Matematicianul şi profesorul de criptologie cu grad de general de brigadă Ilie Torsan, relevă într-o demonstraţie ştiinţifică exemplară codul folosit de Eminescu pentru a arată că ştie cine sunt cei care îl „sacrifică”. Daca nu ar fi vorba despre un profesor reputat, am putea crede ca e vorba despre o „scamatorie”, ceva in genul celor care incearca sa descifreze catrenele lui Nostradamus. Dar fiind vorba despre un specialist in decriptare, putem spune ca demonstratia sa ar putea avea pentru romani cam aceeasi valoare cu spargerea codului Enigma, din Al Doilea Razboi Mondial.Ilie Torsan, profesor de matematică, cu 40 de ani în serviciile secrete româneşti, in domeniul criptologiei. A ieşit la pensie cu gradul de general de brigadă. De atunci şi-a consacrat timpul unor studii excepţionale, descoperind numeroase texte criptate în literatura română. Aplecându-se în mod deosebit asupra lui Eminescu, generalul Torsan a reuşit să facă o serie de descoperiri aproape uimitoare, pentru profani, dintre care unele au fost folosite de către eminescologi şi cercetători reputaţi.Eminescu nu era numai pasionat de filozofie, de sanscrita, de astronomie si astrologie. El studia societatile secrete si cerdea ca acestea sunt nocive pentru poporul roman. Eminescu era membru al Partidului Conservator, iar din punct de vedere politic dusamanul sau cel mai mare, caruia i-a dedicat nenumarate editoriale in presa vremii a fost Titu Maiorescu, inregimentat in masonerie, despre care Eminescu scria ca este vandut puterilor oculte straine. Eminescu, cum se stie, a fost inlaturat printr-o conspiratie, a fost considerat nebun, in urma unui „sifilis galopant” si scos din scena, dupa multi cercetatori, chiar asasinat de conspiratori precum Maiorescu, Slavici etc.Pe de alta parte, in ultima perioada a studiilor sale, Eminescu incepuse sa fie pasionat de Nostradamus (Michele de Notre Damme), caruia ii studia catrenele, fiind fascinat de cum erau incriptate versurile. La randul lui, poet de mare valoare, Eminescu intelegea foarte bine matematica, astronomia si astrologia, ceea ce l-a ajutat, se pare, sa inteleaga destul de bine catrenele, ba, in plus, sa-si formeze propriul cifru eminescian. Profesorul Torsan crede ca a decriptat codul eminescian, iar decriptarea anumitor poezii, ca si a anumitor fraze din textele publicate de Eminescu se afla la inceput. Eminescu a studiat atat de mult incifrarea, incat facea calambururi, anagrame, de geniu, imediat, care apoi le transforma in coduri cifrate (asemeni lui Nostradamus, descifrat de un alt specialist roman, Vlaicu Ionescu). Cu alte cuvinte, Eminescu nu era nebun, ci vorbea codat, cifrat.
Mai jos, prezentam descifrarea unui asemenea mesaj codat, dezlegat de profesorul Torsan intr-un interviu acordat in exclusivitate sitului Roncea.Ro
La două zile după semnarea Tratatului secret dintre Regatul Român şi Imperiul Austro-Ungar (octombrie 18/30 1883), Eminescu este trimis lasanatoriul Ober-Döbling, la Viena, arată discipolul lui Constantin Noica, profesorul Constantin Barbu, în articolul „Eminescu – Istorisirea celei mai cumplite crime din Istoria Romaniei (Revista Tribuna, Nr 249, 16-31 ianuarie 2013 PDF).”În Gara de Nord, pe peronul gării îl conduc Titu Maiorescu şi fiica sa, Livia Maiorescu Dymsza. Dintr-un fragment de scrisoare, păstrat miraculos – disponibil la sursa citată -, aflăm ce s-a întâmplat pe peronul Gării de Nord”: „Când ne apropiarăm de cupeu, păzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră şi, făcându-şi un „ochian” din degetul cel gros şi din arătătorul ambelor mâini ce-l ţinea la ochi şi râzând foarte înveselit, spuse lui papa: „Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoarã”; apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă şi se aşeză. Păzitorul ridică geamul şi E. continuă să vorbească, scuipă apoi de două ori în geam. În momentul plecării îl nelinişti flueratul şi sunatul şi începu să strige Argus, nu se ridică însă de pe canapea.”
Ei bine, specialistul serviciilor secrete româneşti Ilie Torsan decriptează fraza pe baza unui cod folosit şi în cazul interogatoriului lui Eminescu, cu un rezultat care îţi dă fiori: „Maiorescu, Marele Mason… „. Iar numele zeului cu 1000 de ochi devine „Ateul” şi, în acelaşi timp, „O ştiu!”. Iata cheia spartă:
pentru tabel clik pe link:
http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/eminescu-nu-era-nebun-vorbea-cifrat-asemeni-lui-nostradamus-143642