?

Ne considerăm superiori, însă suntem dominați!

Ne considerăm puternici, însă ne lăsăm învinși!

Ne considerăm duri, dar cedăm sub impulsul sentimentelor!

Ne vrem tari, însă ne dovedim slabi!

http://melamelania.blogspot.ro/

Acest articol a fost publicat în SUFLET-INIMA. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns