
”Voi întreprinde o vizită, împreună cu domnul primar, în SUA, începând de luna viitoare, vom avea mai multe întâlniri care țin de Congres, de Senat, de departamentul de Stat, de reprezentanți ai Pantagonului. Vom avea și un dineu cu președintele Statelor Unite. Este o întâlnire stabilită în contextul bunelor relații pe care le avem cu America. Domnul Johannis se va întâlni ulterior cu președintele SUA”, este declarația celui mai bogat senator liberal, Ben Oni Ardelean, preluată și difuzată de publicația online, opiniatimișoarei.ro.
Să o luăm cu începutul. Primarul la care face referire, în declarația sa, predicatorul baptist (senator PNL) Ben Oni Ardelean, este Nicolae Robu, primarul municipiului Timișoara, recent întors din vacanța efectuată cu prietenii liberali în Dubai. Din declarația predicatorului Ardelean reiese că el, împreună cu primarul Robu, va avea, în timpul vizitei din SUA, întâlniri cu congresmani americani, cu reprezentanți ai Departamentului de Stat, ai Pentagonului(!) și chiar un dineu cu președintele SUA, Barack Obama.
Cu alte cuvinte, primarul Robu ar urma să stea și el la taifas, pe teme probabil ”cosmetice”, cu senatori americani, cu membri ai Departamentului de Stat, cărora le va povesti cum a pierdut el ”războiul ciorilor” în Timișoara, cu reprezentanți ai Pentagonului, de la care va cere un sfat legat de modul în care pot fi săturate, cu contracte pe bani publici, firmele liberale, dar va sta și la o șuetă cu Barack Obama, căruia i se va lăuda cum a stârpit el mafia imobiliară țigănească din Capitala Banatului.
Iar acum să vedem care este adevărul legat de vizita senatorului baptist, Ben Oni Ardelean, protector al firmelor care încasează nemeritat bani publici de la Primăria Timișoara și a primarului Nicolae Robu, peste ocean. Invitația de participare la ”Micul dejun cu rugăciune”, de la Washington, a fost adresată Senatului României, de către Congresul american și Președinția SUA. Ben Oni Ardelean, unui din cei trei senatori români care va participa la eveniment l-a cooptat în echipă și pe șeful său, pe linie de partid, Nicolae Robu, ”pentru merite deosebite în plata banilor publici către firma Rogera”, protejată chiar de senatorul Ardelean.
”Micul dejun cu rugăciune este o tradiție în SUA, ce are peste 50 de ani și la care participă aproximativ 3.000 de persoane, invitate din lumea întreagă. E vorba de parlamentari, lideri politici, lideri religioși, oameni de afaceri și alții. Este o întâlnire religioasă care debutează la ora 8 a dimineții cu o rugăciune, urmată de un mic dejun. Pe o scenă amenajată și care nu are nici o legătură cu restul sălii se află și președintele SUA, Barack Obama, care rostește un discurs. Apoi se intonează cântece religioase, iar la final se rostește, din nou, o rugăciune. Totul durează aproape 2 ore, după care invitații pleacă fiecare în treaba lui”, a declarat, pentru cotidianul.ro, fostul senator PDL, Gheorghe David, care a participat de 3 ori la micul dejun cu rugăciune de la Washington.
Primarul Robu nu a infirmat programul vizitei în SUA, așa cum a fost el prezentat de către subalternul său de partid, senatorul Ben Oni Ardelean, dar este greu de crezut că șeful administrației municipale din Timișoara va putea măcar să-și facă un selfie cu Barack Obama. În rest, ca de obicei, minciuni de partid.
