Este clar si indubitabil ca, pentru ani de zile, sistemul capitalist american a trait majoritar din consum, peste 70% din PIB-ul lor provenind din consum. Este la fel de evident ca in acest moment, consumul scade permanent si zilnic, incepind sa puna in mare alerta politicienii si economistii americani, dar mai ales oferind imaginea unui potential dezastru in perspectiva imediat urmatoare.
In pofida unei declarate scaderi a somajului, cresterea reala in salarii s-a dovedit a fi iluzorie de la inceputul crizei, iar Janet Yellen, sefa Rezervelor Federale, o batrina care pare ca este la ultimele plimbari printr-un mall, ne spune ca desi nu vede o crestere in fondul de salarizare pe America, chiar in conditiile declarate de scadere masiva a somajului, aceasta crestere “nu este o preconditie” pentru marirea dobinzilor bancare si mai ales a celei de referinta de la Banca Centrala Americana(Rezervele Federale)..
Dar de ce nu cresc aceste venituri din salarii pe America din moment ce din ce in ce mai multi americani au un loc de munca?
Realitatea ne contrazice din toate punctele de vedere, dar mai ales o face de ris pe batrinica Yellen, care dovedeste un sindrom care strabate lumea financiara jewmericana. Deci, mai multi oameni in cimpul muncii pe acelasi fond de bani, in conditiile unei inflatii enorme, dar mascate, de care ne lovim ori de cite ori trebuie sa cumparam ceva din magazine.
Daca o luam asa cum arata chiar acesti economisit americani, ar trebui sa ne gindim ca salariile fie sint mai mici, fie discutam de o scadere a somajului prin incadrarea in munca la nivel national a mai multor “part timers”, ei fiind prost platiti si cu ore limitate de lucru, dar incadrati ca fiind activi in cimpul muncii, ceea ce este o rusine chiar si pentru Somalia.
Pe de alta parte, cum putem discuta de o scadere a somajului din moment ce rata participarii potentialei forte de munca in economie este mai mica, chiar pe fondul emigrarii si cresterii naturale demografic a populatiei din SUA?
Pe de alta parte, ca sa o incriminam si mai mult pe Yellen si sa aratam ca minciunile ei sint de proportii si mai mari, trebuie sa aratam ca salariile celor care “decid”, ale celor ce conduc sectoarele de productie si alte sectoare ale economiei, au crescut cu mult mai mult, in ultima perioada, decit aproape inexistenta crestere sau chiar scadere, in rindul muncitorilor, care de fapt sint majoritari si acest lucru arata toate graficele.
Deci “sefii” sau vatafii economiei americane si-au crescut salariile, in timp ce lucratori au ramas la acelasi salariu sau chiar mai mic, din ce in ce mai multi dintre ei fiind deplasati in zona part time, din moment ce fondul de salarizare a ramas la fel… Deci, cit de mult mai poate mintii Yellen si raspindacii guvernului american si pe cine ?
Ceea ce incearca liderii americani acum, este crearea unei mai mari valori a dolarului in schimburile internationale, pentru a cumpara mai multa marfa ieftina din Asia si a crea imaginea ca omul de rind poate cumpara mai mult, cu bani mai putini, lasind alte consumuri sa duca la jupuirea acestor contribuabili si anume, costul energiei electrice, a gazelor, apei si alte consumuri inevitabile, care duc si ele la rindul lor la statistici mincinoase, aratind ca, consumul a crescut dar nespunind pe ce paliere si in ce conditii, adica in conditiile in care oamenii nu au cum sa evite astfel de consumuri, mai ales intr-o iarna infernala ca cea pe care am trait-o pina acum, anul trecut fiind la fel, poate chiar mai dura.
Deci salariile au crescut pentru “people in charge”, dar pentru marea majoritate este o gluma proasta, care ii face sa mearga cu sacosa goala acasa la copii.
Cum poate creste consumul in aceste conditii, pe ansamblu economie, cind muncitorul de rind nu isi poate permite decit sa plateasca necesitatile vitale, el neputind sa isi permita absolute nici un consum suplimentar si chiar reducind anumite consumuri care dadeau culoare vietii, adica mersul la un restaurant cu sotia si familia, mersul intr-o excursie, cumparatul unor obiecte de interes personal si familial, mersul in vizita la prieteni, oferierea unor cadouri copiilor si asa mai departe, care au inceput sa dispara din nomenclatorul consumurilor de familie. Si atunci ce a mai ramas? Pai sa muncim ca sa supravietuim, iar altii sa munceasca, daca este cazul, ca sa traiasca in mod decent si chiar mai mult.
Deci in magazine, in parcuri de distractii, in teatre, in locuri de vacanta, nu vedem nici o crestere, pentru ca nu se reflecta in astfel de consumuri, dar consumurile exista sint directionate de cei ce si-au facut salarii mari, inspre zona lor de interes.
Dar economia nu poate traii dintr-un astfel de sistem de consum si foarte multe companii dau faliment sau pleaca in Asia, unde pot produce mai ieftin si pot devenii competitive, lasind in urma lor cladiri de productie si comerciale cu ciini vagabonzi si mizerie de nedescris, iar alte caldiri fiind preluate la prêt derizoriu de catre companii de asigurari, companii petroliere si banci sau in cel mai fericit caz, de mall-uri cu marfuri indoielnice calitativ.
Pe de alta parte, chiar o crestere a cistigurilor salariale, nesemnificativa de altfel, nu duce la o scadere a datoriilor pe care aceste persoane le fac continuu datorita unei degradarii a vietii sociale si a bugetului de familie, multe dintre familii, si din ce in ce mai multe, fiind constituite dintr-un singur parinte, divorturile fiind la ordinea zilei, la fel ca si copii pe strada.. Marfuri ca: frigidere, masini de spalat vase, masini de spalat rufe si multe altele, au ajuns la preturi enorme si maresc permanent volumul de bani datorati de americani si canadieni pe cardurile de credit, care nu scad niciodata ci cresc cu dobinzi enorme practicate de aceste companii.
Deci chiar o crestere ipotetica a salariului, nu poate acoperii acest jaf economic. Dupa cum am aratat la inceput, peste 70% din economia capitalista americana depinde de modul cum aceste preturi cresc, pe capitalisti neinteresindu-i faptul ca acei 70% pot creste datorita unor cresteri salariale sau scaderi de preturi prin pirghii fiscale la indemina statului capitalist, care de fapt doreste sa umple buzunarele celor ce ii sustin in alegeri, in ale minciunii si impertinentei..
Bloomberg ne arata ca “factorul de optimism” al consumatorului, la inceputul lui Martie, a scazut semnificativ(-6,5% fata de Februarie), americanii si canadienii nemaicrezind in refacere economica si incercind sa consume din ce in ce mai putin.
In acelasi timp, increderea in perspectiva economica a gospodariilor “sefilor” compartimentelor economice la toate nivelele, cu un venit in primii 30% dintre americani, a crescut cu 3,2%.
Dar acesti 30% nu consuma si nu pot consuma pentru a sustine un complex economic, iar pentru ca ei sa consume, cineva trebuie sa produca. Cine va produce? Poate ca o va face China, dar acesti 30% nu sint multumiti cu calitatea chineza a produselor importate de corporatiile americane in total disrespect fata de clientul de zi cu zi.
Sa nu uitam ca acei 30%, in general isi multiplica banii tot speculativ, prin intermediul stocurilor si altor elemente financiare speculative, ceea ce face ca “sensibilitatea” lor fata de muncitorul de rind sa fie la un nivel din ce in ce mai mic si sa nu il intereseze decit sa puna presiune pe el, pentru a exista, pentru ca existenta acestui lucrator duce inevitabil la cresterea veniturilor acestor vatafi ai economiei capitaliste.
Asa arata epicentrul “proesperitatii” capitaliste americane spre care tinjesc multi romani si oameni din tarile in curs de dezvoltare, infectati de propaganda evreiasca aruncata cu larghete pe canalele Media, fara de care sistemul nu ar putea exista….
Adrian Cosereanu
http://www.alternativaromaniei.com/
