Ganduri reconfortante despre fericire

Era in 2009 cand m-am trezit intr-o dimineata atat de hotarat sa-mi schimb viata, incat am rupt furios o foaie de hartie si m-am refugiat intr-un loc cu umbra si liniste, intr-o vara torida plina de stres, intr-un Bucuresti asuprit de vacarm si galagie…

Alchimia vietii – sa schimbi un om atat de nefericit intr-unul fericit incat sa dea si altora… si stateam prostit incercand sa inteleg de unde mi se trage – proaspat divortat, fara o lescaie si cu inima batandu-mi darabana pe aleea gandurilor fara sens…

Aveam ceva idei, insa parca erau vagi umbre ale luminitei de la capatul tunelului…

Doream bani urgent, incercam sa inteleg cum puteam sa-mi pun ideile in aplicare, doream sa scriu o carte, doream cai verzi pe pereti…

Azi am o ”herghelie intreaga in curte” si ceva in plus… intre timp ceea ce doream s-a realizat, insa,,, intotdeauna e un ”insa” atat de mic, meschin, atarnat acolo pe un colt de hartie care INSA iti schimba viata exact atunci cand tot ce credeai despre viata se dovedeste a fi fara sens, fara rost, fara gust si atat de ”al tau”.

Toate acele lucruri NU mi-au adus fericirea.

Fericirea, asa cum o simt acum, asa cum imi imbata inima si sufletul, revarsandu-se spre tine ERA in mine, atat de adanc ingropata, incat eu habar nu aveam.

Aveam tot ce-mi trebuia sa fiu fericit in mine… asa cum tu, azi, ai tot ce-ti trebuie sa fii fericit in tine…desi nu ai habar, desi iti cauti cu o disperare demna de lucruri mai bune acei cai verzi pe pereti ce n-o sa te faca fericit niciunde, nicicum, never ever…

Pe drumul meu al cautarii ”cailor verzi pe pereti” am descoperit ceva extraordinar sau ceva atat de obisnuit incat cred c-o sa razi, fiind totalmente reconfortant sa-ti dai seama despre ce e vorba:

Fericirea ta e ceva ce vei descoperi in tine neavand nimic in comun cu diversele obiecte, impresii, ganduri atat de des vehiculate in jurul tau.

Fericirea e in tine, a fost mereu si va fi mereu tu doar trebuie s-o descoperi.

Dar hai sa vedem, in amanunt ce mi s-a intamplat  astfel incat sa-ti fie cat mai usor sa faci la fel.

Eram mizerabil de nefericit, zaceam practic intr-un colt, un munte de om doborat de viata, asa credeam eu, cu un caine in brate ce imi lingea mainile ude de lacrimi, lacrimi tacute cum numai un barbat poate avea…

Si am luat bucata aia de hartie rupta inegal scriind apasat ce doream – pentru a fi fericit am vrut sa-mi schimb total viata cu una ideala aflata la polul opus…

yes1

Foarte simplu, doream sa am, sa fac, sa fiu ce nu eram imaginandu-mi ca asa voi fi fericit, cat de ciudat suna asta???!!

Cat de ciudat suna sa cauti in delir partenerul perfect, dragostea perfecta, casa perfecta, copilul perfect, masina perfecta, slujba perfecta???!!

E o fantezie, nu e un vis, nu e real si n-o sa faci decat sa-ti creezi singur un rau si mai mare…

Calculatorul perfect, vecinii perfecti, dimineti cu roua perfecte, amintiri perfecte, oameni perfecti, totul perfect????

Daca vei avea toate astea, toate aceste lucruri si senzatii perfecte, toate sentimentele superbe, toate bune in jurul tau, pardon, toate perfecte in jurul tau, vei fi fericit, asa-i???

Pe bune???

NU.

Nu, pentru ca astea toate sunt irealizabile, imposibile, fara sens intr-o viata de om…

Neadevarate, false.

Nu exista.

Realitatea nu va avea niciodata nimic comun cu fanteziile fara sens, asta da gand reconfortant despre fericire, asa-i??

Nu-i reconfortant, nu inca…

Reconfortant e faptul ca azi, acum, vei renunta sa faci ca acea musca ce se zbate intre doua geamuri pentru ca intr-un final sa mori dezamagit si cu gandul ce poate chiar acum iti da tarcoale cum ca fericirea nu exista…

Vei renunta sa crezi ca avand bani vei fi fericit…

Vei renunta sa cauti femeia ideala sau barbatul ideal, nu exista asa ceva pe lume…

Vei renunta sa crezi ca ai acel corp perfect al fotomodelelor, acel ten pur de adolescent, acei muschi pe abdomen ce se simt prin tricou, acea alura a personajelor de roman sau film.

Sa-ti dau un exemplu, am mai scris aici – am alergat in parc luni de zile si am slabit, totusi nu am si nu voi avea niciodata corpul vedetelor de cinema si sa-ti spun drept, nici nu vreau, gata, asta s-a rezolvat aici si acum…

Insa dupa experienta cu parcul m-am bucurat si ma bucur mereu de orice vreau sa pap, eu sunt cel ce controlez corpul meu si nu am nevoie de nici o dieta vreodata.

Dupa experienta cu parcul, acesta mi-a schimbat viata, oamenii ce-i vad acolo ma inspira mereu, mi-am facut noi prieteni, si e mereu o placere sa merg sau sa alerg dimineata in parc.

Am invatat ca pot sa nu ma mai tem de fripturi si cartofi prajiti, ca prajiturile mancate noaptea sunt la fel de buna ca ziua si acum aplica asta in toate domeniile unde ai temeri, unde nu indraznesti pentru ca, doarece, samd…

Am invatat ca a incerca sa fiu perfect sau sa caut perfectiunea in oameni sau sa am lucruri perfecte, chiar daca ajung aproape acolo, NU voi fi mai fericit, nici pe departe…

Chinuindu-ma sa gasesc perfectiunea in toate si tot, de fapt nu ma face fericit.

Ceea ce ma face fericit exista, a existat si va exista intotdeauna in mine, ca si in tine.

Fericire a deja in tine, am sa scriu de mii de ori pana intelegi, e sub toate cele, e de descoperit intr-o viata de om sau intr-o secunda… doar tu alegi.

Fericirea incepe prin a renunta la fantezii, prin a renunta la perfectiune, prin a intelege ca un milion de obiecte nu te vor face fericit o viata intreaga, ele te vor bucura, e adevarat, insa dupa un timp vei dori mai mult si mai mult…

O viata de chin obtinand mai mult si mai mult nu are nimic in comun cu fericirea, chiar daca obtii tot sau aproape tot…

Fericirea incepe cu recunostinta simplului fapt ca existi, iubesti, traiesti, papi, faci sex, faci nani, faci pipi, faci ce vrei tu… e drumul pe care hotarasti tu ca e pentru tine, e ceea ce tu cu tine cazi de acord ca te bucura fara a te chinui…

Fericirea nu e chin, fericirea e bucurie, uneste o clipa de bucurie cu alta de beatitudine, cu alta de placere, cu una de iubire, cu una de uimire si dai peste fericire pura in forma si felul ce e pentru tine, asa cum acum e in tine daca-mi zambesti, asa cum acum e in tine daca clipesti marunt din ochii obositi dar atat de reconfortati de ideea de a cauta fericire in tine.

E extrem de reconfortant sa afli ca fericirea e in tine, acum ai aflat ca drumul e fericire si nu tinta calatoriei, acum ai aflat ca e aici si e usor sa fii fericit, clipe de fericire atarna deasupra ta, lasa-le sa-ti cada intr-o vraja de placere, de iubire, de dorinta, de toleranta umana, de beatitudine a spiritului nascute dintr-un mix ce dilueaza inima intr-un flux sanguin ce ajunge in creier.

Dilueaza-ti inima in constient, fa pace intre inima si creier si poate asta e un alt fel de a fi fericit, un alt fel ce-l voi atarna in cuvinte pe acest blog intr-o buna zi…

http://gandurileschimbaviata.info/

Acest articol a fost publicat în VIATA INTERIOARA. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns