Există o povestioară minunată, a unui autor anonim, care abordează caracterul interdependenţei dintre noi:
În aproprierea casei mele, se află o păşune cu doi cai. De la distanţă, fiecare arată ca orice alt cal. Dar, dacă te uiţi de aproape, remarci un lucru destul de interesant: unul dintre cai e orb.
Stăpânul lui a ales să-l lase în viaţă şi i-a construit un adăpost în care să fie în siguranţă şi să se simtă bine. Acest lucru, în sine, este unul uimitor. Dar dacă te apropii şi asculţi bine, auzi sunetul unui clopoţel. Vine de la calul mai mic de pe acea păşune.
La gât, căluţul poartă un clopoţel de culoarea cuprului. Astfel, calul orb ştie întotdeauna unde se află însoţitorul lui şi îl poate urma. Dacă stai să-i priveşti pe aceşti doi prieteni, vezi că cel care poartă clopoţelul la gât este mereu atent ca celălalt să-l poată auzi şi urma, asigurându-se că nu se rătăceşte. În fiecare seară, când se duce înapoi spre adăpost, se uită din când în când înapoi, să vadă dacă prietenul său orb nu este cumva prea în urmă, la o distanţă de unde nu-l poate auzi.
Ce diferenta uluitoare intre acel cal care isi ajuta prietenul si un nemernic de om pe care l-am vazut la televizor cum isi taia calul cu securea provocandu-i rani grave fiindca nu putuse trage ce voia nebunul. Intr-o tara cu nebuni si legislatia ar trebui sa fie corespunzatoare faptelor din societate, nu venim noi cu legi pentru o supercivilizatie intr-o tara de bestii cu chip de om. Bruta respectiva a inceput sa fuga cu securea dupa cei care il filmau. Pun pariu ca daca nu era televiziunea acolo nimeni nu misca un deget, politia era si ea de acord cu el ca poate face ce vrea cu calul pentru ca este al lui. Daca a fost televiziunea i s-a dat o amenda din care plateste jumatate, dar de fapt nu da nici un leu deoarece nu are de unde si dupa ce primaria se satura sa poarte debitul aiurea prin situatii ii sterge amenda.