Acest album este unul special, contine fotografii ale unui loc care m-a impesionat intr-un mod greu de descris in cuvinte. Este vorba dspre Iazul de decantare din Valea Sesei, un iaz care, acum, in 2014, are 160ha, crescand constant an de an. In urma discutiilor cu localnicii, barajul care inca tine otrava ca sa nu se deverseze, este inaltat o data la 2-3 ani cu cca 6m. Cei care sustin proiectul RMGC ar trebui sa mearga o zi, o singura zi, in acest loc, ca sa realizeze dezastrul ecologic trecut, prezent si viitor.
Exista multe materiale pe internet despre acest loc. Cei care sunt curiosi, pot cauta pe google “lacul Geamana”, “iazul de decantare Valea Sesei”, “lacul decantare Rosia Poieni” etc.
“Geamăna este o localitate din Valea Sesei, aflata in Munții Apuseni, județul Alba, Transilvania, România. În urma operațiunilor miniere de la Roșia Poieni, satul a fost transformat în lac de decantare și acoperit de steril, printr-o serie de evenimente cunoscute drept dezastrul natural de la Geamăna.” (Wikipedia)
Paradoxal si in acelasi timp dovada a faptului ca banul si interesele politice dicteaza totul si pot provoca dezatre, voi cita un articol apel umanitar din Jurnalul National, anul 2007. Acelasi trust Intact (ca de altfel mai toate trusturile de presa din ROmania),incepand cu 2012, promoveaza proiectul RMGC, un proiect care inseamna ceea ce vedeti in aceste fotografii, dar cu un impact de cel putin 10 ori mai mare.
“Un peisaj lugubru al unui sat-fantomă. Asta este acum satul Geamăna, din judetul Alba. Copaci ce căndva au rodit, o biserică ce ascunde o pictură veche de 200 de ani, un cimitir al satului, sute de gospodării … totul este acoperit de un lac de steril adănc de 200 de metri, ce continuă să crească.
Dar cum s-a ajuns aici? Cum s-a intămplat ca un sat infloritor să devină acum ruină?
Roşia Poieni este situată in munţii Apuseni, la extremitatea sudică a munţilor Metaliferi, la aproximativ 7 km sud de răul Arieş.
Aici se află cel mai mare zăcămănt de cupru din Romănia şi al doilea ca mărime din Europa, deţinănd peste 1 miliard de tone de minereu cu 0,36% Cupru si 1,8% Sulf (reprezintă 64,5% din rezerva de cupru a ţării).
In anul 1978 este dat un decret de către preşedintele comunist Nicolae Ceauşescu pentru expropierea locatarilor zonei. Peste 300 de familii au primit bani şi materiale pentru a se muta in alte zone. Este primul pas făcut spre inceperea proiectului de execuţie ce cuprinde exploatarea la zi a minereului cuprifer de la Roşia Poieni, in uzina de preparare amplasată in incinta Dealul Piciorului.
Proiectul iniţial prevedea o capacitate de producţie de 9 milioane tone/an minereu extras şi prelucrat şi o producţie de 16.700 tone de cupru in concentrate, in etapa a doua dorindu-se o extindere la capacitatea de 15 milioane tone/an minereu extras şi prelucrat. In ciuda acestor lucruri, capacitatea maximă atinsă a fost de 3,8 milioane tone minereu extras şi prelucrat in anul 1988, in restul perioadei producţia realizată fiind de aproximativ 2 milioane tone minereu extras şi prelucrat pe an. Aceasta s-a datorat seriei de probleme cauzate in procesul tehnologic de carieră, la instalaţiile de transport şi uzina de preparare, de utilajele tehnologice indigene – livrate de furnizori ca loturi prototip, neexperimentate in prealabil şi neomologate, cu care a fost inzestrat obiectivul, importurile acestora fiind permise de C.S.I.
Conform proiectului, sterilul era transportat prin conducte de oţel, decantat şi depozitat in iazul Valea Sesei, cu evacuarea apelor limpezi, sau in iazul de avarie Valea Ştefanei II.
Sterilul este partea nefolositoare dintr-un zăcămănt sau dintr-un produs minier, indepărtat la finalul procesului de prelucrare. Teoretic, aceste deşeuri trebuie depozitate in gropi special amenajate, insă in Romănia sunt aruncate direct in natură. In anul 1986 a inceput să se dea drumul la steril. Acesta a tot curs, acoperind totul in jur pănă acum doi ani. In 2005 exploatarea a fost oprită, fiind ineficientă. Acum este privatizată, urmănd ca procesul să fie repornit şi continuat.
Lacul de steril ce acoperă valea a inghiţit aproape toate cele 1.000 (o mie) de gospodării ce erau căndva in satul Geamăna. Acum mai există aproape 20 de gospodării, una din ele aparţinănd familiei Holhorea. Priveliştea de la casa lor este ingrozitoare: livada, curtea, copacii, casele vecinilor, toate se află sub nămolul toxic. Sterilul este lăngă gardul ogrăzii, urmănd să inghită şi locuinţa lor.
Ioan Holhorea, capul familiei, este paralizat de la brău in jos pentru restul vieţii din cauza unui accident petrecut cu 5 ani in urmă. Impreună cu Maria, soţia sa, au 3 copii: doi băieţi şi o fetiţă. Venitul familiei este alcătuit din pensia bunicii, pensia de handicap a tatălui şi din banii căştigaţi de băiatul cel mare, muncind cu ziua pe unde poate. Făntănile sunt otrăvite, apa potabilă fiind adusă de la mai bine de un kilometru. Şcoala este la 5 km distanţă de casă. Familia Holhorea trăieşte o dramă de neinchipuit.
Este foarte posibil ca in curănd satul să fie inghiţit in intregime de sterilul ce se devarsă continuu, devenind doar o amintire a ceea ce a fost căndva satul Geamăna.”
In Geamana se ajunge din comuna Lupsa (jud Alba), indicatorul spre satul Hadarau. Nu exista indicatoare pentru a marca dezastrul. Drumul il gasesti doar daca intrebi localnicii din Hadarau. Un drum de pamant si pietre, destul de dur si cu o panta suficient de mare pentru a obosi o masina obisnuita. Dupa cca 7km de curbe si serpentine, se ajunge la un pod (care sustine conductele principale de deversare).Imediat dupa pod se formeaza o intersectie. Drumul care trebuie urmat este cel din dreapta (nu se vede in aceasta fotografie). Noi am luat-o pe cel din dreapa care se vede in aceasta foto, dar acesta se infunda intre casele fantoma din ceea ce a fost Geamana.De-a lungul drumului care inconjoara lacul (cca 23km) isi fac aparitia case sau dependinte, multe dintre ele abandonate, unele ingrijite si locuite, dar toate fac parte din peisajul trist care incepe sa cuprinda zona.Aceasta este una dintre cele 6 guri de deversare a otravurilor. Pe aceasta se deversa lapte de var necesar neutralizarii diverselor substante chimice deversate deasemenea in lac. Dar, tot in urma discutiei cu un localnic si fost muncitor in Extractia miniera Rosia Poieni, cantitatea de lapte de var aruncata in lac este mult prea mica fata in raport cu celelalte subsatnte deversate.Dupa cca 1 km, peisajul incepe sa devina lugubru. Nu stii care dintre cele doua elemente dominante, lacul plin de otravuri sau muntii cu paduri inca verzi si vii, nu ar trebui sa faca parte din peisaj. Cele doua elemente convietuiesc, dar nu impreuna, ci una langa cealalta, natura fiind intotdeauna infranta.Drumul continua astfel, parca descurajandu-te sa inaintezi.Dovada faptului ca cele 20 de familii incearca sa-si duca traiul in modul cel mai normal posibil. Pasuni ingrijite, capite de fan pentru hrana celor catorva vaci pe care le au.Dupa inca vreo 2km, incep sa se intrevada elementele care au facut oarecum celebru acest loc: turla si acoperisul bisericii inghitite de steril precum si culorile anormale pentru un lac obisnuit.Coborand pe o poteca pe partea stanga, te apropii cu o oarecare strangere de inima.Unii copaci au pierdut lupta….Intre timp, cea mai mare parte a naturii se incapataneaza sa fie frumoasa.In partea stanga a lacului se poate observa sterilul intarit prin care isi face loc minima cantitate de lapte de var amestecat cu otravuri.Natura moarta…. si un varf de stalp de telegraf.Ca sa ne dam seama in ce ritm se deverseaza, in anul 2012, o fotografie dintr-un unghi similar dezvaluia si o a treia fereastra in josul turlei. Acum nivelul a ajuns la a doua fereastra, iar distanta dintre ele este de cca 4m. Sterilul intarit parca te invita sa pasesti pe el, ademenitor. Recunosc ca am incercat, dar cativa metri mai incolo se transforma in mlastina. Iarna, cand este inghetat, se poate merge pe el fara probleme.Ne continuam drumul, iar peisajul devine din ce in ce mai grotesc. Lacul incepe sa-si arate adevarata fata.Biserica ingropata in steril.Cred ca principala gura de deversare se afla la vreo 50m in partea dreapta din locul unde am coborat ca sa vedem turla bisericii. Traseul este recent reamenajat. Suportul din lemne se sprijina pe multe butoaie de culoare albastra care plutesc si tin conducta la suprafata.Din nou case abandonate.…dar si case locuite. In acest loc am stat de vorba cu o batrana, cred ca avea cel putin 85 de ani, dar de o luciditate extraordinara. In ciuda izolarii, era foarte informata si obiectiva, dar in acelasi timp resemnata de ceea ce avea sa se intample.De la Extractia miniera Rosia Poieni sangereaza muntii. Firicele subtiri cu steril se scurg necontrolate pana in lac, dar inevitabil patrund si in panza freatica. Din fericire, am inteles ca in subsolul acelei zone sunt foarte multe izvoare cu apa curata care filtreaza natural aceste otravuri, dar pana cand???Se pot vedea case recent inghitite de lac. Cei care au refuzat in anii 80 sa paraseasca satul, si-au construit case sus pe deal, pentru a scapa de blestemul lacului. Dar lacomia omului a fost prea mare, iar lacul i-a ajuns din urma. Unii locuitori au fost nevoiti sa-si ridice mai sus pe deal casele chiar si de 3-4 ori.Din nou, peisaj in care se amesteca conditiile unui habitat normal si decent cu culorile unui lac care nu te leasa sa traiesti.In continuare se construiesc platforme de sustinere a conductelor de deversare. Exista un angajat (sau mai mult, noi doar unul am vazut), care are o barcuta din lemn si intretine toata aceasta logistica.Ajungem intr-unul dintre cele 7 catune ramase in jurul lacului, unde privelistea te lasa fara suflare.Faimoasa biserica inghitita de steril din Geamana, judetul AlbaO alta gura de deversare…Culorile mortii…In acest catun exista 4-5 persoane care isi traiesc viata in continuare, refuzand sa accepte sfarsitul.
M-a impresionat faptul ca aceste case, chiar si in acest loc uitat de lume, erau ingrijite si curate, avand un farmec aparte.Intr-o dependinta, doua biciclete pentru copii tradeaza faptul ca viata vrea sa continue aici.
In urmatorul catun, oamenii si-au construit o biserica, cimitir si casa parohiala, acum cca 15 ani. Acum, ele stau sa fie inghitie de sterilul care se inalta necontenit. In maxim 2 ani acestea vor avea aceeasi soarta necrutatoare ca intreg satul Geamana.
Am “furat” de pe google cateva fotografii comparative pentru a ne putea da seama de proportiile dezastrului.Satul Geamana- cand era viu.Satul Geamana- cand era viu.
