La vânătoare de comori

Febra aurului nu este o invenţie ro­mâ­nească. Căutarea co­mo­rilor pare să fie una dintre ereziile mileniului trei. Pes­te tot în lume se sco­to­ceşte, se sapă, se caută, în spe­ran­ţa des­co­pe­ri­rii tezaurelor ascunse în munţi, în peşteri, la rădăcina co­pa­cilor, în gră­dini şi fântâni, pe fundul mă­rilor şi ocea­nelor, pre­cum şi în multe alte locuri ne­cu­noscute. De-a lungul is­toriei, nă­vă­lirile, cru­ciadele, foametea sau re­voluţiile i-au împins pe oa­menii avuţi să îşi ascundă – de cele mai multe ori cu foarte mul­tă in­ge­nio­zitate – lu­crurile de preţ. În întreaga Eu­ropă stau ascunse ne­numărate comori. Vă propunem o că­lă­torie de agrement, pe urma celor mai celebre şi râvnite tezaure.

Anul 453
Comorile lui Attila (Csepa, Ungaria)

După ce a făcut ravagii în Galiţia şi Italia, Attila, re­gele hunilor, a murit în mod bizar, în anul 453, chiar în seara nunţii. La vre­­mea respec­tivă, oş­tile sale sta­ţionau în apro­pi­ere de Cse­pa, un oraş si­tuat în ac­tuala Un­ga­rie. În­velit cu un lin­ţoliu, cor­pul regelui a fost aşezat în­tr-un sicriu făcut din aur şi în­conjurat de o gră­­ma­dă de o­biec­te pre­ţioa­­se: co­roanele re­gilor în­­vinşi, como­rile pa­la­­telor şi ca­te­dra­lelor jefuite de că­tre huni, sceptrele de jad smul­se suve­ra­nilor asiatici şi să­biile regilor germani înfrânţi. După părerea is­to­ri­cilor, mormântul se găseşte undeva în plină câmpie, la sud de Csepa. În ciuda nenumăratelor cercetări în­tre­­prinse, tezaurul regelui hun n-a fost încă des­co­pe­rit.

Anul 600
Cavoul secret al Fredegondei

Unul dintre istoricii Evului Mediu, generos în de­talii legate de poveşti cu comori, a fost francezul Gre­goire de Tours (538-594). El sem­nalează pri­mul povestea co­morii din Munţii Jura, celebră pen­tru fan­tastica ei bogăţie în aur şi în argint. Descoperită în­tâm­plător de-un călugăr, ea a de­ve­nit o sur­să de întreţinere ma­terială a mâ­năstirii căreia îi aparţinea pre­latul. Întrebat de fraţii monahi de un­de are aurul şi argintul, el răs­­­pundea că de­getul lui Dum­nezeu îi arătase o co­moa­ră. Acelaşi cronicar afirmă în Istoria francilor că re­gina me­­ro­vin­giană Frede­gonda (545-597), renumită pen­­tru cru­zimea ei, avea un cas­tel minunat în pă­du­rea Brotonne din Franţa, astăzi trans­format în ruine. Isto­ricul povesteşte că re­gina ame­na­jase în curtea inte­rioară, dede­sub­tul unor tufe de trandafiri, o criptă se­cretă, în care a as­cuns co­mori fabu­­loase, obţi­nute prin cazne cum­plite, de la duş­ma­nii de­ve­niţi pri­zo­nieri. Deşi se ştie cu apro­xi­maţie unde se găsea fai­mosul palat, cău­tătorii co­morii n-au gă­sit safirele şi ru­binele pe care se spune că temuta re­gină le ames­teca, pisate, în alifii pentru frumuseţe.

Anul 1199
Icoana de aur din Chalus (Franţa)

La vânătoare de comori
Richard Ini­mă de Leu

În anul 1199, Richard Ini­mă de Leu, regele An­gliei, care poseda multe pământuri şi în Franţa, a aflat că în oraşul Cha­lus, care-i aparţinea, a fost gă­sită o icoană din aur masiv. Deşi din punct de ve­dere al drep­­tului feudal tezaurul îi apar­ţinea, locuitorii ora­şului nu au vrut să o cedeze. Pen­tru a o recu­pe­ra, a fost ne­voit să ase­die­ze oraşul. Ca pe­deap­să dum­ne­ze­iască (spun cro­nicarii), în tim­­pul asediu­lui, mo­nar­hul a fost ucis din în­tâm­­­pla­re de o să­­geată pier­du­tă. Drept re­pre­salii, oraşul Cha­­lus a fost trecut prin foc şi sabie, dar icoa­na a rămas de ne­găsit. Se spune că ea ar fi as­cunsă undeva în sub­te­ra­nele for­tăreţei sau în ruinele unui castel din apro­piere.

Anul 1214

Un munte de aur îngropat (Hertain, Belgia)

În anul 1931, un radiestezist belgian a localizat cu ajutorul pendulului o cantitate foarte mare de metale preţioase, îngropată la adâncime în nişte galerii sub­terane. Se pare că este vorba despre celebra co­moa­ră a abaţiei de la Cysoing, prezentă în multe re­la­tări popu­lare care vorbesc despre flăcări albastre ce apar în noaptea de Anul Nou. Deşi în cercetări s-a im­pli­cat şi armata, misterioasa intrare a acestor galerii nu a putut fi niciodată găsită.

Anul 1340
Comoara lui Eduard al III-lea (Knocke, Belgia)

Iunie 1340: Eduard al III-lea, regele Angliei, duce împotriva francezilor aşa-numita bătălie navală „a eclu­zei”. Sigur pe el, face greşeala de a ţine în prima linie corabia care transporta comoara regală. Până la urmă, regele a fost înfrânt şi, în câteva minute, ghiu­le­lele franceze au trimis vasul la fund, el fiind în­gro­pat şi astăzi undeva sub nisipurile din Zwin. Deşi epa­va a fost identificată recent, cercetările scafan­dri­lor n-au obţinut rezultatele aşteptate.
Anul 1430
Sabia Ioanei d’Arc (Franţa)

Ioana d’Arc

O comoară mai degrabă simbolică este sabia Ioanei d’Arc (1412-1431), celebra eroină franceză arsă pe rug. Marcată cu cinci cruci, această armă superbă a ur­mat-o pe Ioana d’Arc în toate cam­pa­niile sale. Se spu­­ne că ea a rupt-o, lo­vindu-le cu latul spadei pe pros­ti­tua­tele care îi urmau ar­ma­ta, dezono­rân­d-o. În timpul pro­cesului, deşi sa­bia a făcut o­biec­tul unor in­te­rogatorii apar­te, Ioana nu a spus unde este ascunsă. După cum afirmă unele surse istorice, ea ar fi fost dată spre păstrare Mânăstirii „Notre-Dame des Ardents”, unde Ioana d’Arc se afla în martie 1430. Biserica există şi astăzi. S-ar putea ca sabia să fie zidită într-unul dintre stâlpii de la intrare sau într-unul dintre pereţii capelei în care ea se ruga. Biserica a interzis cercetările, con­siderând că sim­bolul istoric pe care sabia îl reprezintă ar pierde din forţă dacă ea ar fi expusă într-un muzeu.

Anul 1569
Cele 71 de relicve de la Charroux (Franţa)

În Evul Mediu, Charroux era un oraş foarte pros­per, îm­bogăţit mai ales de numeroasele comori pe ca­re Ca­rol cel Mare le dăruise aba­ţiei aflate în lo­ca­litate. Victorios în mai toate bă­tăliile duse, spe­ra, probabil, ca monahii să-i obţină mila ce­reas­că prin rugă­ciuni. Cert este că un inventar precis din acea epocă, păstrat până în zi­lele noastre, demons­trează că do­na­ţia împăratului cu­prin­dea 71 de cu­fere foarte preţioase. În 1569, abaţia a fost jefuită de către pro­testanţii amiralului Coligny. O legendă spu­ne, însă, că minunile de or­fevră­rie me­die­vală fuseseră ascunse înainte de către că­lugări în pe­reţii abaţiei. În 1856, un zidar care re­para un aco­periş vechi a găsit în perete trei obiecte ex­traor­dinare din aur şi din argint, dintre care unul, un trip­tic su­perb, con­ţinea un fragment din cru­cea pe ca­re fusese răstig­nit Iisus. Este mai mult decât probabil că restul relic­velor se află zidite, la rândul lor, în pe­reţi, dar aba­ţia nu a permis niciodată să se întreprindă cer­ce­tări.

Anul 1810
O comoară ce poate schimba istoria (Franţa)

În anul 1810, Fouché (1759-1820), ministrul poliţiei lui Na­poleon, s-a retras în castelul său din Ferrièrs-en-Brie, fără a uita pre­cauţia de-a lua cu el o casetă cu documente ex­trem de compro­mi­ţătoare pen­­tru împă­rat. În „Me­mo­rii­le” sale, el po­ves­teş­te că, pre­­sim­ţind că va fi arestat, a în­gropat ca­se­ta un­deva în cas­tel. Do­cu­mentele nu i-au fost ni­cio­dată res­ti­tuite lui Na­poleon. După pă­­rerea isto­ri­ci­lor, ca­seta cu un con­ţinut atât de pre­ţios ar putea re­scrie o parte din is­to­ria Franţei, da­că documentele as­­cun­se în ea vor fi găsite când­va.

Anul 1812
Retragerea lui Napoleon (Rusia)

Jaful lui Napoleon – caricatură de epocă

Iunie 1812: în fruntea unei armate de 335.000 de infanterişti şi 60.000 de călăreţi, Napoleon a trecut Niemenul şi a invadat Rusia, îndreptându-se spre Mos­cova, unde a ajuns pe 14 septembrie. Oraşul era pă­răsit, dar puţinii locuitori care mai rămăseseră l-au in­cendiat. Napoleon a ordonat atunci începutul ja­fului. Dar iarna a venit pe neaşteptate, mai repede decât trebuia. Îngrozit de gerurile năprasnice, Na­po­leon şi-a început lunga şi chinuitoarea retragere spre Europa. Temperatura scădea pe zi ce trecea, iar co­morile erau din ce în ce mai greu de cărat. Înainte de a ajunge la Smolensk, trupele lui Napoleon au arun­cat o incredibilă cantitate de vase de aur în râurile pe care le-au întâlnit în drum. La sfârşitul lunii no­iem­brie, armata a trecut Berezina peste nişte poduri în­cropite, aruncând în apă, în graba retragerii, comori şi ma­terial militar. Astfel au dispărut peste zece mi­li­­oane aur curat, sute de saci cu perle, diamante, ru­bi­ne şi safire. Vase de aur, crucifixuri, icoane, po­tire, co­roanele Siberiene ale Astrahanului şi ale Casei Îm­pă­ratului Constantinopolului, sabia lui Petru cel Mare, precum şi alte nenumărate obiecte fără preţ. În 1896, în timpul unei dragări a fluviului Berezina, s-a găsit o mare parte dintre aceste obiecte preţioase, în­gro­pate sub un strat de nămol gros de 35 de centi­metri. Ames­tecate printre ele se mai aflau arme şi ose­minte omeneşti.
În 1962, ziarul „Pravda”, oficiosul comuniştilor ruşi, publica rezultatele unei analize chimice efec­tu­ate asupra apelor Lacului Stoiecev, aflat în apro­piere de Smolensk. S-a descoperit că proporţia de oxid de ar­gint din apă era de o sută de ori peste me­dia nor­mală! Fără îndoială că aici se găseşte cea mai mare parte a comorii furate de Napoleon, in­clu­siv o can­ti­ta­te uriaşă de aur, care nu a putut fi de­tec­tat, din cauză că este inoxidabil.

Anul 1917
Cuferele cu aur ale ruşilor (Balcic, România)

În memoriile sale, Nicolai Tretiacov, membru al uneia dintre cele mai mari familii ale no­bi­limii ruseşti, povesteşte cum a evacuat şi-a as­cuns co­moara ruşilor albi (partizani ai Ţarului Ni­co­lae al II-lea, aflat în război cu comuniştii). Aceas­tă armată dispunea de o comoară im­pre­sio­nantă, compusă din contribuţiile sus­ţi­nă­to­rilor ei – ne­gustori, latifundiari şi nobili bo­gaţi, ameninţaţi de oastea lui Lenin -, precum şi din foarte multe obiecte de cult preţioase, luate din biserici, pen­tru a fi puse în siguranţă. Când de­zastrul albilor a început să se contureze, Tre­tiacov a fost în­săr­cinat să ascundă bogăţiile într-un loc cât mai si­gur. Pentru că sudul Do­brogei era pe atunci ro­mânesc, o ţară aflată sub cârma Re­ge­lui Fer­di­nand şi a Reginei Maria, prieteni apropiaţi ai Îm­­păratului Nicolae al II-lea, comoara ruşilor albi a fost îngropată într-o pădure situată la 40 de ki­­lometri de Balcic, în vecinătatea plajei Mării Ne­gre. Tretiacov a săpat patru gropi mari, în care a aran­jat cu grijă cuferele, apoi a plecat din ţară. Mai târ­ziu, s-a în­tors pentru a lua o parte din bani, cons­­tatând cu mulţumire că as­cun­zătoarea nu fu­sese descoperită.
Spre sfârşitul vieţii, a încercat să recupereze în­trea­ga comoară, traversând marea. La vremea aceea, sudul Dobrogei fusese cedat Bulgariei, aflate sub re­­gim comunist, şi operaţiunea prezenta mari pe­ricole. Pro­iectul a fost, prin urmare, abandonat. Apoi, Tre­tiacov a decedat. De atunci, comoara ru­şi­lor albi este una dintre cele mai importante din Eu­ropa, ţintă pre­dilectă a vânătorilor de comori.

Anul 1938
Comoara din inima gheţarului (Saint-Moritz, Elveţia)

În 1938, un avion Junker 81 german se prăbuşea în Munţii Alpi, pe un gheţar, la nord de Saint-Mo­ritz, la 3000 de metri al­ti­tudine. În scurt timp, el a fost în­ghi­ţit de ză­pezi. Avionul trans­­porta 166 de mi­li­oa­ne în aur masiv, pe care Hit­ler le des­­ti­na­se lui Mu­sso­lini. Ger­manii au an­gajat ne­­nu­mă­raţi ghizi mon­tani pen­tru a găsi epava şi co­moara din ea. De­gea­ba! Cu toate a­ces­­tea, gheţarul în­ce­pe, în­cet-încet, să îna­po­ieze captura sa de răz­boi. În 1952, au fost gă­site aripile, apoi cor­pu­rile con­ge­late ale avi­­a­torilor. De-a lun­gul pră­­pas­tiei, în fie­care pri­­mă­vară, cău­tătorii de co­mori în­drăz­neţi cercetează cu atenţie gheţarul. Poate că, în­tr-o bună zi, el va res­titui şi lingourile de aur.

LIVIU ŞUTEU

http://www.formula-as.ro/