Spionaj stelar

– Problema extraterestră devine din ce în ce mai „oficială”. Noi relatări, scoase la iveală de arhivele ruseşti şi americane ale serviciilor secrete, dovedesc că problema OZN-urilor este de mult cunoscută – ba, lucru şi mai interesant, ea a dus la sfârşitul războiului rece –

În dimineaţa zilei de 27 octombrie 1975, la baza americană din Loring, statul Maine, a răsunat alarma. Un obiect zburător neiden­tificat intrase în spaţiul de securitate aerian. Soldaţii au intrat în panică: această bază a armatei aerului nu este una obiş­nuită, în subteranele ei se ascunde un depozit ICBM (Intercontinental Balistic Misile) de rachete intercon­ti­nentale. Es­te doar una dintre cele 2000 de as­cunzători pentru rachete balis­tice intercon­ti­nentale, suscep­tibile să răs­pundă instantaneu unui atac împotriva teri­to­riului american. Oare această alertă anunţă ofensiva sovietică de care americanii se temeau aşa de mult?
Un avion de vânătoare cu re­acţie a decolat imediat de la bază, în timp ce, pe picior de război, întreg statul major s-a reunit în turnul de control, pentru a urmări des­făşurarea mi­­siunii. La scurtă vreme, me­sajul pilo­tului Sven Eichner îi anunţa că nu era vorba despre o rachetă sovietică, ci de ceva mult mai straniu: „Este un o­biect asemănător cu o minge de rugby, lung cât patru camioane şi care planează. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva”. Ur­mărit îndeaproape de avionul lui Eichner, care primise ordinul să-l supra­vegheze fără să inter­vină, obiectul acela s-a învârtit în cerc timp de 40 de mi­nute deasupra bazei, apoi a ac­celerat foarte tare şi a dis­părut, spre uşurarea per­so­nalului de la sol.
Dar povestea nu s-a terminat aici. A doua zi, obiec­­tul s-a întors şi a început să survoleze din nou baza, la o înălţime de 50 de metri, înainte de a ateriza lin între două hangare pline de rachete! Când vehi­culele poliţiei militare l-au înconjurat din toate părţile, OZN-ul a decolat fulgerător, dispărând în văzduh. El nu a mai apă­rut la baza din Loring, dar nimeni nu îşi închipuia că această primă vizită marca începutul unei lungi serii de apariţii ale OZN-urilor pe teritoriile secrete ale ICBM, aflate peste tot în S.U.A.

La un pas de dezastru

Mesaj către extratereştri, expediat de la radioscopul din Arecibo – Porto Rico

Câteva săptămâni mai târziu, la enormul complex ICBM de la Malstrom, aproape de localitatea Lewins­ton din Montana, s-a petrecut o vizită asemănătoare, ba chiar mai specială. Era în ziua de 7 noiembrie, când alar­mele bazei s-au declanşat, semnalând pre­zenţa unui intrus în spaţiul aerian de deasupra tere­nului. Imediat, la faţa locului a fost trimisă o unitate SAT (Sabotage Alert Team), o echipă specială de aler­tă anti-sabotaj, opera­ţională 24 de ore din 24. Co­mandantul bazei de misile K-7, aflat în contact radio permanent cu şe­ful echipei spe­cia­le, a avut surpriza să audă că „un disc por­tocaliu de mărimea unui teren de fotbal se în­vâr­te dea­supra han­ga­relor cu ra­che­te”. Membrii co­mandou­lui, co­ma­saţi în spatele pri­mului rând de ba­răci, au primit or­dinul să se apro­pie, dar, deşi erau înarmaţi cu mitra­liere, nu au avut curajul să iasă din ascun­ză­toare. Spre marea lor mirare, OZN-ul a emis brusc către inte­riorul hanga­rului o rază la fel de strălucitoare ca lu­mina soa­relui. Răs­punzând în cele din urmă la ordi­nele coman­dan­tului, soldaţii au ieşit din as­cun­zătorile lor, pen­tru a intercepta OZN-ul. În aceeaşi clipă, acesta a dispărut instan­taneu.
Uluiţi, militarii nu mai ştiau ce să creadă: OZN-ul pe care îl văzuseră cu toţii cu câteva secunde înainte se volatilizase sub ochii lor. De­concertaţi, s-au urcat în jeep-urile lor camu­flate, când – în timp ce se în­de­părtau – au văzut cum OZN-ul apare din nou, în ace­laşi loc. Ne­ştiind cum să reacţioneze, sol­daţii au ră­­mas pe loc. La rândul său, după ce a mai ră­mas o clipă în poziţia aceea staţionară, farfuria zburătoare s-a ri­dicat în aer la o altitudine mare şi a dispărut.
La cererea comandantului armatei aeriene a S.U.A., la scurtă vreme după consumarea evenimen­telor, experţi în informatică şi tehnicieni militari au exa­mi­nat cu minuţiozitate codurile de lansare şi ţintele fiecă­reia dintre rachetele aflate în hangarul K-7, care fusese iradiat. Au rămas consternaţi, desco­pe­rind cu stupoare că toate datele fuseseră modificate. Ace­le coduri formate din şapte cifre, menite să împie­dice lansarea rache­te­lor spre ţintele pen­tru care fu­se­seră pro­gra­mate, fără ordi­nul direct al preşe­din­telui american, sunt păs­tra­te într-o geantă diplo­mat nea­gră, legată cu o cătuşă de mâna unui funcţio­nar, care îl în­soţeşte întotdeauna pe pre­şedinte. Nici până în ziua de azi nu s-a a­flat cum au putut fi ele mo­di­ficate, din mo­­ment ce geanta a ră­­mas neatinsă, în ser­tarul ei de la Casa Albă.

Din arhivele KGB

Jim Hurtak

După spusele co­lo­nelului Terence James, care face parte din NORAD (North American Defense Com­mand) – Comandamentul de Apărare al Americii de Nord, 24 de OZN-uri au fost văzute zburând deasupra a şase depo­zite cu rachete, în perioada aceea. În lucrarea sa, inti­tulată „UFO: The Secret History” („OZN – Istoria lor secretă”), astro­fizicianul german Michael Hase­mann, care a anchetat aceste incidente, a declarat: „Dacă s-ar fi declanşat atunci un război atomic, Statele Unite nu ar fi putut să lanseze nici măcar o rachetă pentru a se apăra”.
Episoade asemănătoare au devenit frecvente între 27 octombrie şi 19 noiembrie 1975, când OZN-urile au survolat în mod repetat bazele ICBM. Crezând de fie­ca­re dată că era vorba despre avioane sovietice, perso­nalul militar s-a convins până la urmă, în faţa regu­la­ri­tăţii observaţiilor, că nu era vorba despre nişte intruşi tereştri. De fapt, în aceeaşi perioadă, fără ca americanii să ştie, şi sovieticii se confruntau cu aceeaşi problemă.
Când 124 de dosare OZN, aparţinând KGB-ului, i-au fost înmânate lui Pavel Popovici, general sovietic al armatei aerului şi preşedinte al Uniunii UFO in­terna­ţio­nale, el a reţinut un caz foarte interesant, des­pre care a vorbit ulterior într-un interviu. Pe 28 iunie 1983, într-o bază militară aflată în apropierea insta­laţiilor nucleare experimentale de la Kapustin, pe malul flu­viu­lui Volga, patru martori au văzut un OZN depla­sându-se pe deasu­pra bazei, mai mult de două ore. După spusele lor, când OZN-ul a survolat zona de sto­care a armelor, el a trimis o rază strălucitoare în depo­zitul rachetelor. În raport nu s-a menţionat dacă era vorba despre rachete nucleare.
Un caz similar de neutralizare a rachetelor nu­cleare sovietice i-a fost semnalat reporterului de tele­viziune George Knapp, de către colonelul Boris So­kolov, de la Ministerul Apărării Naţionale Ruse. So­kolov susţinea că fusese dus de urgenţă cu avionul la o bază de rachete din Ucraina, pentru a i se înmâna un raport ultrasecret, care descria un incident ce se pe­tre­cuse cu câteva zile înainte, în octombrie 1983. Con­form acelui raport, un OZN fusese la un pas de a de­clanşa cel de-al treilea război mondial, penetrând spaţiul aerian de deasupra bazei şi survolând rachetele nucleare. El a scos din func­ţiune mecanismele auto­ma­te de lansare a rache­te­lor şi astfel nu a putut fi do­borât. Şi în cazul acesta, co­du­rile de lansare ale ra­che­telor fuseseră schimbate, fiind astfel paralizată o parte din arsenalul nuclear so­vietic.
În ciuda părţii îngrijorătoare a acestor evenimente, unii cercetători ai problemei estimează că interven­ţii­le OZN-urilor atât în Rusia, cât şi în America, în acea pe­rioadă a războiului rece, au avut efecte pozitive asupra deciziilor conducătorilor militari. După cum spu­ne ufo­logul Robert Dean, prima conse­cinţă nota­bilă a fost o am­e­liorare a contactelor între cei doi duşmani din Ră­sărit şi Apus.

Alertă nucleară

Michael Hesseman

Între 1963 şi 1967, aflându-se la cartierul general al forţelor aliate ale NATO pentru Europa (SHAPE), Ro­bert Dean a avut acces la „sala de război”, botezată SHOC (Supreme Headquar­ters Operation Center). După spusele lui, „Între anii 1950 şi 1960, siste­mele de apărare ale NATO au ur­mărit traiectoria unor obiec­te metalice uriaşe, de for­mă circulară, care zburau în formaţie deasupra Euro­pei, ele venind dinspre fostul bloc sovietic.”
Faptul că OZN-urile fuseseră confundate cu nişte rachete nucleare sovietice a fost cât pe-aci să declan­şeze un război nuclear cumplit. Dean îşi aminteşte că, în pe­rioada în care a lucrat pentru NATO, „SHAPE a intrat în stare de alertă nucleară maximală de trei ori”. Peri­colul declanşării unui astfel de război nu­clear l-a incitat, de altfel, pe gene­ralul Lemnitzer, comandantul şef al cartierului general NATO, să por­nească un studiu apro­fundat al OZN-urilor, pe o durată de trei ani, stabilind toto­dată o linie telefonică directă între el şi şeful de atunci al Pactului de la Var­şovia (alianţa mi­litară care reunea toate ţările socia­liste din Europa, cu excepţia Iugos­laviei şi Albaniei).

Cu ochii pe noi

Robert Dean

După părerea lui Robert Dean, „Puţini sunt cei care ştiu că pro­ble­ma OZN-urilor s-a aflat la origi­nea rela­xării relaţiilor tensionate dintre americani şi ruşi, un rol important în această destin­dere avându-l telefonul direct NATO – Varşovia şi S.U.A. – U.R.S.S. Este fan­tastic să te gândeşti, spune fostul colonel al U.S. Army, că problema OZN-urilor a contribuit în mod direct la sfârşitul răz­boiului rece.”
Doctorul Jim Hurtak, eminent ufolog de recu­noaştere mondială, a relatat, în 1986, un epi­sod care a im­plicat câteva OZN-uri ce au survolat nişte insta­laţii nucleare secrete, destinate fabricării armelor cu pluto­niu şi cons­truite în mod ilegal de gu­vernul bra­zilian. După părerea lui Hurtak, apa­riţia OZN-urilor a atras atenţia mass-media, care a descoperit apoi insta­laţiile nu­cleare. Cons­truc­ţia lor nefiind cons­titu­ţio­nală, ele au fost în­chise.
Hurtak crede că astfel de eve­nimente sunt dovada inten­ţii­lor bune ale extratereştrilor. După părerea lui Michael Hase­mann, este destul de probabil ca această preocupare să se convertească în intervenţie activă, dacă oamenii ar ajunge la un punct de unde nu ar mai exista în­toar­cere, cu alte cuvinte, o autodistrugere. Mai rămâne doar de aflat de ce o inteligenţă extraterestră do­reş­te să intervină în eve­nimentele terestre pen­tru a îm­piedica un conflict nuclear. Pen­tru că ea a civilizat în urmă cu 20.000 de ani pământenii şi se simte respon­sabilă de soarta lor? Aceasta este însă o altă poveste, despre care vom vorbi într-un număr viitor al revistei.

O poveste ascunsă

În aşteptarea semnalelor extraterestre. Observatorul din Canberra (Australia)

Hurtak are o altă explicaţie pentru do­rin­ţa extra­tereştrilor de a-i împiedica pe pă­mân­teni să se auto­dis­trugă. Punctul său de vedere este că „nu numai ex­tra­tereştrii, dar şi «ultratereştrii», forţele spirituale supe­rioare, şi-au dat seama că tehnologiile mili­tare utilizate pe această planetă deviaseră spre distru­ge­rea mediului înconjurător şi, în concluzie, au ales mo­mente precise ale isto­riei noastre pentru a in­ter­veni.”
Hurtak afirmă că extra­te­reştrii nu ar ezita să in­ter­­vină din nou, dacă spec­trul războ­iului atomic ar ame­ninţa Terra, pentru că „supravieţuirea speciei omeneşti este mai impor­tantă, pentru majoritatea civilizaţiilor extraterestre, decât distrugerea sa”.
Pentru biologul John Mack, motivele care i-ar îm­pinge pe extratereştri să in­tervină în întâmplările de pe Pământ sunt mai puţin al­tru­iste: „Este probabil ca su­pra­­vieţuirea speciei ome­neşti să conteze la bu­năs­ta­rea unor fiinţe pe care încă nu le-am întâlnit”. După pă­rerea lui, extratereştrii nu ar interveni decât în caz de for­ţă majoră şi, poate, pentru un motiv supe­rior, cum ar fi echilibrul cosmosului ca tot unitar.
Rămâne de văzut în ce măsură intervenţia ex­tra­te­reştrilor a influenţat rezultatul războiului rece. Dar acest capitol al istoriei nu va putea fi scris decât atunci când armatele rusă şi americană vor dezvălui tot ceea ce ştiu despre fenomenul OZN.

Un caz

1985. Fotografia unui OZN, realizată de un şerif american din St. George, Minnesota

Nu toate trecerile OZN-urilor pe deasupra ba­zelor militare se termină cu o simplă alertă ce duce la modificarea codurilor de lansare ale rachetelor ICBM. Pe 13 septembrie 1990, aterizarea unui OZN la staţia radar rusească de la Kuybicev (Sa­mara), în apro­pie­rea provinciei Tarta, a fost – pur şi simplu – un atac deliberat. Ca­po­ralul Igor Dud­nik, unul dintre martori, po­vesteşte ce s-a în­tâm­plat. „Am văzut apro­piindu-se o navă în formă de triunghi, de cu­loa­re neagră, cu latura de apro­ximativ 15 metri. A ate­rizat pe ver­ticală, destul de încet, scoţând un zgomot ciudat. Apoi, dintr-oda­tă, o rază luminoasă a ieşit dintr-o latură a OZN-ului. Nu am văzut nicio des­chidere, dar era clar că această rază lu­minoasă viza o ţintă, iar eu mă aflam chiar în dru­mul său. Nu mi s-a întâmplat nimic, dar antena radar din spa­tele meu s-a pră­bu­şit în flăcări.” Ex­per­ţii care au exa­mi­nat uni­tatea ra­dar arsă nu au pu­­tut să explice cum o rază emisă de la 150 de me­tri a putut să topeas­că nişte com­po­nente metalice.

Luat de către forţele de ordine?

1997. Obiect neidentificat pe cerul din Holloman, New Mexico

Conform raportului unui ofiţer de securitate al armatei aeriene, care patrula în jurul bazei ame­ricane de la Mc Guire, statul New Jersey, pe 18 ianuarie 1988, mai mulţi martori au văzut un OZN care zbura deasu­pra bazei. În ra­por­tul său, el arată cum un membru al po­liţiei mi­litare ur­mă­rise OZN-ul ca­re tre­cu­se pe dea­supra maşinii sale. La puţin timp du­pă aceea, el a vă­zut o făptură înaltă de un me­tru, pe care a de­scris-o ca fiind „de culoare brun-gri, slabă, cu un cap mare şi cu nişte braţe lungi”. Poliţistul s-a spe­riat şi a tras de cinci ori în individ şi o dată în OZN-ul de dea­­su­pra sa. Acesta a ac­celerat pe verticală, întor­cându-se într-un grup de alte unsprezece obiecte sta­ţionare aflate sus, pe cer. Corpul extrate­res­tru­lui a fost găsit în apro­pierea pistei de aterizare a bazei de către ofiţerul de se­curitate şi patrula sa, care au remarcat „mirosul extrem de puternic pe care îl degaja, ase­mănător cu amoniacul”. Tot conform ra­por­tului, în aceeaşi zi, o echipă de la baza ae­riană din Wright Patterson a sosit la faţa locului, stropind corpul cu nişte produse chimice şi aşe­zându-l într-o ladă. Ea a fost încărcată într-un avi­on C-141 (pentru transport de trupe), a cărui des­tinaţie de zbor a rămas necunoscută.

http://www.formula-as.ro/