Dacă în anii ’90 Biserica Ortodoxă Română, se confruntă cu o acută lipsă de personal, în ce priveşte preoţii de la sate, sau cartierele mărginaşe din oraşe. Acum după mai bine de 20 de ani, avem o situaţie paradoxală. Existenţa unui excedent de preoţi şi de biserici. Oficial avem peste 15.000 lăcașuri de cult, în afara manăstirilor şi doar 425 de spitale, pentru comparatie!
Orice sătuc, cătun, are propria sa biserică. Nimic rău în asta. Dar statistic vorbind, acum BOR se confruntă cu propriul său dezechilibru şi propria sa cădere liberă, in sondaje ca şi incredere a populaţiei. A crescut numărul de locuri de muncă, pe funcţia de preot, şi a scăzut calitatea actului moral/religios, spiritual.
În esenţă, s-a deschis cutia pandorei, s-a dat dezlegare pentru a se extinde aria de acoperire a posturilor de preoţi, în defavoarea ridicării stachetei pe baza calităţii profesionale cât şi din punct de vedere a harului şi al vocaţiei candidatului la această funcţie. Pe scurt, oricine are bani şi relaţii în sfera de influienta a ierahilor, pot deveni preoţi, doar cu un seminar de 5 ani. Cu sau fără chemare, cu sau fără har şi vocatie, aceştia ajung preoţi la numai 21-23 de ani, tineri şi fără experienţă de viaţă, tineri şi fără o pregătire adecvată, ajung să ocupe locuri de muncă în aceste biserici.
Concurenţă acerbă, pe posturi a creat imediat şi crestrea mizei. A dus automat la acceptarea mitei şi spăgilor şi în acest domeniu strict vocaţional.
BOR a trasnsformat biserica într-o afacere oarecare, iar pe aceşti tineri preoţi, în simpli funcţionari salariaţi, ca oricare altul din viaţa laică. Unii dintre aceştia nu poartă veşmintele preoţeşti decât când oficiază slujba în biserică, în rest sunt ca şi simpli civili, cu aceleaşi drepturi şi acleasi nevoi pământeşti, casă maşină, conturi la bănci, distracţii, etc…! Nu mai punem la socoteală şi disciplina din sfera preoţilor.…
Însă de departe cea mai mare gafă a acestei instituţii, a fost implicarea Bisericii, cu sutane cu tot, în campaniile politicienilor. Cel mai probabil a fost considerat o afacere cu miza extrem de atrăgătoare, prin urmare, preoţimea a lăsat deoparte orice sfială şi s-a angrenat făţiş în susţinerea unui candidat.
Dincolo de faptul în sine că acel candidat, face parte dintr-o altă categorie socială, că este implicat în afaceri “necurate” având în spate hoţia, ipocrizia, făţărnicia, lăcomia…extrem de combătute de Biserică, totuşi acestea toate nu i-au împiedicat, pe fetele bisericeşti să preaslăvească candidatul având în spate, aceste păcate deşarte ale vieţii laice, propavaduind ei înşişi(preoţii) , ceea ce de fapt combat la slujbele de duminică, în fata enoriaşilor, consideraţi o turmă de fraieri…!
Acest gest, al implicării BOR, într-o campanie politică, a costat şi va costa în continuare Biserica, printr-o demolare a încrederii propriilor enoriaşi, care pe termen lung se va traduce prin lipsa totală a frecvenţei enoriaşilor, in biserici la slujbele oficiate de aceştia. Iar multitudinea de biserici ridicate printr-un avânt patriotico-politicianist, vor rămâne ca nişte monumente istorice cu ziduri trainice, cu sfinţii părinţi zugrăviţi pe acestea dar goale şi pustii pe dinăuntru lor. Din acest moment Biserica va pierde uşor, uşor, încrederea în plan spiritual. Declinul deja a început. Lăcomia şi prea mare încredere de sine a BOR, şi în aceşti credincioşi cât şi exacerbarea fenomenului de acaparare a unor bogaţii materiale a dus la o disoluţie a încrederii în preotul paroh, oriunde ar fi el, cât şi a statutului sau de mentor sau ghid spiritual!
Nu putem exclude faptul că există în cadrul BOR şi feţe bisericeşti, preoţi cu har şi cu smerenie, la fel, nu putem generaliza, dar la o analiză mai atentă observăm culpabilizarea preoţilor, ajunge la nivelul inadmisibilului într-o confesiune religioasă. Una este să ai un 3-5% dintre preoţi implicaţi în politic şi alta este un procent de peste 50%.
Dincolo de toate acestea, conducerea BOR, nu reuşeşte şi poate nici nu încearcă să ţină sub control pe proprii săi angajaţi, să-i disciplineze după canoanele şi rigorile regulilor bisericeşti, mai mult, nu doreşte să recunoască nici măcar în al 12 lea ceas, propriile lor greşeli, cum nici nu-şi doreşte nici aplicarea unor măsuri corective faţă de subordonaţii săi. Se merge în continuare pe negarea tuturor acestor aspecte ca şi când, toate faptele şi neregulile din cadrul bisericii ar fi inexistente. Un exemplu mai negativ de atât nici nu poate să existe, când chiar fetele bisericeşti, în fapt mint prin omisiune de a spune adevărul şi de a se căi, întocmai cum prevăd dogmele şi canoanele bisericeşti.
Toate acestea şi multe alte abateri de la regulile şi rigorile Bisericii, nu fac altceva decât să ducă la îndepărtarea enoriaşilor de propriile lor biserici, să privească cu dispreţ acţiunea unor preoţi, dezicandu-se de aceştia şi de practicile lor neortodoxe…!
Cum poate Biserica să mai atragă, în special pe tânăra generaţie în lacasele de cult, când aceştia văd aceste exemple negative în jur, venind tocmai de la cei care ar trebui să le fie un exemplu de respect, bună-cuviinţă, decenţă, moralitate, etc?
Cum poate, omul credincios de rând, cu păcatele sale pământeşti, să se confeseze unui preot mult mai tânăr şi poate, mult mai păcătos decât el? Ce sfaturi şi ce poveţe să ceară de la acesta, în problemele sale grave, prin prisma aspectelor, social, moral şi religios?!
Care este rolul fundamental al bisericii cât şi al preotului într-o comunitate? În primul rând este un pilon în formarea şi coagularea comunităţii în ansamblul său, apoi nu mai vorbim de faptul că preotul trebuie să fie un mentor şi un ghid călăuzitor în viaţă pentru toţi membrii comunităţii, un factor de coeziune spirituală şi morală. Nu în ultimul rând, preotul trebuie să fie un exemplu demn de urmat pentru toţi tinerii şi nu numai! În afară de toate acestea, preotul trebuie să fie un misionar în învăţăturile creştine, dincolo de dogmele rigide ale bisericii, în ansamblul său…etc!
Desigur nu voi încerca eu să dezvolt acest răspuns care este destul de amplu, de vast, dar fiecare dintre noi ştie valoarea bisericii în propria sa comunitate, însă, după toate aceste aspecte negative şi altele care sunt considerate fireşti, valoarea sa se depreciază, este exact ca şi cum ai avea o bijuterie din aur pe care ai dori să o modelezi şi să o combini cu cea a fierului ruginit. Acea bijuterie nu va avea nicând valoare aurului pur.
Biserica uita rolul său în comunitate. Primeşte de la societate şi comunitatea sa, încredere şi valori materiale, însă nu reântoarce către societate decât extrem de puţin, din ce în ce mai puţin, deşi BOR este una dintre bisericile ortodoxe, destul de bogată. Toată această bogăţie, este însă ascunsă de ochii muritorilor de rând, prin faptul că nu există deschidere şi transparentă în ceea ce prieveste situaţia financiară… Şi acest subiect este destul de sensibil si controversat. Nu doresc să dezvolt acest subiect.
Doresc doar să atrag atenţia, societăţii cât şi responsabililor BOR, că există o acută lipsă a serviciilor comunitare de voluntariat pe care BOR ar trebui să le dezvolte, începând cu cel mai mic sat şi până la patriarhie.
Mă refer în special la cantine sociale, după modelul din alte ţări unde funcţionează cu rezultate foarte bune. La servicii caritabile pentru nevoiaşi, la serviciile de asistenţă socială, pentru copii şi tineri, pentru femei abuzate…etc!
La nivelul ţării există câteva tentative de acest gen, însă cu o floare nu se face primăvara! Pentru a fi în concordanţă cu nevoile societăţii cât şi cu recâştigarea încrederii populaţiei , BOR are nevoie de mult mai mult.
Implicarea în probleme sociale, de educaţie, cât şi caritabile, ar schimba faţa şi aşa întunecată a Bisericii cât şi a preoţilor.
Din păcate aceste lucruri negative încă nu sunt evidenţiate şi recunoscute de BOR, cel puţin nu oficial, iar atâta timp cât nu se vor aplica măsuri corective şi eficiente, aceste probleme se vor acutiza, atârnând greu în balanţa existenţială a Bisericii Ortodoxe Romane…! De Viorel Sandu pentru FrontPress.ro
