Steagul secuiesc, o făcătură buna de comercializat

Steagul despre care se spune că este un simbol străvechi secuiesc, a apărut abia în anul 2004 ca urmare a înţelegerii între UDMR şi Consiliul Naţional Secuiesc (CNS). Creatorul steagului este fostul director al Muzeului Naţional Secuiesc din Sf. Gheorghe, Konya Adam, la dorinţa şi iniţiativa CNS. Unii analişti politici spun că UDMR şi CNS, în planul lor de a crea un stat în stat prin obţinerea autonomiei aşa-zisului Ţinut Secuiesc, aveau nevoie de un steag care să completeze toate atributele unui stat. Astfel steagul inventat de muzeograf avea să devină „găselniţa” prin care românii trebuiau iarăşi păcăliţi. „Istoria” acestui steag s-a născut dintr-o minciună repetată cu încăpăţânate de către partidele maghiare din România şi anume că autonomia aşa-zisului Ţinut Secuiesc va fi în cadrul acestei ţări, fără a se atenta la integritatea ei. Minciuna este evidentă pentru că drapelul este intrinsec legat de statalitate. Dar pentru a înţelege mai bine cât de periculoasă este această minciună pentru statul român şi pentru a demonstra adevărata intenţie a politicienilor maghiari, trebuie să ştim cine sunt de fapt secuii şi ce fel de drapel îi reprezenta cu adevărat în istorie.

Istoria adevărată a asupririi secuilor de către unguri – un razboi care durează de secole

Cercetările ADN-ului secuilor dovedesc că aceştia nu sunt nici pe departe „rude” de sânge cu ungurii. Chiar şi mărturiile istorice arată că secuii erau deja o populaţie distinctă la venirea triburilor ungurilor în Câmpia Panonică. Printre dovezile incontestabile care vin în sprijinul acestor afirmaţii este religia ortodoxă pe care o aveau toate populaţiile existente între Tisa şi Munţii Bihorului. În acest sens amintim gestul prin care secuii îşi închinau pâinea cu semnul Sfintei Cruci. Deasemeni, parastasele pe care secuii le fac la înmormântari sunt încă o dovadă a originii ortodoxe a acestora. Secuii au trecut la catolicism, religie pe care o au ungurii, abia în secolul XIII cand au fost aşezaţi în sud-estul Transilvaniei pentru a fi folosiţi la paza şi apărarea graniţelor ungureşti. Primul document care menţionează existenţa secuilor datează din anul 1210. Dar în istoria reală a secuilor există documente prin care se atestă că aceştia au luptat alături de domnii şi voievozii Moldovei şi Ţării Româneşti împotriva turcilor precum şi împotriva nobililor unguri. Multe dovezi istorice afirmă faptul că nobilii secui erau schingiuiţi şi spânzuraţi ca tâlharii atunci când se ridicau pentru a-şi afirma libertatea, de către oficialii unguri pentru a se „demonstra” rangul inferior al secuilor faţă de unguri. Un exemplu elocvent este cel al lui Gheorghe Doja care a fost ars de viu după ce i s-a smuls carne de pe oase cu cleştele pentru că a îndrăznit să se ridice împotriva nobilimii maghiare pentru dreptul la libertate.

Secuii au fost mai aproape de români decât de unguri

Steagul secuiesc aşa cum apare astăzi, datează din vremea lui Mihai Viteazul. Dorinţa cea mai mare a voievodului muntean a fost să unească pentru prima oară, cele trei ţări cu populaţie majoritar românească, Muntenia, Moldova şi Ardealul, în una singură. Aşadar în planul său temerar, voievodul Mihai a trecut cu oastea prin defileul Oltului, în anul 1599, pentru a ajunge în Transilvania. Secuii de aici, îşi doreau să iasă de sub asuprirea ungurilor şi aveau încredere în promisiunea voievodului că-i va ajuta să-şi recâştige drepturile şi libertatea furată de nobilii maghiari. Oastea de pedestraşi condusă de Moise Secuiul a trecut de partea românilor conduşi de Mihai Vodă Viteazul. După lupte aprige şi după victoria lui Mihai Viteazul de la Şelimbăr, prima mare unire a românilor fusese în sfârşit realizată. Referindu-ne punctual la cromatica steagului secuiesc, amintim că iniţial acesta avea culorile albastru şi alb (argintiu). Culorile albastru şi auriu aşa cum se pezintă azi ca fiind cele originale, aparţineau principatului transilvan şi se regăseau pe drapelul ţinut în mână de Sfântul Ladislau. În anul 1601, unicul principe transilvan de origine secuiasă, Szekely Mozes, a înlocuit culoarea alb cu cea aurie, a aplicat monograma Z. M., şi a atribuit drapelul comitatului Mureş- Turda. Mai târziu, regele Sigismund a modificat stema vechiului drapel secuiesc înlocuind soarele cu o stea. Argumentaţia la acea vreme a fost că steaua cu opt colţuri ar reprezenta cele opt scaune secuieşti. Unii specialişti de azi printre care şi profesorul Billy Reuben, consideră că simbolurile adoptate , adică steaua şi semiluna ar fi caracteristice cultului zeului Mithra generându-se ulterior mithraismul, cult ce a apărut în zona mediteraniană în aceeaşi perioadă cu apariţia creştinismului. Mithraismul a fost catalogat drept un curent cu caracter satanic, cu aceleaşi caracteristici ca şi creştinismul, inventat pentru a distrage atenţia oamenilor de la religia creştină. Dar secuii mai aveau ceva caracteristic din punct de vedere cromatic, culorile portului popular. Acestea erau roşu şi negru, dar niciuna dintre aceste culori nu au fost aplicate pe vreun drapel secuiesc.

Steagul secuiesc mai comercial ca niciodată

În ultimii 150 de ani, cel puţin, a existat un proces susţinut de maghiarizare forţată a secuilor. Din punct de vedere lingvistic, încă se mai păstrează şi astăzi regionalisme şi arhaisme secuieşti, care diferă de limba maghiară. De asemenea, la ultimul recensământ din România, partidele maghiare de aici ai îndemnat secuii din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş să se declare maghiari şi nu secui. Intenţia fiind evidentă ca de altfel şi motivul acestor manevre, nu au rost să mai fie explicate. După înfiinţarea CNS în 2003, singurul partid maghiar existent era UDMR, care se şi afla la guvernare. Datorită conflictelor cu autorităţile române generat de arborarea excesivă pe instituţiile statului român a steagului Ungariei, trebuia găsită o alternativă. În anul 2004, cum UDMR nu putea să mănânce usturoi în plină guvernare, a lăsat sarcina inventării unui steag „secuiesc” ca alternativă la steagul unguresc, CNS-ului. Inventatorul steagului secuiesc aşa cum este prezentat astăzi este fostul director al Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, Konya Adam. Dacă după anii 1990 primele steaguri secuieşti aveau ca reprezentare cromatică, culorile roşu şi negru cu cele două simboluri , soarele şi luna, acum s-a revenit la culorile albastru-auriu. Szekeres Attila Istvan, cunoscut specialist în heraldică, a afirmat despre actualul steag secuiesc, că este luat dintr-un model de „broderie de pernă”, acesta fiind de fapt un fals, o „făcătură, pentru care se face atâta tevatură, care a ajuns să fie împărţită peste tot, ca la talcioc”. Şi nu putem să-l contrazicem pe apreciatul heraldist, din moment ce orice nechemat cum ar fi Csibi Barna, cel care în 2011 a „spânzurat „ o păpuşă reprezentându-l pe Avram Iancu, comercializează, într-un talcioc din localitatea Berg, din Ucraina, tricouri inscripţionate cu mesaje antiromâneşti, şovine şi expansioniste şi steaguri secuieşti. Mulţi secui care ţin la identitatea lor susţin că steagul inovat de CNS este mai mult comercial decât reprezentativ. Cu toate că acest steag a fost considerat reprezentativ de către maghiari pentru secui, totuşi, la diverse acţiuni se foloseşte steagul roşu-negru. Exemple în acest sens sunt nenumărate. Chiar la întâlnirea motocicliştilor organizată de câţiva ani încoace şi care se desfăşoară pe traseul Miercurea Ciuc – Ghimeş Făget (jud. Bacău), locul vechii graniţe austro-ungare, participanţii au purtat steagul roşu-negru (roşu reprezentând puterea iar negru, doliul). Chiar şi extremişii maghiari participă la manifestări cu steaguri roşu-negru, imbracamintea de culoare neagră fiind caracteristica structurilor extremiste.

Gigi Stoian

http://www.napocanews.ro/