nici nu stiu la ce categorie sa incadrez art., dar faptul ca am avut cindva o casa sigura si gratis, cred ca poate multi o sa-si aduca aminte ce bine era cindva….deci categoria Romania
Ideologia neoliberala din ultimii 30 de ani sustine sus si tare ca proprietatea privata este superioara celei publice ( sau de stat) , de unde si valul enorm de privatizari care a urmat.
Ei bine, cred ca osanalele la adresa proprietatii private sunt de cele mai multe ori mult exagerate si ca in multe domenii, cum ar fi acela al locuintelor pentru chiriasi, statul se poate dovedi un proprietar mult mai atent si eficace.
Locuiesc de doi ani si jumatate in Paris intr-o cladire haussmaniana din Montmartre de 44 de apartamente. In urma cu cinci ani, cineva de la etajul 6 a inundat casa scarilor, care se prezentau pana acum cateva luni intr-o stare deplorabila, abia daca putea cineva sa ajunga in siguranta de la parter la etajele 4,5 sau 6. Chirii foarte mari proprietarii nu s-au sfiint insa sa incaseze de la locatari, nicio grija ! Proprietarii si administratorul desemnat al apartamentelor nu au fost in stare sa se puna ani de zile de acord sa repare casa scarilor, desi exista pericolul prabusirii tencuielilor si chiar al scarilor. A fost nevoie ca un chirias parlit ca mine sa faca caz la primaria arondismentului pe tema asta pentru declansarea reparatiilor, care au durat cateva luni si nu s-au incheiat inca, proprietarii solicitand acum si bani de la primarie pentru finalizarea lor si zugravirea fatadei emoticon smile
Nu sunt genul nostalgic, insa in casa din Brasov in care am locuit cu parintii toata copilaria si tineretea mea, asa ceva nu s-a intamplat niciodata. Era destul sa faca locatarii o cerere la ILL si fatadele sau canalizarile si conductele de gaz erau reparate sau inlocuite (dupa caz) de muncitorii de la stat, chiar daca intarziau uneori cu demararea lucrarilor cateva luni de zile, insa in nici un caz ani de zile ! Chiriile nu depaseau 15% din venitul mediu, apa si gazele costau destul de putin, la fel electricitatea. Toate erau furnizate de stat.
Intră la categoria „Minciunile Democrației”. Crimele, adică.
„Înainte” (aproape de „marea Sucire”) devenise (se pare) imposibil să mai primești casă „gratis” (cu chirie la stat, adică). Într-un mare oraș, în audienta la Prim-Secretar (pentru acordarea unei locuințe) erai primit „ca în filme”, la interogatorii: fereastră enormă luminoasă în spate, veioză aprinsa în fata (și ușor lateral) – astfel că nu vedeai faţa respectivului.
Trebuia să ii spui: „M-a trimis Ministrul X” – ca să te „recunoască”. Dacă ți se încleșta gura de rușine și spuneai „Director General X”, fiindcă nu știai dacă e adevărat ori ba ca e ministru (adjunct/supleant etc. – exact ca mizeria din armată, unde „lt-col” era deja „col.”, cu excepția momentelor oficiale!), riscai să fii luat de fraier.
Asa că „prietenii” democrați (prin tradiție lungă, de familie fugărita de rusi/comuniști) îți vor aminti prompt: „Ai uitat cum era, ca nu ți-au dat casa doi ani, cat ai fost acolo ?” Nu îți vor spune ca ţara era (ȘI ) sub o uriașă presiune externă, din partea Democrației (cu care urma să luăm cunoștință nu mult mai târziu).
A trebuit să aștepți peste 20 de ani, să ai ocazia să îți vezi „prietenul” democrat speriat ca „se fac restructurări la serviciu” (serviciu de stat, ca e mai sigur!) ca să ai prima dovadă ca … poate nu crede tot ce spune. A fost nevoie de un sfert de secol ca să afli că „prietenul” (care și-a început cariera de „prieten” cu o deschidere umilă – umilință nesolicitată) a progresat la un final de om confident în lumea democrată, dar care tremura la „restructurările” Democraţiei.
Cu oamenii Democraţiei nu merg comentarii umane, gen „faptul ca am avut cindva o casa sigura si gratis, cred ca poate multi o sa-si aduca aminte ce bine era cindva….” – le eşti victimă sigură.