David Rockefeller a infiintat in 23 si 24 iulie 1972 Comisia Trilaterala. Cine-si inchipuie ca vorbele despre stapanirea lumii sunt vorbe goale, se inseala. Stapanirea lumii de catre un grup dedicat puterii banului, lipsit de nationalitate si loial doar lui insusi inseamna pentru ceilalti lagare de concentrare, viata de mizerie, degradare fizica si psihica si genocid dupa bunul plac al elitei. Comisia Trilaterala cuprinde Statele Unite, Europa si Japonia pentru ca acestea produc doua treimi din productia mondiala de bunuri si pot absorbi restul lumii in sferele lor. Fondul Monetar International si Banca Mondiala sunt brate ale acestei comisii, care formuleaza planuri pe 20-30 de ani inainte. In 1972, planul Comisiei Trilaterale era de a scadea nivelul de trai al claselor de jos si de mijloc, de a spori autoritatea presedintelui, de a consolida cooperarea dintre guvern si sectorul particular, faurind planuri economice, un control guvernamental mai sever asupra presei si dezarmarea muncitorilor. Henry Kissinger a devenit in 1977 membru in Comitetul Executiv al Comisiei Trilaterale si sef al Consiliului International al Bancii Chase-Manhattan a lui Rockefeller, pe a carui mosie a fost fondata Comisia Trilaterala in 1972. Fondurile pentru salariatii si activitatile Comisiei Trilaterale au fost donate de cei care profita de pe urma activitatilor ei: Rockefeller si cumnatul sau Franklin (director la CFR intre 1953-1971), David Packard de la Hewlett Packard, si o serie de megaindustrii si fundatii ca Ford, Lilly, Kettering, fratii Rockefeller, Thyssen, General Motors, Sears, Caterpillar, Deere, Exxon, Texas Instruments, Coca-Cola, Times (publicatii), CBS (televiziune), Wells-Fargo (banci). Senatorul Barry Goldwater numeste Comisia Trilaterala “noua cabala internationala a lui Rockefeller”, caci este internationala (din ea fac parte directorii bancilor Chase-Manhattan din America, Mitsubishi din Japonia, Dresdner Bank din Germania, Swiss Bank Corporation – Banca Elvetiana, Amsterdam Rotterdam Bank din Olanda, Bank of Montréal din Canada, Crédit Agricole din Franta, si altii); dar Rockefellerii sunt, credem noi, subordonati casei Rothschild.
In 1991, la una din conferintele ale grupului Bilderberg din Germania, David Rockefeller a multumit ziarelor de larga circulatie din Statele Unite, Washington Post, The New York Times, si Time ca timp de 40 de ani au pastrat secretul asupra a ceea ce face aceasta organizatie. David Rockefeller a fost un foarte activ agent al Comisiei Trilaterale in ultimii 40 de ani. In 1964 s-a intalnit cu Nikita Hrusciov si dupa 4 luni acesta a fost schimbat. In 1973 s-a intrunit cu 27 sefi de stat inclusiv ai Uniunii Sovietice si Chinei comuniste. In 1974 l-a vizitat Papa Paul VI, dupa care enciclica papala chema la amalgamarea popoarelor. In 1976, premierul australian Malcolm Fraser a venit sa se intalneasca cu presedintele Statelor Unite, dar inainte de aceasta s-a intalnit cu David Rockefeller. In 1989 acesta l-a vizitat pe Gorbaciov si a oferit Uniunii Sovietice intrarea in Fondul Monetar International (International Monetary Fund, IMF) si in Banca Mondiala; apoi s-a dus in Polonia. Dar imprumuturile acordate oricarui guvern de catre Fondul Monetar International sunt garantate de avutul natiunii: de munti, rauri, lacuri, campii si dealuri, de pamantul tarii, de baza existentei locuitorilor.
În 1980 Comisia Trilaterala francmasonica a hotarat ca nu mai este util Carter ca presedinte. Lui Ronald Reagan, ne-membru al Comisiei Trilaterale, i s-a permis sa castige in mod spectacular alegerile, desi declarase ca “interesele (Comisiei Trilaterale) sunt angajate de partea bancherilor internationali si-a companiilor multinationale” si nu e de parere ca se cuvine ca un anumit grup de interese sa ocupe posturile cheie in stat – deci nu va numi membrii Comisiei Trilaterale in posturi cheie. Dar pe cine-a recomandat Reagan in posturile cheie dupa alegeri? Dintre cele 59 de numiri ale lui Reagan, 28 erau membri in CFR, 10 in grupul Bilderberg si 10 in Comisia Trilaterala, iar vicepresedintele pe care si l-a ales, George Bush, ulterior presedinte, este membru atat in CFR cat si in Comisia Trilaterala. In administratia Reagan au inflorit 64 de membri ai CFR-ului, 6 ai Comisiei Trilaterale, 6 ai ambelor si 5 fosti trilateristi.
La alegerile din 1992, poporului american i s-a permis sa vada trei candidati la presedintie: democratul francmason Bill Clinton, republicanul George Bush si independentul Ross Perot. Despre Ross Perot nu se stie sa fie membru in vreunul din aceste grupuri; a fost recomandat pentru CFR de catre George Bush, dar nu apare pe lista membrilor; poate n-a acceptat el, poate nu l-au acceptat ei. Bush apare pe lista CFR-ului ca fost membru. Clinton insa este membru si in CFR, si in Comisia Trilaterala, si in grupul Bilderberg si este si bursier Rhodes, si francmason.
Comisia Trilaterală este un grup elitist internaţional fondat în 1973 în scopul accelerării instaurării Noii Ordini Mondiale. Acest grup îi reuneşte pe conducătorii celor mai puternice corporaţii industriale şi comerciale din lume, precum şi ai celor mai bogate bănci, inclusiv Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, alături de personalităţi din mediul ştiinţific universitar, sindicate, presă, drept etc. Toţi membrii sunt francmasoni cu grade mari în diferite loje ale sectei satanice a Francmasoneriei mondiale. Denumirea grupului vine de la „trilaterala” (triunghiul) alcătuit de SUA, Europa Occidentală şi Japonia. Ulterior, s-a dezvoltat o întreagă ramură „Asia-Pacific”.
„Ideologul” acestei grupări, Zbigniew Brzezinski, fost profesor la Universitatea Columbia, a scris în lucrarea sa “Between Two Ages: The Technetronic Era” publicată în 1971 (Între două epoci: Era tehnocraţiei):
“Statul naţional, ca unitate fundamentală de organizare a societăţii umane, a încetat să mai fie principala forţă creatoare în societate. Băncile internaţionale şi corporaţiile multinaţionale acţionează, programează şi planifică viitorul societăţii în termeni care sunt mult mai avansaţi decât conceptele politice ale statelor naţionale.”
Brzezinski nu se putea exprima mai limpede decât atât. El a fost remarcat astfel de David Rockefeller, preşedintele Băncii Chase Manhattan,al “Aristocraţiei Negre” planetare, extrem de activ în direcţia globalizării. Cei doi au făcut echipă pentru a pune bazele Comisiei Trilaterale şi, după cum se spune, “restul e istorie” – deşi nu apare în manualele clasice de istorie.
Comisia Trilaterală şi Consiliul pentru Relaţii Externe au acelaşi finanţator – David Rockefeller
Fondatorul şi finanţatorul Comisiei Trilaterale este magnatul David Rockefeller, iar „ideologul” grupării este fostul consilier prezidenţial american Zbigniew Brzezinski, care a fost şi primul preşedinte al Comisiei. Membrii Comisiei Trilaterale sunt cooptaţi numai pe bază de invitaţie, dintre conducătorii marilor firme, corporaţii industriale, antreprenori, magnaţi media, bancheri, profesori universitari etc. Acest grup a fost declarat iniţial un simplu “forum de discuţii” (think-tank în limba engleză), ca şi alte grupări elitiste de acest gen, dar influenţa sa este vizibilă, ca şi puterea sa decizională, pe scena economică şi politică mondială.
Membrii Comisiei nu au reuşit niciodată să dea un răspuns satisfăcător privind relaţia acesteia cu Consiliul pentru Relaţii Externe (CRE, CFR în limba engleză). Membrii CRE sunt cei care pun în practică strategiile elaborate de Comisia Trilaterală, cel puţin la nivelul politicii şi economiei americane.
Comisia Trilaterală afirmă că nu are nici influenţă, nici implicare politică, mai ales că reuneşte adepţi ai diferitelor partide şi curente politice din diferite ţări. În mod ostentativ se afirmă că nu se admite participarea politicienilor activi. Însă chiar de la constituire Comisia Trilaterală a urmărit preluarea controlului la nivel prezidenţial în SUA.
Preşedinţii SUA sunt marionetele Comisiei Trilaterale
Fostul preşedinte american Jimmy Carter a fost invitat să facă parte din grup cu un an înainte de a fi ales preşedinte, fiind considerat cel mai adecvat candidat în acest sens. Este binecunoscut faptul că, în ciuda imaginii populiste de lider al muncitorilor, de om simplu şi sincer, pe care a mizat Jimmy Carter, campania sa prezidenţială a fost finanţată de Comisia Trilaterală. Acest preşedinte a cărui deviză era „nu o să vă mint niciodată!” a intrat în cursa prezidenţială la sugestia Comisiei Trilaterale şi a fost chiar de la început o marionetă a acestor forţe oculte. Prin susţinerea financiară, mediatică şi politică de care a beneficiat în acest mod, a devenit posibil ca un obscur guvernator din Georgia să ajungă preşedintele SUA în 1977.
Ascensiunea lui Jimmy Carter a însemnat preluarea puterii de către Comisia Trilaterală în SUA: nu mai puţin de 18 oficiali cheie ai administraţiei Carter erau membrii ai acesteia (acest număr este cu atât mai impresionant având în vedere că iniţial erau în total numai 54 de membri americani). Dintre preşedinţii SUA care au urmat, toţi sunt membri ai Comisiei sau au legături declarate cu aceasta, cu excepţia lui Ronald Reagan – însă chiar şi în timpul mandatului său, vicepreşedinte era un membru al Trilateralei, George Bush (ulterior preşedinte SUA). Bill Clinton este un alt membru al Comisiei care a fost preşedinte SUA.
Mecanismul de control implementat de Comisia Trilaterală
Pentru a putea impune un nou sistem economic mondial, este nevoie nu doar de asocierea principalilor conducători de corporaţii în domeniul industrial, ci de orchestrarea precisă a unei colaborări între economie, politică, mediul academic şi presă. Obiectivele intermediare urmărite în procesul globalizării sunt stabilite de marile corporaţii. Oamenii de ştiinţă din mediul academic (profesori universitari în special) sunt cei care oferă studii şi aşa-zise lucrări ştiinţifice pentru a justifica aceste obiective corporatiste. Politicienii sunt cei care prezintă publicului aceste idei şi eventual introduc legi noi care să permită îndeplinirea acestor obiective, iar mass-media face propagandă în acest sens pentru a obţine consensul popular şi susţinerea (sau măcar acceptarea) publică a măsurilor cerute de liderii corporaţiilor.
În SUA, strategia Comisiei Trilaterale implică înainte de toate controlul asupra preşedinţiei şi guvernului. În prezent, printre membrii marcanţi din SUA se numără:
George Bush senior, fost preşedinte SUA,
Dick Cheney, vicepreşedintele SUA implicat în scandalul Halliburton/Iraq (acest scandal se referă la faptul că SUA a vândut tehnologie nucleară Iraqului şi Iranului),
Henry Kissinger, consilier pe probleme de securitate naţională şi secretar de stat în administraţia Nixon, secretar de stat în administraţia Ford, implicat în războiul din Vietnam,
Madeleine Albright, fost secretar de stat în administraţia Clinton,
Zbigniew Brzezinski, consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Jimmy Carter,
Alan Greenspan, directorul American Federal Reserve, cartelul financiar care controlează economia SUA printr-un lanţ de bănci importante,
Paul Wolfowitz – fostul preşedinte al Băncii Mondiale,
Robert S. McNamara – fost preşedinte al Băncii Mondiale, fost secretar al apărarii SUA, fost preşedinte al Ford Motor,
George Soros, fondatorul şi deţinătorul Fundaţiei internaţionale Open Society
În prezent, remarc cooptarea semnificativă ca membri invitaţi a unor personalităţii din domeniul mass-media: nu doar proprietarii corporaţiilor media (aceiaşi cu magnaţii economici), dar şi editorialişti, formatori de opinie, şi într-adevăr eforturile propagandistice în sensul acceptării globalizării s-au accentuat. Remarc de asemenea atragerea unor nume importante din Serviciile Secrete.
Preponderenţa, evidentă şi în 1973, dar şi acum, revine reprezentanţilor cartelurilor bancare: preşedinţi ai Băncii Mondiale, directorii Fondului Monetar Internaţional, chairmani ai Federal Reserve Bank, directorii celor mai proeminente bănci (şi aceasta fără a socoti şi băncile comerciale sau de investiţii). Reprezentarea “elitei” financiare într-o asemenea măsură într-o grupare globalistă nu este întâmplătoare, deoarece banii reprezintă principalul instrument al globalizării. Prin membrii săi, Comisia Trilaterală controlează resursele financiare ale întregii planete, în fiecare ţară.
Desigur, directorii executivi ai marilor corporaţii sunt incluşi în Comisie. Menţionăm printre altele, companiile Boeing, Coca Cola, Hewlett Packard, Texas Instruments, AT&T, ITT, Exxon, Enron, Xerox, Mobil, Pepsico, Nabisco, Goldman Sachs etc.
Componenţa Comisiei Trilaterale în 1973 – membrii americani
Pentru o imagine de ansamblu a acestei structuri concepute pentru elaborarea unor strategii de accelerarea a globalizării, am organizat aceste nume după domeniile de activitate.
* indică membrii Comitetului Executiv ai Comisiei Trilaterale în 1973
Domeniul bancar
Ernest C. Arbuckle – Chairman, Wells Fargo Bank
George W. Ball – Senior Partner, Lehman Brothers
Alden W. Clausen – Preşedinte, Bank of America
Archibald K. Davis – Chairman, Wachovia Bank and Trust Company
*Peter G. Peterson – Chairman, Lehman Brothers
*David Rockefeller – Chairman, Chase Manhattan Bank
Robert V. Roosa – Partener, Brown Brothers Harriman & Company
Bruce K. MacLaury – Preşedinte, Federal Reserve Bank of Minneapolis
John H. Perkins – Preşedinte, Continental Illinois National Bank and Trust Company
Mass Media
Doris Anderson – Editor, Chantelaine Magazine
Emmett Dedmon – Vicepreşedinte şi director editorial, Field Enterprises, Inc.
Hedley Donovan – Redactor şef, Time, Inc.
Carl T. Rowan – editorialist
Arthur R. Taylor – Preşedinte, Columbia Broadcasting System, Inc. (CBS)
Sindicate (membrii cooptaţi după stabilirea lui Carter ca viitor candidat la preşedenţie, în scopul obţinerii votului muncitorilor)
*I. W. Abel – Preşedinte United Steelworkers of America
Leonard Woodcock – Preşedinte United Automobile Workers
Lane Kirkland – Secretar-trezorier, AFL-CIO
Senatul/Congresul SUA
John B. Anderson – Camera reprezentanţilor
Lawton Chiles – Senatul SUA
Barber B. Conable, Jr. – Camera reprezentanţilor
John C. Culver – Senatul SUA
Wilbur D. Mills – Camera reprezentanţilor
Walter F. Mondale – Senatul SUA
William V. Roth, Jr. – Senatul SUA
Robert Taft Jr. – Senatul SUA
Alţi politicieni
James E. Carter, Jr. – Guvernatorul Georgiei
Daniel J. Evans – Guvernatorul statului Washington
*William W. Scranton – Fost Guvernator al statului Pennsylvania
Corporaţii
J. Paul Austin – Chairman, The Coca-Cola Company
W. Michael Blumenthal – Chairman, Bendix Corporation
*Patrick E. Haggerty – Chairman, Texas Instruments
William A. Hewitt – Chairman, Deere and Company
Edgar F. Kaiser – Chairman, Kaiser Industries Corporation
Lee L. Morgan – Preşedinte, Caterpillar Tractor Company
David Packard – Chairman, Hewlett-Packard Company
Charles W. Robinson – Preşedinte, Marcona Corporation
Arthur M. Wood – Chairman, Sears, Roebuck & Company
William M. Roth – Roth Properties
Mediul academic
David M. Abshire – Chairman, Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale de la Universitatea Georgetown
Graham Allison – Profesor de Ştiinţe Politice, Universitatea Harvard
Robert R. Bowie Clarence Dillon – Profesor de Relaţii Internaţionale, Universitatea Harvard
*Harold Brown – Preşedinte, California Institute of Technology
Richard N. Cooper Provost – Profesor de Ştiinţe Economice, Universitatea Yale
Frank Altschul – Profesor de Ştiinţe Economice, Universitatea Yale
Paul W. McCracken – Profesor de Administrarea Afacerilor, Universitatea Michigan
Edmund Ezra Day – Profesor de Administrarea Afacerilor, Universitatea Michigan
Marina von N. Whitman – distins pentru servicii publice, Profesor de Economie, Universitatea Pittsburgh
Carroll L. Wilson – Profesor de Management, Şcoala de Management Alfred P. Sloan School din cadrul MIT
Edwin O. Reischauer – Profesor la Universitatea Harvard; fost Ambasador SUA în Japonia
Firme de avocatură
Warren Christopher – Partener la O’Melveny and Myers
William T. Coleman, Jr. – Senior Partner la Dilworth, Paxson, Kalish, Levy & Coleman
Lloyd N. Cutler – Partener la Wilmer, Cutler, and Pickering
*Gerard C. Smith – Consilier la Wilmer, Cutler & Pickering
Cyrus R. Vance – Partener la Simpson, Thacher and Bartlett
*Paul C. Warnke – Partener la Clifford, Warnke, Glass, McIlwain & Finney
Alte asociaţii
Lucy Wilson Benson President, Liga femeilor cu drept de vot din SUA
Kenneth D. Naden – Vicepreşedinte executiv, Consiliul Naţional al Cooperativelor şi fermierilor
Think-Tank-uri
Thomas L. Hughes – Preşedinte, Fundaţia Carnegie pentru Pacea Internaţională
Henry D. Owen – Director, Programul de Studii de Politică Externă, The Brookings Institution
https://www.facebook.com/pages/Anti-Uniunea-European%C4%83/356579791140499?fref=nf
