Cei care conduc destinele României după 1989 sunt trădători de ţară. După asasinarea Ceauseştilor România a intrat în stare de ocupaţie nedeclarată şi plăteşte tribut.
Cum altfel explicaţi distrugerea sistematică a economiei, din ordinul şi cu supervizarea celor aflaţi la putere, înstrăinarea avuţiei naţionale pe comisioane luate de cei cu drept de semnătură şi stampilă, recunoaşterea holocaustului care nu a avut loc în România, plata pretenţiilor Israelului – despăgubiri de 60 miliarde dolari -, din care actualul Preşedinte al României şi Guvernatorul B.N.R. au dat o treime, etc. In Romnia nu se mai produce nimic.
Între cei mai ticăloşi trădători şi vânzători de ţara este Mugur Isărescu. adus la B.N.R. prin intermediul marelui trădător de ţara, Ion Iliescu.
În ianuarie 1990, Isărescu a refuzat să semneze, cu acordul lui Iliescu, plata combustibilului cu care trebuiau aprovizionate 128 de nave de mare tonaj aflate în diverse locuri în lume, lăsându-le arestate în porturi şi pierdute de România pentru neplata taxelor portuare. B.N.R. deţinea peste două miliarde de dolari în rezerve. Iliescu a ştiut şi a fost de acord cu acest jaf. Isărescu a fost primul care a pus umărul la dispariţia flotei. Au urmat Băsescu şi alţi miniştri la transporturi. în cârdăşie cu reprezentanţi marcanţi ai partidelor de guvernământ.
Isărescu era prim-ministru în timpul lui Emil (Cazbici) Constantinescu, Bercovici-Berceanu fiind semnatar al contractului cu Gold Corporation. Emil Cazbici Constantinescu, dar şi toţi cei din conducerea Partidului Democrat au căpătat acţiuni la Gold Corporation, la fel ca şi mulţi reprezentanţi ai guvernului de atunci.După 1944, la liceul internat „Brătianu” devenit „Horia Closca si Crisan” din Pitesti, Emil Cazbici, zis şi mânuţă, (fiindcâ are o mână atrofiata) bătea elevii în calitate de şef UTM, amenintând că el e născut în Uniunea Sovietică. În mandatul de preşedinte al României, al lui Emil Cazbici Constantinescu, acesta, în cirdasie cu directorii S.R.I. şi S.I.E., au decis vinzarea pe şestache şi pe comisioane mici a intregii documentaţii privind prospecţiunile geologice şi zăcămintele de aur ale României,aflate în camerele seifuri de la institutul de Geologie. Într-o noapte au fost scoase din Institul de Geologie toate documentele şi au fost scoase din ţara. Atunci au venit la fix, prin intermediarul Frank Timiş, din Canada, să cesioneze nu numai Roşia Montană dar şi alte mari zăcăminte de aur. Mai mult, se ştia că zăcămintele respective contin şi metale rare, mult mai preţioase, nu doar aur şi argint.Actualmente, întreaga documentaţie privind pospecţiunile geologice şi rezervele de aur ale României umplu rafturile într-un birou evreiesc de avocatură din Toronto, la etajul 52 din bocul Turn. În cârdasie cu interesele jidoveşti, Isărescu a sistat cumpărarea aurului extras din minele de aur din România .
Mugur Isarescu a trimis aurul României din B.N.R. în bănci străine, pentru o dobânda mică, şi apoi s-au facut presiuni ca Băsescu şi Isărescu să facă împrumutul de 20 miliarde euro, împrumut neaprobat în parlament, îndatorând populaţia României pentru multe generaţii.
În condiţiile în care nu mai avem producţie (a fost distrusă economia prin aşa zisa privatizare strategică), nu mai creăm plusprodus, vom vedea aurul înapoi ca pe tezaurul de la Moscova.
Din ordinul lui Ceauşescu, în minele de aur, atunci când se dădea de un filon, se sigila capătul filonului de aur şi se punea sigiliul Băncii Naţionale a României. Exploatarea filoanelor era interzisă. Periodic erau trimise echipe care verificau dacă sigiliile puse erau la locul lor şi se treceau în inventar şi filoanele nou descoperite. În minele de aur din România sunt zeci de mii de filoane de aur sigilate în vremea lui Ceauşescu. Înainte de 1990, periodic erau delegate echipe de securişti care inventariau sigiliile filoanelor de aur din mine
Anual numai din aluviuni, erau înregistrate la Banca Naţionala peste zece tone de aur. Aurul colectat din aluviuni în 1989 nu a mai fost înregistrat de noul guvernator al B.N.R., Mugur Isărescu, fiind scos lingou cu lingou din ţara de către persoane aflate sub directa supraveghere a lui Stănculescu şi Chiţac. Din pricina că un lingou a dispărut, a avut loc crima din Precupeţii Vechi.
După ce Ceauşescu a anunţat, în martie 1989, achitarea datoriilor externe şi în aprilie acelaşi an a sters toate datoriile C.A.P.-urilor şi I.A.S.-urilor. În fiecare săptămână soseau, pe aeroportul Otopeni, lingourile din aur cu care România garantase împrumuturile externe.
Mai mult, statului român revenindu-i foarte puţin din zăcământ, înseamnă să dam aurul pe gratis. Mai ales cu contribuţia lui Isărescu, cel care spune ca România şi B.N.R. nu au nevoie de rezerve de aur. Întrebaţi-vă de ce nu fac referiri la dezvoltarea durabilă?
Când a venit pentru cesionarea zăcămintelor de la Roşia Montanp, Gold Co, a spăguit în mod special pe reprezentanţii puterii, mai ales membrii P.D., care au acţiuni la firma, mai multe decât statul român. Cum explicaţi faptul că, în 2004, Berceanu a zis că exploatarea de la Roşia Montană trebule să continuie. Băsescu în vizita la Roşia Montană, chiar înainte de alegeri a zis acelaşi lucru.
Director pe bani mulţi şi cu acţiuni la Gold Corporation a fost numit un membru marcant al P.D., plecat de la Ministerul Mediului, Gabriel Dumitraşcu. Cum au facut averi colosale cei cu funcţii? Un mic exemplu. Era pe vremea când prim-ministru era Stolojan. Băsescu, ministru la transporturi, l-a trimis pe frate-său pe o navă, pentru reparaţii în Japonia, (de parcă noi n-am fi avut şantiere navale), cu 3.000.000 dolari. Ajuns acolo, Mirciulică a trimis un fax lui frate-sau, la minister, cum că ar fi necesari încă 3.000.000 dolari pentru reparaţii, fără notă justificativă sau deviz de lucrări. Frate-său, Trăienică, a dat aviz favorabil, fără nicio notă justificativă şi a trimis-o lui Stolo. Acesta, fără a solicita lămuriri ori notă justificativă, a semnat favorabil şi a trimis-o lui Isărescu, cel care a aprobat trimiterea în contul lui Mirciulica a încă 3.000.000 dolari. Poate aşa întelegeţi de ce „Dragă Stolo” şi Isărescu sunt aşa de mediatizaţi ca tehnocraţi. La corpul de control al guvernului lucra pe atunci Ionel Blănculescu şivă poate confirma.
În dec 1989, în C.C. era un metru cub de dolari care au fost depozitaţi într-o cameră si paziti de Pluto şi Furdea Dumitru. În camera au fost iniţial depuse şi trei mape din piele continând conturile secrete ale Romaniei în străinătate. La câteva ore după depunerea acestora, a venit Petre Roman şi a cerut cele trei mape şi i-a spus lui Furdea să zică, daca va fi întrebat, că nu ştie nimic despre mape.
Crin Antonescu la nunta cu Vlădean, a primit cadou de nuntă de la Dinu Patriciu acţiuni la Roşia Montană în valoare de 100.000 euro. Şi Daciana Sârbu, europarlamentar ca şi Vlădean, susţin deschiderea exploatărilor la Roşia Montană.
Credeţi cumva că refuzul lui Isarescu de a mai înregistra la B.N.R. aurul din exploatări a fost întâmplător? Asta a dus la închiderea minelor de aur. Tot Isărescu a dispus vânzarea rezervelor de argint ale României. Rezervele de aur ale Romaniei sunt pentru generaţii, iar cei care au devastat România, în schimbul unor comisioane personale substanţiale, au avut şi au dreptul de semnătura şi stampilă.
Ceauşescu nu a avut conturi personale în străinătate, dar cei care au păstrat după 1990 funcţiile la stat, sunt multimiliardari, pentru ca şi-au însuşit drepturile de proprietate ale românilor şi au înstrăinat tot ce se poate, determinând pe tineri şi pe cei apţi de muncă să părăsească ţara, ca ei să jefuiască liniştiţi.
Nu-i de ajuns că Israelul ne-a cerut şi ne obligă să-i plătim peste 60.000.000.000 dolari în contul falsului holocaust. Tocmai ei, care au făcut holocaust cu românii după 1944. Evreii au cerut ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului.
Dacă Ion Iliescu, în 2001, a acceptat falsa recunoaştere a holocaustului, iar Băsescu a dispus plata a o treime din suma promisă Israelului, acesta din urma, prin Mihai Razvan Ungureanu au refuzat recuperarea tezaurului de la Moscova. În acest timp, evreii au cerut ruşilor tezaurul României, în contul holocaustului. Ce mai contează după ce Băsescu a îndatorat România pentru generaţii, iar U.S.L. a facut împrumuturi suplimentare şi ne-a îndatorat şi mai mult. Străinii ştiu cât de corupţi sunt cei ce ne conduc, îi susţin în ticăloşiile lor şi se folosesc de ei
Zăcămintele de aur sunt ale românilor! N-au ce cauta străinii
Puteti cere Naţionalizarea. Verificati daca nu credeti! Formulati cit mai multe plingeri penale la Parchet, D.I.I.C.O.T. şi D.N.A.!
Notă: Mă pregăteam să scriu un text pe subiectul Emil Constantinescu și Roșia Montană. De ce nu se aude vocea, opinia legitimă a geologului, a primului geolog din România? Au circulatdespre nevrednicul nostru președinte acuzații că a avut, înainte de 1990, probleme cu Securitatea, suspectat fiind că a vândut secrete de stat privind zăcămintele prețioase din subsolul României. Se cam leagă lucrurile.
Personal, am o nedumerire: cum de a făcut Emil Constantinescu două facultăți la zi? Legile de atunci nu dădeau voie să faci a doua facultate decât la F.F., la „Fără Frecvență”. A făcut mai întâi facultatea de drept, apoi pe cea de geologie! Cumva cu misiune? Ce se știe sigur este că mama lui Emil vorbea stricat românește. Asta am aflat de la un coleg de grupă al neisprăvitului. Se trăgea dintr-o familie de evrei expulzați din Elveția pentru activități anarhiste, teroriste, inspirate de isprăvile evreilor din Rusia. Ajunși în Rusia, bunicii lui Emil al nostru, dar mai mult al altora, s-au stabilit în Basarabia. N-a avut curajul să spună că bunicii săi erau franțuji, minciuna ar fi fost prea mare, a zis că erau „francofoni!”
Analizand situatia operativa din problema, se constata ca majoritatea elementelor au decedat, iar cele ramase in viata, datorita varstei inaintate, nu mai prezinta pericol potential.
In prezent, in evidentele noastre, se afla un numar de 3 elemente din aceasta categorie, fiind si fost condamnate pentru infractiuni contra securitatii statului, urmarirea lor continuandu-se in cadrul problemei 891 – fosti condamnati fara nuanta politica.
Datorita desfiintarii acestei probleme de munca, in acest domeniu nu s-au mai intreprins masuri organizate de cunoastere si prevenire si, drept consecinta, nu se cunoaste situatia prezenta a fostilor francmasoni din tara si din strainatate, in special a celor care au fost condamnati pentru activitate ostila, precum si a descendentilor acestora […] si nu a existat o preocupare temeinica pentru depistarea emisarilor francmasoneriei si a canalelor de legatura […]. Ca urmare, aparatul de securitate, nefiind instruit si orientat cu privire la aceasta problema, nu cunoaste formele si metodele specifice ale actiunilor ostile desfasurate de francmasonerie si […] nu este in masura sa sesizeze particularitatile activitatii de nuanta masonica a elementelor din baza de lucru suspecte sau sa identifice persoanele racolate de organizatie.
In evidenta dosarului de problema vor fi incluse persoane :
a) Cunoscute ca au facut parte din francmasonerie inainte de anul 1948, cand aceasta a fost scoasa in afara legii;
b) Cu privire la care exista indicii sau informatii ca au fost racolate ulterior la activitati francmasonice;
c) Depistate ca au legaturi cu organizatii sau elemente francmasonice din exterior;
d) Semnalate ca sunt trimise in tara cu misiuni din partea organizatiilor francmasonice din exterior;
e) Straini cunoscuti ca fac parte din francmasonerie, care viziteaza R.S.Romania ori actioneaza din exterior impotriva tarii noastre;
f) in ale caror preocupari se regasesc simboluri, expresii ori idei francmasonice
g) Descendenti ai fostilor francmasoni care intretin legaturi cu straini, calatoresc in strainatate ori sunt cunoscuti ca desfasoara activitate ostila ;
h) Orice alte categorii de persoane in legatura cu care exista sau se obtin informatii cu esenta de activitate francmasonica .
Lipsa de rezultate in problema „Oculta”
Stadiul general al activitatii in acest domeniu nu poate fi insa apreciat ca sastisfacator.[…]
Pornind de la imperativele deosebite ce au impus reactivizarea problemei, de la fondul de informatii ce necesita a fi clarificat, cele ce se raporteaza sunt doar niste aspecte mai mult formale de justificare cat de cat a unei activitati.
2. Idem, dosar 8796,vol. 5 f. 165 – 166 – Nota din nov. 1982. Numele de cod al dosarului de problema astfel deschis urma sa fie „Simbolul”
3. Ibidem, vol. 1, f. 25 – Asta nu insemna ca problema directiei care trebuia sa coordoneze actiunile intreprinse in acest dosar a fost rezolvata definitiv. O dovada in acest sens o constituie si faptul ca, in septembrie 1985, generalul Iulian Vlad intreba: Directia a III-a cum s-a impus ca unitate centrala cu sediul de problema? – vezi ibidem, f. 70 – Nota din 16.09.1985 a generalului Iulian Vlad.
4. Termenul „urmarire informativa” este folosit impropriu aici. Prin el am vrut sa desemnez intreaga gama de operatiuni utilizate de Securitate in problema, adica supravegherea, verificarea si urmarirea informativa propriu-zisa.
5. Ibidem, f. 109 – Nota a gen. – colonel Iulian Vlad din 10.07.198
7
Pe timpul lui Nicolae Ceausescu erau citeva servicii secrete conduse in fapt de securitate-DSS.Nu toti erau prosti ,corupti, tortionari.In anii 50 securitatea era formata din evrei care isi schimbasera numele in nume romanesti si ucideau romanii intelectuli,tarani,preoti la canal si in inchisori ptr a ne ucide fiinta nationala.Dan Gheorghe unul din sefi -avea o voce groasa de la tigari- a devenit ulterior sef SIPA cu generalul de securitatea Ureche si sluga mafiei de la complexele de contrabanda Europa si NIRO, pe unde se spala miliarde de euro cu marfa de contrabanda din China, intrate prin portul Sud Agigea controlat in totalitate de familia basescu-Mircea si Traian si seful de vama Teseleanu, prin firma Triton-a lui Basescu- condusa de Anca Ivascu directoare BRD Constanta.Foarte usor s- ar sti daca in containerele din China vine marfa de contrabanda, droguri, armament, tigari, daca ar fi folosit scanerul dat de Uniunea Europeana dar nu se vrea pentru ca spaga este mare. La NIRO lucreaza si politisti de la DNA-Badea, fiind toti masoni inregimentati in structura mafiota a serviciilor secrete ce poarta denumirea de UNPR-partidul lui Gabriel Oprea -mason general corupt cu avere de sute de milioane euro-de unde? Din salariu?
Desi este ilegal ei continua sa urmareasca oameni simpli si nu politisti corupti.Cind eram in Comisia de Siguranta Nationala am chemat in fata comisiei conducerea Ministerului de Interne si pe Virgil Ardeleanu ptr ca au cumparat fara licitatie aparatura de 30 milioane euro ptr urmarire ilegala.Ce securitate-aia erau mici copii pe tehnica operaiva-TO. Conform legii de siguranta nationala urmarirea se face pe un mandat dat de judecator doar de SRI. In realitate toate aceste structuri urmaresc pe cine vor si nimeni nu le face ceva-tara membra a UE. Cam ca NSA. Am vazut atunci aparatura de interceptare. A trecut vremea microfoanelor ascunse in telefon, riscul de intra in casa urmaritullui ptr. a planta coropisnite. Acum stau in masini-Dacia Solenza sau Logan si au un laptop care elimina vocile din jur,selecteaza vocile celui pe care il vor santaja si asculta tot, inclusiv convorbiri intime. De ce atunci era hulita securitatea? Ce fac astia este total ilegal-nu pe politistii corupti ii urmaesc. DGIPI este o arma de santaj. Seful DGIPI este numit de minstrul de interne-om politic-iar acum se vrea a fi numit direct de premierul Ponta Victor cel mai corupt om ce a scapat mafioti si teroristi pkk-keser fatih. DGIPI este subordonat deci ministrului de interne ,dar mai exista si alta structura -SIPI -subordonta sefilor de politie judetene. Alti bani publici ,ai tai ai mei ptr a fi urmariti ilegal noi ii platim din taxe si impozite-salarii uriase.
V-am prezentat cum tradatori de tara si neam au pus mina pe toate structurile de securitate dupa 1989 fara ca cineva sa-i traga la raspundere penala.Toti apartin masoneriei de parca daca nu esti mason, nu poti lucra in aceste domenii…Toti au salarii mari dovada fiind risipa din PIB ptr plata salariilor acestor nenorociti care sint de un milion de ori mai rai decit securistii lui ceausescu-unii din aia chiar erau profesionisti. Nu acelasi lucru il putem spune despre SPP-o gasca de parveniti politic si pe criterii de rudenie.
In timpul lui Ceuausescu era celebra divizie din cadrul Departamentului Securitatii Statului condus de generalul Neagoe. Celebra este imaginea din 21 decembrie 1989 cind securistul gras cu palarie in loc sa-l apere pe Ceuasescu in balconul CC al PCR ii spune-inauntru-si fuge. Ori in acel moment trebuia scos presedintele din pericolul iminent. Era dovada clara a tradarii securistilor care impreuna cu DIA pusesera la cale lovitura de stat. Lipseau asa zis teroristii-agenti Mossad-ca sa fie iubita noua conducere.
Cit de prosti eram-strigam Jos Comunismul si-l puneam seful tarii pe un comunist nenorocit-Ion Iliescu membru CC al PCR. Ii puneam pe Serban Mihailescu-sef cabinet Elena Ceausescu-zis azi Niki Spaga, pe Viorel Hrebengiuc-secretar CC al PCR la Bacau-mari masoni, pe Olimpian Ungherea sef mason-sef al ziarului securitatii Pentru Patrie, pe Ioan Taples-securist mason coleg cu Ilie Ceausescu, pe Petre Roman-al carui tata evreu a creat securitatea si NKGV-ucigind romani la canal si in inchisori comuniste. Astia eram-luam de bun tot ce ne bagau pe git Europa Libera finantata de evreii din SUA…
Primul sef al SPP este numit nepotul lui Ion Iliescu criminalul, un tablagiu -plutonier major de artilerie-Iliescu dupa nume si el-care devine in citiva ani -general…Ca si Ceausescu din cizmar-devine general de armata. Iliescu face afaceri necurate cu arme si tigari si devine bogat ,foarte bogat… Adrian Nastase isi pune si el sefi la SPP oameni de casa, implicati in afaceri, Seful SPP personal al lui era o femeie ca sa nu se mai vorbeasca ca e poponar. Apoi Ion Iliescu il numeste pe masonul Naghy-si el corupt pina in maduva oaselo.
Adevaratii profesionisti din SPP pleaca pe salarii mai mari in zone de conflict -unde isi risca viata ptr bani multi. Vine Traian Basescu care il numeste sef SPP pe V.Pahontu un securist nenorocit care in 16 decembrie-22 decembrie 1989 era sef dispozitiv de represiune al Securitatii Statului in zona Piata Unirii-Piata Universitatii-unde sint ucisi sute de tineri din comanda lui,dovada jurnalul de lupta. Era capitan de securitate. Sluga a regimului devine jandarm, raspundea de zona Palat Cotroceni unde venea lumea sa strige -Iesi afara javra ordinara….Ptr meritul de a fi scalv este numit sef SPP de Traian Basescu.
Urmeaza epurarea adevaratilor profesionisti-citi mai erau, si aduce in locul lor jandarmi. Este desfiintata unitatea Aqvila -unitatea de elita a Ministerului de Interne si sint adusi si aici pe pile niste non profesionisti, tot jandarmi…
Mass media isi are rolul sau de manipulator in acest caz. Aceasta unitate era antrenata special ptr cazuri grave, de aducere a infractorilor periculosi prinsi in alte tari. Pahontu termina SPP de tot. Sint angajati nasi si fini si nepoti pe spagi mari-vezi caz angajari ajuns la DNA-sef ce era general Andreescu -apropiat al lui Traian Basescu dar si al mafiei lui Adrian Nastase- vezi spaga vila la Snagov de la terorist Kurd Keser Fatih eliberat de Ponta Victor. Se aloca din banii nostrii miliarde de euro anual din buget sa fim urmariti de zeci de structuri corupte de asa zis siguranta nationala . Insa Uniunea Europeana ii apara pe mafioti..
Victor Stanculescu confirma: Verestoy Attila este mason. Generalul face apologia masoneriei din inchisoarea Jilava

In ultima perioada, portalul Ziaristi Online a fost alimentat cu informatii despre date si evenimente secrete ale masoneriei de la o anumita Sursa “A”, cel mai probabil aflata chiar in interiorul organizatiei oculte care tinde sa controleze total ce a mai ramas din statul roman. In baza acestor informatii, verificate si dovedite drept autentice, am publicat mai multe dezvaluiri. Tot in cadrul aceastei serii, publicam azi, de la aceeasi sursa si in exclusivitate, un interviu care circula printre masoni cu generalul Victor Stanculescu, intervievat in inchisoarea de la Jilava de Horia Nestorescu Balcesti, un mason aproape la fel de controversat ca si interlocutorul sau. In prima parte a acestei filmari constatam cum generalul confirma apartenenta senatorului UDMR Verestoy Attila la Marea Loja Nationala din Romania, face apologia masoneriei si il evoca pe primul conducator al structurii secrete din Romania, de dupa 1989, Nicu Filip, care pare cel care a dorit sa-l initieze in organizatia “discreta”. Sau a si reusit?
Pana la episodul urmator, cateva date despre “groful” UDMR, senatorul mason cu cea mai mare avere oficiala din Parlamentul Romaniei.
VERESTOY ATTILA –MASONUL DE AUR AL UDMR
Raport asupra masoneriei din Romania – Extras
UDMR este controlată de un grup de potentaţi, dintre care se detaşează simţitor senatorul Verestoy Attila, ale cărui afaceri au prosperat în epoca guvernării Năstase, şi, intâmplător sau nu, asociaţii baronului udemerist sunt personaje notorii ale clientelei financiare crescute la sânul P.S.D., cei mai mulţi dintre ei fiind masoni bolşevici cu ştate vechi. În anul 2003, odată cu instalarea lui Eugen Ovidiu Chirovici la sefia MLNR, masonul Verestoy Attila va fi numit „Asistent al Marelui Maestru” pentru Transilvania. Astfel, cu ajutorul masoneriei, senatorul Verestoy Attila va reuşi în scurt timp să controleze în totalitate nu numai presa din secuime, ci şi insituţiile de stat din Harghita Covasna, prin care va derula afaceri de milioane de euro. Masonul Attila Verestoy este un adevărat magnat local, cu o avere estimată la circa 40 milioane euro. Datorită afacerilor cu lemn pe care lea desfăşurat în Transilvania prin intermediul firmei Nivo, Verestoy sa ales chiar cu porecle cum ar fi: Kerestoy sau “Drujba lui Dumnezeu”. Societatea cu pricina era asistată juridic de fostul ministru al Sănătăţii din perioada 1996-2000, Hajdu Gabor. Profiturile obţinute din lemn au fost reinvestite de Verestoy în afaceri cu alcool, industrie, agricultură şi mass-media. Zonele de interes şi influenţă ale masonului UDMR sunt Ciucul, Odorheiul, Tulgheş, Borsec, Reghin şi Gheorghieni. Această situaţie a profiturilor reinvestite, se reflectă fidel în afacerile lui Verestoy Attila din străinătate, pe care acesta le derulează în asociere cu alţi masoni celebri, cum ar fi: Cristian Burci, Dumitru Creştin, Dinu Patriciu, Alexandru Bittner, Costel Bobic şi Emil Nell Cobar. Toate aceste personaje fac parte din stafful executiv al unei adevărate suveici de societăţi offshore care se ramifică pe bătrânul continent. Printre acestea figurează: M.G. Media Group International Holding SA, European Radio Instruments Limited, International Railway Systems SA (IRS), IRS Leasing Limited, Rompetrol, etc. Prin sistemul său relaţional, masoneria bolşevică s-a implicat şi în derularea unei alte afaceri controversate marca Verestoy Attila, cum ar fi cea cu tichete de masă, administrată de firma Hungastro SA (detalii in investigatia de mai jos).
Miliarde la minut cu actiuni Rompetrol
Printre cei care au cumparat atunci de la Saltville, la pretul de 250-300 lei actiunea, s-au aflat Camelia Voiculescu (478 milioane actiuni) si Attila Verestoy (63 milioane actiuni). Senatorul UDMR a vandut, la randul sau, o parte din actiuni la un pret dublu (intre 657 si 770 lei actiunea) si a realizat rapid un profit de 7,7 miliarde lei ramanand si cu 28 milioane de actiuni in portofoliu. Ulterior, Attila Verestoy a declarat ca totul a fost corect si la vedere. „Am cumparat si am vandut mai multe actiuni de pe piata libera, a spus Verestoy. Da, am cumparat in 7 aprilie cu 300 de lei“ – a declarat Attila Verestoy. Singurul secret nedezvaluit de liderul UDMR a fost modul in care a ghicit ca trebuie sa se afle la locul potrivit, in momentul potrivit, alaturi de grupul restrans, select si potrivit de speculatori pe piata de capital.
Razvan Theodorescu iese la lumina, Stanculescu si masonii la Jilava

Sursa “A”, care ne-a transmismai multe informatii despre razboiul subteran dintre diversele grupuri masonice care-si adjudeca Romania, revine. In primul rand cu fotografia de mai sus, din care se detaseaza o chelie binecunoscuta: academicianul Razvan Theodorescu, instalat de Ion Iliescu ca prim presedinte al TVR-FSN in 1989-1990. De altfel, in jurul personajelor protagoniste ale acelor evenimente se invarte si nota remisa acum portalului Ziaristi Online. Este vorba de o informatie privind unul dintre actorii loviturii de stat din decembrie 1989 si al executiei cuplului Ceausescu: generalul cu piciorul in ghips, Victor Atanasie Stanculescu. Aflat acum la Jilava, fostul conspirator pe linia AVO-GRU este vizitat regulat, la “vorbitor”, cu portocale si aparate de filmat, de unul dintre masonii implicati in rafuielile masonice: Lucian Cornescu Ring. In acelasi loc in care il vazusem filmat pe Stanculescu facand apologia masoneriei alaturi de Horia Nestorescu Balcesti, de data aceasta este sarbatorit 1 decembrie impreuna cu Lucian Cornescu Ring (vezi video mai jos). Acesta, la randul lui, pe site-ul sau de “stiri masonice”, aduce in atentie o alta controversa, privindu-l pe “venerabilul” Marcel Shapira, care ii scrie de la Paris in 2005 aducand aminte in PS-ul ravasului sau plin de informatii interesante, faptul ca intr-o carte despre revolutie ar fi aparut ca el ar fi dat ordinul executarii lui Ceausescu. O copilarie. Jocurile au fost mult mai mari. Dar prezentam aici continutul scrisorii, pentru documentare. Atat Ring cat si Sursa “A” considera ca Schapira a fost, de fapt, doar un banal informator al Securitatii, ulterior un sustinator infocat al lui Iliescu. Inpostarea sa, Ring dezgroapa si un scandal vechi de cinci ani, starnit la vremea respectiva de un articol incisiv al ziaristei Miruna Munteanu, despre care afirma ca a fost trimisa la el de “fratele” Costel Iancu la ordinele lui Schapira. Cu toate acestea, in 2005, cei doi hotarasc sa ingroape scandalul si se vad la Paris unde si filmeaza un material nu lipsit de interes, pe care il prezentam integral mai jos. De la Ring mai aflam si cum ar fi fost “reaprinse luminile” masoneriei in Romania, dupa 1989. Citam:
“In 1990, a venit la mine si s-a facut cunoscut ca frate regretatul Nicu Filip. Mi-a explicat atunci ca avea o loja ascunsa inca din timpul epocii Ceausescu. L-am sunat la telefon pe Schapira si i-am propus sa reincepem sa lucram ca masoni in Romania (in acel timp, functiona la Paris un Suprem Consiliu in exil precum si o Mare Loja). Spre uimirea mea, m-am izbit de un zid, Schapira spunand un “NU” hotarat si explicand ca „acolo sunt numai securisti…”. Am mers mai departe, l-am luat pe Nicu Filip la mine, i-am pus la dispozitie birouri, secretara, sofer masina si i-am dat si o sarcina: cea de a gasi maestri masoni in adormire, de preferinta dintre cei deveniti maestri inante de 1935. In mai putin de doi ani, Nicu a gasit 19 frati cu care „a suflat in taciuni”, este adevarat, cu ajutorul mai multor Mari Loji straine si, in 1993, in luna mai, a fost consacrata M.L.N.R. si Supremul sau Consiliu. Schapira a aflat ca la inceputul lunii mai 1993 trebuia sa vina la Bucuresti reprezentantii Supremului Consiliu Jurisdictiei Sud a S.U.A., in acel caz, Loja N.A.T.O. condusa de un contraamiral si a venit de indata la Bucuresti. Nicu l-a ignorat. Atunci, Schapira, jignit, a convocat la hotelul Bucuresti mai multi frati de el cunoscuti si SI-A TRANSFERAT TOATE PUTERILE. Cele ale sale de Suveran Mare Comandor in mainile lui Amedeo Lazarescu si, in acelasi timp, Marele Maestru in exil si-a transferat si el puterile in mainile lui Vladimir Boanta”
Sursa “A”: Ce face Lucian Cornescu Ring cu Victor Atanasie Stanculescu la Jilava
Pentru a închide paranteza deschisa cu ceva timp în urma, si pentru a urma cursul materialelor prezentate, voi face câteva referiri si completari la ultimul material. În materialul anterior am amintit ca Constantin Bartolomeu Savoiu l-a santajat pe fostul general Stanculescu, propunându-i semnarea unui document pentru a arata apartenenta sa la masonerie, în schimbul ajutorului pentru a parasi arestul din puscarie. Spuneam în acel material ca si Lucian Cornescu Ring a efectuat vizite la Stanculescu la Jilava. Ultima vizita filmata a avut loc pe (sau în jurul datei de) 1 decembrie 2010. Dovada acestui lucru sta în materialul acesta:
Trebuie totusi sa mentionam si relatia, negata acum de Savoiu, dintre Lucian Cornescu Ring si Constantin Barolomeu Savoiu. Cu ceva timp în urma circula faimoasa lista a masonilor din Supremul Consiliu al lui Cornescu Ring, acolo unde se regaseau nume precum Horia Nestorescu-Balcesti, Razvan Theodorescu etc.
Savoiu se autoproclamase Mare Maestru al unei mari loji numite MLNUR, iar Cornescu se autoproclamase Suveran Mare Comandor al unei entitati masonice superioare numite SCR, chiar daca acestia fusesera expulzati din acest doua entitati.
Astazi, cei doi se ataca reciproc, fiecare invocând ce le convine mai mult. Dar sa revenim putin la faimoasa lista. Cine este astazi pe aceasta lista? Voi mentiona doar câteva nume sonore: Radu Vasile (este vorba despre fostul premier al României), Victor Babiuc (fost ministru al Apararii), Eliade Stefanescu, Florin Enaceanu, Manolescu, etc. Voi reveni cu noi informatii.
Pana atunci…
Legenda Foto: Doamna cu parul castaniu din stanga este Gratiela Barla, fosta sotie a lui Cornescu Ring. Persoana de langa ea este Mircea Deaca, fiul “faimosului” (la casa Ceausestilor) pictor Deac (ajuns in Franta, pentru a-si pierde urmele trecutului rosu, si-a schimbat numele in Deaca). In dreapta, inconfundabilul academician Razvan Theodorescu, alaturi de Horia Nestorescu Balcesti. Fotografia a fost realizata la sfarsitul anului trecut, la unul dintre hotelurile centrale din Bucuresti
Nici când au venit sovieticii n-a fost mai grav ca azi pentru România, stat pe cale de disoluție, atrage atenția istoricul Dinu C. Giurescu








