Este cvasicunoscut, faptul ca acest capitalism, a adus pe linga „prosperitatea” zilnica si stressul care trimite in spitale zilnic mii de oameni, si izolarea, credinta ca mediul in care traim, este rezultatul nostru si trebuie sa ne bucuram singuri de el, de acei pereti, care nu numai ca fac parte dintr-o casa de cele mai multe ori, de o calitate pe care multi dintre noi nu am fi acceptat-o inainte de Revolutia din Romania, dar acea casa nu este a noastra, a celor mai multi dintre noi ci a bancii.
Aceste case sint ale bancilor si nu stim vreodata daca vor fi in intregime ale noastre pe perioada vietii, dar ne izolam in ele. Nu stim numele vecinului, nu schimbam mai mult de doua vorbe cu el, nu il ajutam daca are nevoie, fie pentru ca sint firme care o pot face, fie ca putem face o greseala si ne poate da in judecata, fie ca pur si simplu nu sintem dispusi sa il ajutam.
Dar noi toti avem nevoie de dragoste si apropiere in relatiile cu semenii nostri, avem nevoie de caldura sufleteasca si colaborare, insa capitalismul ne-a invatat ca si acest sentiment este pe bani si face obiectul unei afaceri.
Am incercat de mai multe ori sa ma comport asa cum am fost educat si cum am crezut intotdeauna ca trebuie sa fie o relatie corecta in societate. Am incercat sa ofer locul la o coada, unei doamne cu copil in brate, gest la care persoana respectiva s-a uitat straniu la mine, ca si cum coada mergea catre o groapa si eu ii ofeream locul inaintea mea. M-a refuzat si mi-a spus ca totul este OK. Am incercat sa ajut o femeie in virsta, probabil de peste 90 de ani, am ajutat-o sa se ridice de pe scaun si sa se instaleze in cadrul cu rotile prin intermediul caruia se deplasa. Totul a fost OK, pina cind, la numai o ora am primit un telefon, ca persoana respectiva m-a reclamat ca am atins-o in locuri nepermise ( improper touch) , chiar daca nu a fost dorinta mea de a face asa ceva unei doamne de peste 90 de ani. A ris si cel de la capatul firului, am ris si eu si ca sa imi fac viata mai simpla m-am gindit la bancul din Romania, in care, in urma unui viol la care a asistat, o femeie in virsta a intrebat: :” si pe mine cine ma violeaza? „.
Am trecut si peste asta. Sotia a incercat sa pregateasca cite ceva pentru tinerii invitati la ziua fiului meu, la care el ne-a avertizat ca prietenii lui maninca numai pizza venita cu curierul companiei si nu maninca decit chips-uri din pungi desfacute de ei. Mi-a fost greu sa inteleg, dar am vazut-o ca o forma de „respect” a lor fata de ei insusi si mai putin fata de mine si casa in care au intrat.
Deci nici sub aceasta forma nu am putut sa intru intr-un „dialog” cu ei. Au venit si nu m-au salutat, pentru ca butonau telefonul si eu eram o persoana nedorita sau fata de care erau indiferenti, dar ei erau indiferenti chiar fata de grupul din care faceau parte..
Orice efort ai incerca sa faci in acest sistem capitalist, pentru a capta atentia celor din jur si a colabora cu ei, este obstructionat de un sentiment de indiferenta fata de gestul facut, este vazut in afara afacerii sociale.
Dar le place lor aceasta afacere sociala, sau ea este binevenita numai cind doresc membri acestui sistem, educati in cadrul lui?
Sintem la citeva zile de Craciun si la doua luni de Valentine’s Day si vad in aer o sete a oamenilor de a fi iubiti, de a li se spune lucruri frumoase, de a fi inconjurati cu caldura si compasiune, ceea ce nu s-a intimplat tot anul si ma gindesc: este suficient acest miniscul balon de oxigen?
Rata singuraticilor in societatea americana si capitalista a ajuns progresiv dar sigur, la cele mai mari cote istorice, dar ei nu au in vedere acest lucru, insa vorbesc de cite un cretin de terorist fanatic care bulverseaza sociatea ca fiind „lonely wolf”, fara sa ne gindim ca poate el apare in postura asta, tocmai pentru ca este o stare de normalitate a fi „lonely” in acest sistem in care nimeni nu vrea sa cunoasca pe nimeni. Suportul social in capitalism este total dezintegrat. In urma unui studiu al General Social Survey, americanii aveau in 1985, un numar de trei persoane in viata lor carora se confesau in momentele dificile si pe subiecte intime. Aceasi companie a facut un studiu in 2004, pe aceasi tema , in urma caruia raspunsul cel mai comun al americanilor a fost ca nu au pe nimeni, absolut nimeni, sa se confeseze in momentele dificile si chiar in cele favorabile.
http://asr.sagepub.com/content/71/3/353.short
In studiul realizat de John Cacioppo si William Patrick, doi experti americani in „Studiul Singuratatii la Oameni”, de la University of Chicago, ei apreciaza ca exista peste 60 de milioane de americani care sint singuri si se simt suficienti de izolati pentru a putea declara ca sint extrem de nefericiti in viata lor.
Procentul americanilor in virsta care se simt singuri este de 35% din totalul lor, ceea ce este o tragedie de proportii. Capitalstii se mira de ce sint atitea persoane cu stari depresive accentuate, care merg la magazin si cumpara un pistol sau o arma automata si decimeaza atitea vieti nevinovate…, cu mult mai multe decit numarul celor pierdute in razboaie.
Acest lucru duce la o informatie extrem de etansa, conservata intr-o societate care pare sa se miste numai dupa internet si butoane, lasind comunicarea la un nivel extrem de scazut, ei necomunicind cu vecinii sau cei din jurul lor….
http://www.aarp.org/personal-growth/transitions/info-09-2010/loneliness_2010.html
In cartea sa din 2011, “Flourish”, psihologul american Martin Seligman, arata ca in concordanta cu un studiu realizat de el, numarul starilor depresive se gasesc de zece ori mai mult in cadrul populatiei americane, fata de ceea ce se intimpla in urma cu citiva ani si comparative cu alte natiuni, ceea ce este reflectat si in documentele Ceners for Disease Control.
Cum poate o societate sa fie superioara, din moment ce nici un membru al ei nu se poate exprima pentru a arata superioritatea modului sau de gindire, pentru a dezbate si crea mecanisme comune sau cum spun ei, democratice si “brain storm”? Ce democratie poate exista pe un fond al lipsei posibilitatii de exprimare, lipsei comtactelor interumane si lipsei de interes fata semeni?
Cam asa arata tragedia occidentala la nivelul cetateanului de rind…..
Adrian Cosereanu
http://www.alternativaromaniei.com/
