În ultimul timp temele principale ale știrilor au fost legate de reacția ostilă împotriva cetățenilor români din Italia și mai nou și din alte țări europene. Această reacție fără precedent îndreptată împotriva tuturor românilor stabiliți în aceste state a pornit mai ales de la comportamentul anormal și infracțional al unei etnii minoritare de cetățeni români, și anume țiganii sau etnia romilor.
Această etnie nu este specifică României, ea întâlnindu-se în majoritatea țărilor europene în diverse proproții, dar noua sa denumire de romi (roma/romani/romanies în enegleză) este asimilată mai ales cu numele țării noastre: România (pronunțat de majoritatea „Romania”), răspândindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatală pentru viitorul European al poporului român.
Când cetățeanul Italian, de pildă, citește un articol în care se întrepătrund termenii “romeno” și “rom”, este normal să se afunde într-o confuzie care, încetul cu încetul, duce la o suprapunere mentală a celor două denumiri. Odată această suprapunere instalându-se, ea funcționează și în sens invers; astfel auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse scandează: “țiganii, țiganii”, referindu-se la români. Rezultatul pe termen mediu și lung pentru populația din România în raport cu restul popoarelor poate fi devastator. De aceea, înainte de a vedea ce este de făcut, merită studiat cum s-a ajuns în această situație.
Țiganii sunt un popor migrator. Migrarea țiganilor din India în Europa s-a făcut între secolele al IX-lea și al XIV-lea, în mai multe valuri. Odată cu intrarea lor în Imperiul Bizantin, la mijlocul secolului al IX-lea, au căpătat și numele etnic pe care îl poartă și astăzi, Țigani. Aflându-se pe terioriul Greciei și-au atribuit denumirea unei secte religioase grecești cu numele Athinganis sau Atsinganos care înseamnă “de neatins”. Prima atestare a țiganilor în Imperiul Bizantin datează din jurul anului 1088; aici se face referire la așa-numiți Adsincani, renumiți pentru vrăjile și faptele rele pe care le fac.
Istoria europeană a țiganilor la începutul secolului al XIV-lea, când aceștia au pătruns în Turcia, venind din Asia Mică. Prin anii 1415 – 1419 îi întâlnim în toată Europa Centrală, din Ungaria până în Germania. În deceniul următor au ajuns până în Franța, Spania, Anglia și Scandinavia. Aici ei preiau denumirea de “egipteni” (Gypsies), foarte curând li s-a fixat numele pe care îl poartă și astăzi.
Foarte interesant este că țiganii și-au atribuit întotdeauna numele altor etnii sau popoare, fapt care le-a îngăduit să-și ascundă etnia. “Șatra” vine de la casta Kshatria (războinică) căreia nu i-a aprținut niciodată. Țigan/Zigeneur/Zingaro etc. vine de la “Athinganoi”, sectă grecească recunsocută prin activitatea lor de prezicere, deși în realitate țiganii nu au aparținut niciodată acestei secte. “Gypsy” vine de la “Egyptian”, cum și-au spus acum vreo 600 de ani pentru a primi bani, locuințe și mâncare pe gratis, pretinzând ajutor ca fiind creștini egipteni aflați în pelerinaj. “Yansser” cum sunt cunoscuți la New York, vine de la ienicer turc, cum s-au prezentat țiganii emigranți în America pe la 1900. În Germania numele cele mai folosite sunt Zigeuner și Sinti. În limba franceză s-a impus numele Gitanes. În limbile engleză și spaniolă, Gipsy, respectiv Gitano. În Danemarca, Suedia și Finlanda s-au prezentat sub numele de Tattan (tătari)
Cea mai timpurie informație scrisă despre prezența țiganilor pe teritoriul României datează din 1385. De la primele atestări ale prezenței lor în Țara Românească și Moldova, țiganii au fost robi și vor rămâne timp de mai multe secole, până la legile de abolire a robiei de la mijlocul secolului XIX-lea. Perioada cea mai bună a țiganilor a fost pe timpul regimului comunist.
Ascensiunea unor țigani s-a petrecut mai ales în condițiile politicii sociale a regimului comunist, care urmărea încurajarea categoriilor sărace și distrugerea vechii structure sociale, refractară noilor rânduieli. Așa se explică de ce , nu în puține comune, în funcția de primar a fost pus un țigan. Datorită originii sociale “sănătoase” țiganii au fost promovați mai departe, făcând carieră politică, ajungând în aparatul superior de partid. Ascensiunea lor s-a datorat nu originii lor entice, pe care de altfel cei mai mulți o declinau, ci pentru că proveneau din categoriile sărace. Acești țigani adevărați, oameni ajunși în anumite funcții, vor avea un rol important în promovarea etnică și în regimul ce a urmat regimului comunist. Și sub aspect locativ țiganii au făcut un important progres în anii socialismului. Cocioabele care reprezentau habitatul natural al țiganilor până în anii ’50 au fost schimbate cu apartamente în blocurile nou construite, iar din ’70, ’80, cu locuințe în case naționalizate.
După 1989 pe fondul liberalizării economice, o parte din ei au început diverse afaceri, dintre care multe profitând de haosul legislativ de la începutul anilor ’90, dar și de disprețul general față de legi, au ajuns să aducă unei părți a țiganilor sume importante pe care s-au clădit clanuri puternice, care folosindu-se de pătura săracă a țiganilor, domină lumea interlopă, cu ramificații în sfera politicului. De asemenea, profitând de deschiderea granițelor, o mare parte dintre țigani au emigrat, stabilindu-se mai ales în Spania, Italia și Franța, unde constituie comunități importante. După 1996 se observă o axare exclusivă pe dezvoltarea organizațiilor politice țigănești din Ardeal, a promovării țiganilor ardeleni în tot felul de organizații politice, de a infiltra absolute totul. Este clar că e vorba de nașterea unui naționalism țigănesc, bazat pe etnonimul roma, bazat pe idea teritorială, România (Romania).
Este interesant că, mai ales în afara granițelor, ei nu se autoidentifică drept țigani, ci români.
Agresiunea lexicală rom/roma/roman – români/romani – romanies/Romanians – romanes/românește, a fost aplicată asupra țării și națiunii noastre imediat după 1990, în cadrul unui program complex dezvoltat de Fundația Soros în România. Beneficiind de numeroși membri ai etniei țigănești în guvernările României după “Memorandumul” lui Petre Roman, care oficiliază denumrile paralele, nimic nu le-a mai stat în cale schimbătorilor de limbă și istorie. O primă dispută a fost cea legată de cuvântul “romi”, români fiind prostiți apoi că aceasta va fi înlocuită cu “rromi”, o altă formulă care doar a sporit debandada lexical. De amintit, ca fapt divers, că în anii 1995, limba cu care Soros voia să înlocuiască țigăneasca primise numele de “romali” și varianta “rromani”. Apoi, pentru a se apropia de scopurile reale, a fost modificată cu “roma/romani/romanies”. Confuzia este generală, inclusiv la nivelele academice ale intelectualității din țările afectate de valul de imigrație și/sau infracționalitate țigănească.
Cine ce să mai înțeleagă?! Strigător la cer este că denumirea nu are nicio bază istorică, țiganii nu au purtat niciodată de-a lungul istorie acest etnonim ce provine din cuvântul “DOM”, care pe limba originară a țiganilor înseamnă “OM”.
Prin denaturare (voită) “dom” s-a transformat în “rom cu “r” accentuat, apoi din “rom” s-a transformat în “roma”, apoi în “romani” și în “romanies”. S-a ajuns astfel încât țiganii să aibe numele identic cu al românilor în limba engleză. Românii cu romani și romanies cu Romanians (că doar în engleză nu există diacritice după cum vedeți, iar la o simplă căutare pe Google a cuvântul români se vor afișa linkuri cu țigani). Practic denumirile sunt identice.
În toată perioada post-decembristă s-a manifestat o presiune constantă din partea unor organizații sau din partea unor politicieni, personalități de frunte cu ascendență “romă”, în folosirea în documentele oficiale a etnonimului “rom”. Ca un răspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 și 5/390/NV din 31 ianuarie 1995 adresat primului ministru de atunci, Nicolae Văcăroiu, ministrul de externe Teodor Meleșcanu recomandă folosirea în continuare în documente a cuvântului “țigan”, în concordanță cu cuvintele folosite în celelalte limbi europene: zigwuner, gitanes, zingară etc., pentru evitarea unor confuzii nefericite cu numele poporului roman. Presiunile continuă și în 2001, și Petre Roman, ministru de externe, semnează un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 către prim-ministrul Mugur Isărescu, în care, în virtutea dreptului de autoidentificare al populațiilor, recomandă folosirea obligatoriu în toate documentele oficiale române a denumirii de rom pentru a identifica etnia țiganilor. Mugur Isărescu își însușește Memorandumul și emite o hotărâre de guvern în acest sens. Trebuie precizat că documentele UE referitoare la denumirea de “rom” erau indicative și nu obligatorii.
