Erwin Lucian Bureriu
Nostalgia admiterii noastre în Spațiul Schengen îl va însoți pe președintele României cu mult după terminarea mandatului. Aberantele idei, emise în plin scandal al penalilor din familia Băsescu, cum că trebuie să începem să ne facem valizele pentru admitere sunt contrazise de situația toxică pe care super-corupta Românie o posedă până la vârf. Iluzii deșarte.
Politica băsistă din Balcani nu a făcut decât să ne strice și mai mult. Mereu prezent acolo unde nimeni nu-l dorește, Băsescu a crezut că se face important mai ales prin poziția proprie vizavi de spațiul vulnerabilelor popoare balcanice care și-au stricat imaginea prin războiul de destructurare a Iugoslaviei. Admiterea Croaţiei în UE provoacă melancolie la Bucureşti, spune chiar DEUTSCHE WELLE. Un fel de a spune melancolie sau MELALCOOLIE, președintele bucureștean având o idee originală în privința felului în care trebuie să se facă intrările acolo unde România deja este.
După o tentativă netă de a se opune aderării Croaţiei la UE fără un mecanism de monitorizare post-aderare, România acceptă situaţia fără niciun entuziasm, comentează presa apuseană, prin România înțelegându-se Băsescu. Care revine asupra deciziei, lingând acolo unde a scuipat, adică de fapt românii n-ar avea nimic împotriva Croației catolice. Probabil, ca țară ortodoxă ce se consideră, România a fost evaluată, în UE, mereu cu o severitate exagerată, cred băsofoni. La comanda băsistă Emil Boc a formulat obiecţii publice faţă de admiterea Croaţiei fără existenţa unei severe, i-auzi, SEVERE monitorizări post-aderare, amenințând că ar putea uza de dreptul de VETO. Sau VETA. În numele președintelui, Baconschi AVERTIZA că dacă ni se refuză intrarea în Schengen, Bucureştiul ar putea să se opună aderării Croaţiei. Iaca, n-am intrat și nu vom intra în Schengen, poate taman din pricina lui Traian Băsescu.
Ulterior Baconschi, cu ocazia vizitei sale la Zagreb în 6 martie 2012, a revenit la linia normală, agreată de UE, dar reticenţa faţă de admiterea Croaţiei s-a păstrat şi a fost pasată Monicăi Macovei, care a considerat că e corupție în Croația, iar cineva va trebui să răspundă, a declarat dânsa cu severitate. Numai că există în România şi o reticenţă de altă natură. În mod tradiţional românii, observă Deutsche Welle, simpatizează cu sârbii (s.n.) cu care se identifică din multe motive, privindu-i pe croaţi cu circumspecţia pe care o manifestă şi faţă de maghiari. Ei văd în aderarea fără condiţii a Croaţiei o favoare pe care occidentalii o fac ţărilor cu care au mai multe lucruri în comun. Linia Monicăi Macovei nu a putut fi preluată la un nivel politic mai larg, căci era deja un subiect otrăvit în România. Tabăra opusă preşedintelui a părut mereu încredinţată că Monica Macovei ar fi pus osbtacole în calea ridicării MCV-ului, furnizând Comisiei Europene o viziune exagerat de sumbră asupra realităţii româneşti. (Deutsche Welle). Nici guvernul actual nu manifestă niciun entuziasm, deoarece România şi Bulgaria, deşi au un avans de peste șase ani, rămân pe mai departe singurele ţări marginalizate, periferice, care sunt supuse pe termen nedefinit unui mecanism de supraveghere.
Denunţarea unilaterală a acordului stabilit cu Comisia Europeană pe monitorizarea în justiţie, aşa cum a ameninţat ministrul de Externe de tristă amintire Teodor Baconschi, ar putea atrage măsuri legate de fondurile europene alocate României, susţin experţii . Baconschi avertiza că, dacă Mecanismul de Cooperare şi Verificare îi va fi menţinut României, atunci nici Croaţia nu va intra în UE fără un asemenea mecanism, spuneau știriștii de la București că ar fi afirmat demnitarul român. Nu acceptăm Croația fără MCV Serbia nu trebuie decuplată de Croația la intrarea în UE. Nu s-a înțeles la București că această decuplare este temporară. Și iată, Croația, catolică, intră în UE fără aprobarea noastră și, culmea, fără MCV. Băsescu l-ar fi delegat pe Antonescu să-l reprezinte la festivități, în culmea ipocriziei. Antonescu afirma că nu l-a reprezentat la Zagrab pe președinte, ci o țară care se numește România. (Ca fapt divers, va rămâne în memoria mulțimii celebra confuzie, la o conferință de presă cu prezidentul Croației, unde Băsescu a spus CRAIOVA în loc de CROAȚIA Asta da, politică externă. M-a făcut mama oștean ).
Cu toate că premierul a declarat că va repara ce a stricat președintele, mergând pe linia acceptului occidental, România (versus Băsescu) nici azi nu recunoaște KOSOVO. Care Românie, că nouă nu ne-a cerut nimeni părerea. Numai că ne trezim că cetățeanul turmentat, vezi-doamne, un cetățean oarecare, fie el și domnul țării românești, NU RECUNOAȘTE STATUL kosovar. Așa că, nu mai suntem în rând cu Statele Unite sau Germania. Dacă multe n-are țara asta, în schimb are drept de VETO împotriva unui stat, care, fie vorba-ntre noi, de mult folosește dolarul pe piața internă.
Astăzi Serbia moare de dorul Uniunii Europene și ar fi dispusă s-o lase mai moale cu kosovarii. Dar vine, ghici, ghicitoarea mea, cetățeanul care, în numele nostru, al întregii țări se declară ostil, vine cel căruia îi vine greu să-și schimbe opiniile. Își păstrează neabătut principiilii, până la sfârșit de domnie. Kosovo, niet! Nu contează nici vlahii (românii) persecutați de sârbi, nu de albanezii kosovari, în zona Timocului. Băsescu, ca orice român din zona lui, iubește Serbia. Încurcă-lume e gata să dea peste cap tratate și negocieri internaționale, se implică ostil față de Matrioșca Rossie, mai încrâncenat decât orice diplomat, la fel de iscusit ca și cu cele interne, din distrusa țară românească. Mi-e că nici Pi-Pi-știi europeni nu văd cu toții cu ochi buni asemenea nerecunoașteri a unui fapt împlinit, care nu e un moft, ci identitatea, suveranitatea unui stat. Căruia el, Băsescu nu-i recunoaștea nici participarea la întrunirile europene cu însemne statale.
Vai de el, sfârșit de domnie. Vai de ea, competență internațională. Trash.
http://www.agero-stuttgart.de/
