Efectele traumelor se transmit de-a lungul generațiilor
Copiii și nepoții unor oameni care au suferit evenimente traumatizante au un risc mai mare de a suferi probleme mentale, precum depresie ori schizofrenie, iar oamenii de știință nu au reușit să explice pe deplin acest fenomen. Un studiu recent pe animale de laborator sugerează că efectele traumei se pot transmite de la părinți la urmași prin faptul că trauma modifică expresia unor gene în spermatozoizi, iar această modificare este transmisă la urmași.
Descendenții unor șoareci traumatizați și deveniți, din această cauză, depresivi, prezintă și ei comportamente depresive asemănătoare cu cele ale părinților, iar aceste modificări psihice și comportamentale sunt transmise de la tați la urmași prin intermediul spermatozoizilor, arată studiul, publicat în Nature Neuroscience.
Se observase de mult timp că oamenii care au suferit din copilărie traume, precum abuzuri sau război, prezintă adesea diferite dezechilibre hormonale, produse, cred oamenii de știință, de modificarea expresiei unor gene, a modului în care funcționează acestea în reglarea proceselor biologice.
Dacă aceste modificări pot fi transmise generațiilor următoare, era o chestiune controversată, deoarece nu era vorba de anumite gene asociate în mod specific cu trauma și tulburările psihice aferente (nu sunt cunoscute gene specifice asociate cu depresia, de pildă), ci de expresia unor gene, de modul în care funcționează unele gene prezente în mod obișnuit în orice organism uman.
Factorii externi ce modifică genele ar putea explica de ce anumite tulburări psihice sunt mai frecvent întâlnite în unele familii: ele pot fi moștenite, de-a lungul mai multor generații, de la descendenți care au suferit în viață traume ce au modificat expresia unor gene.
Autorii studiului au supus pui de șoareci masculi și pe mamele lor unor perioade prelungite de stres intens, luându-i pe pui de la mamele lor, pentru mai multe ore, fără un orar prestabilit. Șoarecii masculi traumatizați au prezentat comportamente modificate, inclusiv reducerea fricii de spații deschise și de lumina puternică, precum și simptome de depresie.
Aceste schimbări, cred cercetătorii, ar fi urmarea unor modificări în așa-numitul micro-ARN non-codant fragmente de acid nucleic care nu codifică sinteza de proteine – din sângele și creierul șoarecilor. În împrejurări normale, micro-ARN reglează expresia genelor. Dar trauma la care au fost supuși acești șoareci determină o supra-expresie a microArn în creier și o reducere a sintezei anumitor proteine, iar acest fenomen duce la modificarea comportamentului animalelor.
După ce șoarecii masculi traumatizați au avut și ei urmași, cercetătorii au monitorizat și comportamentul acestora din urmă. Au constatat că puii manifestau și ei aceleași simptome ale traumei ca și tații lor, deși ei nu fuseseră supuși unor experiențe traumatizante. Simptomele au apărut ulterior și la a treia generație de șoareci.
Oamenii de știință au constatat că, la șoarecii traumatizați, secvențele de microARN apăreau în număr neobișnuit de mare în spermatozoizi, nu numai în creier, și acest lucru ar putea explica de ce aceste efecte ale traumei sunt transmise la urmași. Dar aceste modificări nu apar și la a doua generație, deci mecanismul transmiterii la generația a treia este enigmatic. Nu se știe încă în ce mod se ajunge de la modificarea secvențelor de microARN din creier la modificarea microARN din spermatozoizi.
Ca ipoteze, ar fi posibil să fie implicate în apariția acestor efecte multiple fie un hormon de stres, fie o neuropeptidă, fie molecule numite citokine, dar nu se știe cu precizie, iar descifrarea acestui mister va necesita cercetări ample. Comunitatea medicală începe abia acum să devină conștientă de aceste efecte transgeneraționale, iar acest studiu ar putea contribui la schimbarea opticii privind tratamentul traumelor: tratarea primei generații afectate nu este suficientă pentru a asigura și sănătatea optimă a generațiilor următoare.
Sursa: The Verge
http://racoltapetru6.wordpress.com/
