Românul care a inventat corneea artificială şi a redat vederea a mii de persoane, aproape de o nouă descoperire

Un român stabilit în Australia a inventat corneea artificială, care, de-a lungul timpului, a redat vederea a mii de persoane. Zilele trecute, profesorul Traian Chirilă a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnice din Timişoara, a cărei absolvent este.

Un român originar din Arad este autorul unei invenţii care a redat vederea a mii de persoane. Este vorba despre corneea artificială, pe care Traian Chirilă a realizat-o în urmă cu 14 ani, în Australia.

Cu toate acestea, despre chimistul în vârstă de 66 de ani, stabilit acum peste graniţă, nu s-a vorbit prea mult. O singură dată a fost invitat în ţară pentru a vorbi despre invenţia sa, scrie presa locală. Totuşi, la finele lunii septembrie, profesorul Traian Chirilă a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnice din Timişoara, a cărui absolvent este.

Arădeanul a fugit din ţară în vremea lui Nicolae Ceauşescu. A reuşit după mai mult timpă să se stabilească în Australia, unde locuieşte şi acum.

„Am acceptat o poziţie în Libia, într-un combinat chimic mare, patru ţări l-au construit”, a povestit el. „Am acceptat asta doar ca să plec în mod elegant, nu peste Dunăre sau peste arătură cum alţii, din păcate, au trebuit să facă. A fost foarte normal când le-am zis că vreau un bilet să mă duc în concediu acasă, dar să mă opresc la Viena, iar când am ajuns acolo am cerut azil politic pentru mine, soţie şi cei doi copii. După opt luni, Australia a fost prima ţară care ne-a primit”, a mai spus profesorul Chirilă.

Acolo a avut şi sansa de a transpune în realitate o idee pe care o avea de mai mult timp: corneea artificială, un real progres pentru medicină.

„Era necesară această descoperire, deşi nu am avut pe nimeni în familie orb. Am privit situaţia de a fi orb extrem de dificilă e. Am considerat că în domeniul oftalmic e foarte potrivit să fac ceva important şi folositor”, a explicat el.

FOTO: Ziarul Crişul

Este convins însă că invenţia sa nu ar fi putut fi realizată dacă rămânea în ţară: „România nu are fonduri pentru cercetare. Cercetarea este scumpă, iar cercetarea serioasă este şi mai scumpă”, spune chimistul.

În prezent, Traian Chirilă face parte din echipa de cercetători de la Queensland Eye Institute, alături de care lucrează la o nouă descoperire în domeniul medical.

„Dacă pacientul vine la timp, atunci îl tratăm în aşa fel încât reparăm ulceraţia sau orice condiţie patologică s-a dezvoltat pe una din cornee. Luăm celule stem sănătoase din ochiul celălalt, le tratăm într-un anumit fel şi aici este ultima mea descoperire, fiindcă le dezvoltăm şi le extindem pe nişte suporturi care sunt nişte proteine pe care eu le izolez din mătase, din coconii de mătase. Una se numeşte fibroină, alta sericină. Probabil colegii mei au terminat, în acest moment, primele încercări pe ochiul unor animale vii”, a explicat profesorul.

http://www.gandul.info/

Acest articol a fost publicat în ROMANI DESTEPTI. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns