Soldat rus staţionat în Transnistria
Autorităţile separatiste de la Tiraspol au declarat miercuri că Transnistria nu a aparţinut niciodată Republicii Moldova şi că, de fapt, “Basarabia a fost anexată” regiunii din stânga Nistrului, relatează agenţia rusă Regnum şi postul Dnestr TV, în pagina electronică.
“Aşteptăm recunoaşterea Transnistriei de către Rusia, deoarece avem suficiente argumente juridice şi istorice”, a declarat “ministrul de Externe” transnistrean, Nina Ştanski, într-o conferinţă de presă. Conform Mediafax, ea a subliniat că recunoaşterea regiunii transnistrene este “singurul scenariu posibil pentru viitorul regiunii”.
Ştanski a mai comparat relaţiile dintre Trasnistria şi R.Moldova cu o “căsnicie”. “Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a reprezentat o căsătorie care a durat doar aproximativ 50 de ani. ‘Familia’ s-a format după ce Basarabia a fost alipită Transnistriei, ci nu invers. Transnistria nu a fost niciodată pământ moldovenesc. Când Uniunea Sovietică s-a destrămat, ‘contractul de căsătorie’ a fost reziliat”, a declarat şefa diplomaţiei transnistrene.
Ea a adăugat că liderul regimului de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, i-a propus anul trecut R.Moldova să semneze un “divorţ civilizat”.
Potrivit lui Ştanski, Chişinăul s-a obligat să-şi menţină statutul de neutralitate, însă “nu respectă acest angajament, în contextul în care a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană fără a ţine cont de părerea Tiraspolului”.
“De asemenea, armata Republcii Moldova este finanţată cu fonduri ale NATO, SUA şi ale României, acest fapt nu este un secret pentru nimeni”, a declarat oficialul transnistrean.
Transnistria, fâşie de pământ între Nistru şi Ucraina, este privită la nivel internațional ca o regiune a Moldovei, dar în fapt s-a autoptoclamat ca teritoriu de sine stătător sub numele de “Republica Moldovenească Nistreană”, cu capitala la Tiraspol, în data de 2 septembrie 1990. La 25 august 1991 sovietul suprem al RMN a adoptat Declarația de Independență a noii republici. La două zile distanţă, pe 27 august 1991, parlamentul de la Chişinău a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului. Acest lucru a dus la tensiuni în regiune şi chiar la un scurt război, în 1992, în urma căruia şi-au pierdut viaţa aproximativ 1.500 de persoane. În acel conflict au luptat de prartea separatiştilor Armata a 14-a de gardă sovietică, dar şi voluntari ruşi sau ucrainieni. La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului.
Conform recensământului din 2004, 32 la sută din locuitori s-au declarat români sau moldoveni, dintr-un total de peste 550.000, alcătuind astfel cel mai mare grup etnic.
Transnistria supravieţuieşte economic în special datorită ajutorului acordat de Moscova şi traficului de arme. Regiunea continuă să aibă pe teritoriul său trupe militare “de menţinere a păcii” ruseşti. Nicio ţară din lume nu a recunoscut independenţa autoproclamată a acestui teritoriu.
Deşi acest teritoriu nu a aparţinut României Mari, după reîntregirea rezultată în urma deznodământului Primului Război Mondial, Transnistria face totuşi parte din spaţiul etnogenetic românesc.
Când regiunea a fost cucerită de Imperiul Ţarist de la otomani, în secolul al XVIII-lea, românii erau majoritari între Nistru şi Nipru. Conform primului recensământ ţarist din 1793, între Nistru şi Bug din 67 de localităţi, 49 erau exclusiv româneşti. Cu timpul, din cauza deportărilor şi a proceselor repetate de deznaţionalizare, populaţia românească s-a rărit, o parte fiind asimilată.
Deasemenea regiunea s-a aflat câteva secole şi sub autoritatea unor domni români. Începând cu domnia lui Petru Aron de la 1454 şi până la 1740, graniţa estică a Moldovei medievale a depăşit Nistrul. Spre exemplu, domnitorul Gheorghe Duca a fost „Despot al Moldovei şi Ucrainei”, împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei şi rolul de hatman al Ucrainei, stăpânind până la Nipru. Înainte de el au mai stăpânit teritoriul dintre Nistru şi Nipru aproape toţi domnitorii români între care Ioan Vodă cel Viteaz, Nicoară Potcoavă, ajuns erou popular în legendele ucrainene, Petru Cazacul. La fel poate fi amintită şi administraţia românească a Transnistriei în timpul celui de al Doilea Război Mondial între anii 1941 şi 1944.
Transnistria şi unirea cu Republica Moldova: Graniţă comună Rusia-România?
În prezent există ipotetic şanse reale de unire între România și Republica Moldova, acest deziderat fiind considerat de o parte a elitei conducătoare de la Bucureşti ca fiind noul obiectiv strategic al ţării (după aderarea la NATO şi UE), principala piedică fiind însă tocmai regiunea separatistă Transnistria. România nu dispune din păcate de capacitatea politică, economică şi militară de pacificare a regiunii (avându-se în vedere trupele rusești staționate acolo) și astfel există pericolul unui nou conflict armat, care ar putea avea o evoluție imprevizibilă. Astfel cel mai realist scenariu ar fi o unire cu Republica Moldova, dar fără Transnistria, în interiorul Uniunii Europene. Acest lucru ar fi realizat fie după aderarea posibilă în viitorul mediu al celui de al doilea stat românesc la blocul comunitar fie prin “integrarea rapidă”, adică prin unirea Moldovei cu România, ca stat membru al UE. Majoritatea adepţilor pragmatici ai curentului unionist consideră acest compromis, legat de cedarea regiunii separatiste problematice, ca fiind unul minor în comparație cu restul beneficiilor. Mai mult, teoretic s-ar putea ajunge la un acord între Chișinău, București și Tiraspol în vederea unui schimb pașnic de populații. După unire, Transnistria ar fi liberă să îşi caute propriul destin, fie ca stat independent fie ca enclavă rusească, după modelul Kaliningrad. În orice caz, orice discuție despre acest subiect nu poate avea loc fără normalizarea în prealabil a relațiilor României cu Rusia. Sursa: FrontPress.ro
