Cum a ajuns Romania…

Și acum, iubite cititorule te îndemn să-ți pui mâna pe inimă, să-ți pui capul la contribuție, să faci uz de experiența ta de viață, să-ți rememorezi puținele cunoștințe de istorie, dobândite prin învățământul degradat al școlilor românești, de după 1989 [pentru că Școala Românească înainte de rivoluțiunea din 1989 avea un nivel ridicat, pe care cred că nu-l putem contesta, ar fi culmea !] și să concluzionezi afirmațiile celor doi autori de mai jos: Înalt Prea Sfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor și Eugen Tănăsescu. Fac această provocare, pentru a nu se spune că Părintele Mălinaș știe doar să cârtească. Eu am redirecționat doar două opinii, pentru că: l’ambasciatore non porta pena ! Aș dori doar să menționez că de 25 de ani, în România nu se poate afirma că a fost pus la punct măcar un sector din economia și activitatea vieții publice și private a națiunii. Pardon, in afara bisericilor, BOR are peste 15.000, apoi celelalte culte la fel, luându-se parcă la întrecere, în timp ce:
guvernanții zac în acte de corupție;
industria a fost desființată;
agricultura merge pe burtă;
nouă milioane de cetățeni au parăsit țara lucrând ca sclavi în străinezia;
peste cinci mii de medici au părăsit România;
flota maritimă a fost vândută;
poșta a fost vândută;
PETROM-ul a fost vândut;
Lăcustele cu chip de oameni decimează pădurile României și pradă Delta Dunării, iar Codul Silvic e mai mult o parodie în ochii proștilor, care mă duce cu gândul la „poanta” cu legea bacșișului pentru uspătari, din primăvară;
asistența medicala, dispensarele și spitalele sunt la nivelul din Africa;
sistemul juridic are niște deficiențe de nivelul diletanților, nu a specialistilor sau a oamenilor legii;
învățământul se degradează pe zi ce trece;
avem însă catedrale, case de rugăciuni și cler supranumerar, construim și cumpărăm biserici în străinătate de ne-a mers vestea;
avem inflație de universități, dar lipsesc meseriașii;
natalitatea este sub zero;
nivelul de viață al cetățenilor este mult sub standardul UE;
hoțiile imposibil de stăvilit învăluiesc Țara, ca într-o pânză de păianjen;
avem două feluri de cler: care crapă de bine ce le merge, cu pântec (foale) apocaliptic și cei care
crapă de foame (cu excepția că sunt leneși !), adică în final toți crăpăm;
avem o lipsă de solidaritate și conștiință civică a românilor, de care profită cei care guvernează România,
pentru că știu că nu vor fi trași la răspundere de către cei care i-au ales, după cum se întâmplă în toate țările civilizate;
fiecare șef, cât ar fi el de mic, confundă instituția de Stat cu moșia sau averea proprie;
etc., etc., etc.
Ar exista totuși o speranță, în situația în care celor condamnați pentru corupție li s-ar confisca bunurile și banii furați, pentru ca aceste fonduri să fie apoi investite în bugetul pentru redresarea economiei și pentru celelalte nevoi ale Țării.
În situația aceasta vă mai întreb încă o dată ce părere aveți de opiniile celor doi autori, menționați mai jos:
1. Înalt Prea Sfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a avut un discurs dur la adresa Uniunii Europene, spunând că e mai rău acum decât pe vremea comunismului.
IPS Pimen a declarat că „era rău în timpul regimului comunist ateu. Mai rău în timpul acestui regim, Uniunea Europeană”.
El a mai spus „cuvintele mele sunt foarte aspre şi mulţi vor spune: Cum e posibil ca un episcop să adreseze aşa cuvinte dure în faţa conducătorilor de astăzi din ţară şi din Uniunea Europeană? Sunt dure pentru că faptele lor sunt diabolice!”, a spus Pimen, citat de blogul Bucovina Profundă.
„Cum Dumnezeu ne-a salvat de pericolele aduse de Uniunea Sovietică, ne va salva, credem, dacă ne vom ruga cu toată smerenia, de pericolele aduse de politica Uniunii Europene“, a mai spus acesta. El crede că generaţia tânără este ameninţată la nivel moral. „Copiii sunt ameninţaţi, li se distrug simţămintele morale. Mintea se distruge prin aparatele la care privesc şi citesc, cum ştiţi prea bine, mai bine decât mine. Toate – fapte care sunt crime!”, a explicat IPS Pimen.
De asemenea, discursul lui a vizat şi dezbaterea privind drepturile homosexualilor. „Dumnezeu l-a pedepsit cu foc şi pucioasă în Sodoma, păcatul sodomiei. Lumea se înmulţeşte prin căsătorita dintre un bărbat şi o femeie. Aşa a rânduit Dumnezeu. Citim în Sfânta Scriptură, că dumnezeu, văzând că nu e bine ca omul să fie singur, i-a făcut un tovarăş de viaţă: o femeie! Nu i-a făcut un bărbat! Dar când diavolul pune gheara pe sufletul omului, îi întuneca mintea şi se petrece ceea ce se petrece”.
2. Eugen TănăsescuEugen Tănăsescu
Preot sărac, preot bogat ?
Clerul român nu pare să se deosebească prea mult de societatea românească în ansamblu, în privinţa stării materiale. Vom găsi o majoritate a preoţimii care se zbate undeva între sărăcie şi trai de nivel mediu, dar vom găsi şi cazuri în care nivelul de bunăstare este peste medie, rareori chiar mult peste medie. Dar, în fond, cum ar trebui să fie preotul: sărac sau bogat?
Pentru început, câteva cifre. Le iau din presă, pentru a nu fi suspectat de încercare de manipulare.
Salariul brut al unui preot variază între 1.100-2.000 de lei, asemănător nivelului de salarizare din învăţământul preuniversitar. Statul român suportă cam 65% din salariu, dar nu pentru toţi preoţii (în baza secularizării de pe vremea lui Cuza – subiectul a fost discutat suficient,nu reiau). Din cei 14.231 de preoţi si diaconi ai Bisericii Ortodoxe Romane (în anul 2012), peste 1.000 sunt salarizaţi exclusiv din fondurile proprii ale Bisericii. Totodată, sumele pe care Biserica le plăteşte la buget sub formă de taxe şi impozite sunt aproximativ egale sau depăşesc sumele pe care Biserica le primeşte de la Stat pentru salarii.
Preoţii care fac parte din aparatul de conducere al unei Eparhii (consilier, inspector, referent) iau un salariu de aproximativ la fel, la care se adaugă o jumătate de normă în parohie. La fel se întâmplă şi în cazul preoţilor profesori titulari, care iau salariul de la facultate şi au o jumătate de normă în parohie. Salariul acestora poate trece în unele cazuri de 3.000 de lei.
Personalul neclerical din cadrul parohiilor, cântăreţi, îngrijitori, au salarii sub nivelul minim pe economie. Din cei aproximativ 17.000 de angajaţi neclericali, circa 1.500 sunt plătiţi integral de Biserică.
Episcopii au un statut asimilat celui de demnitar, fiind conducători de cult. Ei au un salariu fix, ce variază între 6.200 de lei, în cazul episcopilor vicari şi 7.567 de lei, în cazul mitropoliţilor. Patriarhul câştigă 8.200 de lei. Salariul celor 54 de ierarhi este însă fix şi la acesta nu se adaugă nici spor de vechime, nici indemnizaţie de conducere.
Desigur, se vorbeşte şi de banii pe care Biserica îi obţine din donaţii. Parte din aceştia merg la plata salariilor din sistem şi a utilităţilor (gaz, apă, electricitate), parte din ei merg în diverse acţiuni ale Bisericii (pastorale, sociale, misionare, media etc), iar o altă parte sunt donaţii personale către cler, în cazul diverselor slujbe religioase. Aici, datorită lipsei de cuantificare reală în statistici, gura târgului este largă şi variată. Dacă pleci urechea folclorul stradal, ai senzaţia că Biserica este instituţie de haiduci, care te prind cu forţa pe stradă, te bagă silit în biserici la slujbă şi apoi te jupuie de bani, fără inimă, până la ultima leţcaie. Sigur, mai toţi neduşii pe la Biserică au senzaţia falsă că Biserica trebuie să le slujească ce vor şi cum vor ei, dar ei nu simt nici o obligaţie morală sau materială faţă de locul unde primesc Binecuvântarea Cerească. De’, ce să-i faci, cei ce cred că lor li se cuvine totul, n-au prea citit prin Scripturi: Să nu legi gura boului care treieră , apoi Vrednic este lucrătorul de plata sa, după care Sf. Pavel zice: Dacă noi am semănat la voi cele duhovniceşti, este, oare, mare lucru dacă noi vom secera cele pământeşti ale voastre? […] Au nu ştiţi că cei ce săvârşesc cele sfinte mănâncă de la templu şi cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot aşa a poruncit şi Domnul celor ce propovăduiesc Evanghelia, ca să trăiască din Evanghelie. Iar ca filosofie a milosteniei şi darului adus la altar, tot Sf. Pavel zice: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera. De altfel, îi aştept să comenteze contra din belşug pe forumuri, apelând la invective şi răutăţi gratuite. Au dreptul la opinie, bineînţeles, dar paguba sufletească va fi însă tot a lor.
Oricum, îi asigur că atunci când văd un preot cu maşină sau vilă luxoasă, în mod cert acele bunuri nu au ca finanţare bani din Biserică, ci din alte surse. În cei aproape 15 ani de preoţie ai mei, petrecuţi şi la ţară şi la oraş, şi ca jurnalist creştin, pot da public oricând declaraţie de avere: o maşină de mic litraj (Polo, 1, 4 TDI, an 2004) şi un apartament, moştenire de la părinţi. Făcut de comunişti. Cam asta este marea mea avere de preot în mijlocul târgului constănţean şi director la un radio al Bisericii.
Păcat însă de imaginea negativă pe care preotul şi-o cultivă, odată cu propriile ispite ce vin dintr-o stare materială prea bună: Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri. Prin urmare, nu valoarea averii materiale ar fi marea problemă, ci iubirea de bani.
Ştiu câţiva preoţi care sunt cu stare materială peste medie, dar în mâna cărora transpiră milostenia şi facerile de bine. Dar nu le place să se laude, căci discreţia este o caracteristică a faptelor bune. Şi astfel de slujitori au fost şi în trecutul Bisericii, care prin finanţare proprie au desfăşurat proiecte în tinda Bisericii. Ştiu şi destui fraţi preoţi, care se zbat pe la ţară în parohii destul de modeste financiar, în condiţii crunte de trai, cu familie şi obligaţii (ca majoritatea românilor) care îi determină să facă eforturi majore pentru a îşi asigura traiul necesar. Daţi o fugă prin parohiile Dobrogei (pe aici cunosc mai bine) şi veţi vedea cam care este nivelul de trai în rural. Dar poate că luxoasele cluburi de pe litoral nu permit multor habarnişti aruncarea privirii la o distanţă mai mare de 5 km de ţărm.
Mai puţin se vorbeşte despre activitatea socială a Bisericii, deşi aceasta există. O scurtă analiză a instituţiilor sociale (la nivel an 2012) arată următoarele cifre: 121 de centre pentru copii, 35 de centre pentru vârstnici, 106 cantine sociale şi brutării, 52 de centre de diagnostic şi tratament, cabinete medicale şi farmacii sociale, 23 de centre de consiliere şi asistenţă a familiilor în dificultate, 2 centre pentru victimele traficului de fiinţe umane. Statisticile spun că Biserica Ortodoxă Română asigură asistenţă socială permanentă pentru aproximativ 270.000 de persoane. Pare puţin, dar să ne gândim totuşi că bugetul ţării este totuşi la Stat, nu la Biserică, iar aceste activităţi se finanţează exclusiv din banii Bisericii. Ca să nu mai vorbesc de comparaţiile aberante, făcute între preoţi şi diverse categorii sociale (medici, profesori etc) care îţi lasă senzaţia comunistoidă, materialist-ştiinţifică şi atee, că Biserica este o adevărată pelagră socială care suge sângele poporului, numai bună de pus pe rug.
M-a amuzat amar un senator (nu-i dau numele din pură dragoste creştinească, pentru că nu mă priveşte persoana sa distinsă, ci filosofia de viaţă) care spunea (probabil în contextul discuţiilor constituţionale) că Biserica să fie atentă că scade în sondaje şi mai bine să vadă de săraci, decât să se pronunţe pe chestiuni politice. Ha!!! Cine vorbea!?! Un reprezentant al clase politice situată în coada clasamentului de încredere al românilor, clasă care în 24 de ani de libertate n-a prea demonstrat mari abilităţi de administrare a ţării, ci poate doar de vlăguire a ei. Şi unul dintre bugetarii cei mulţi, pe care dacă nu i-am plăti, am putea face mult mai mult bine săracilor, decât fac ei, chiar din banii noştri. Dar, probabil că uneori, prin luările de poziţie, Biserica mai deranjează anumite interese politice necreştine şi atunci stârneşte animozităţi.
Până la urmă, însă, cum ar trebui să fie preotul: bogat sau sărac? Răspunsul meu este că ar trebui să aibă la un nivel mediu de trai al locului unde păstoreşte. Înţeleptul Solomon scrie: Sărăcie şi bogăţie nu-mi da, ci dă-mi pâinea care-mi este de trebuinţă, ca nu cumva, săturându-mă, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Ca nu cumva, sărăcind, să mă apuc de furat şi să defaim numele Dumnezeului meu. Căci este bine-ştiut că bogăţia înfumurează, iar sărăcia duce în sclavie sau fapte antisociale. Şi cred că lucrurile, aşa cum sunt din statistici, se situează undeva imediat sub ceea ce am numi astăzi nivel mediu de trai. La preţuri europene care se liberalizează.
Dar poate că şi acest nivel mediu de trai este o ispită pentru mulţi, în aceste vremuri în care cresc lipsurile, necazurile şi suferinţele. În fond, în aceste vremi de crescânde convulsii sociale, este puternică pentru mulţi tentaţia de a privi preoţia ca un scaun călduţ şi stabil de funcţionar robotizat.
Dar, să încheiem în ton optimist. Eu spun tuturor celor ce au pretenţia ca Biserica să trăiască cu aer, din nimic, fără pungă, contrar chiar modului de trai al lui Hristos, că da, se poate trăi şi aşa. Dar doar dacă ei se oferă să achite Bisericii toate facturile pe care capitalismul i le trimite, ca urmare a existenţei Ei pământeşti. Sau dacă şi Ea, reciproc, este scutită de orice plată pământească. Mi-e teamă însă că nu se poate aşa ceva. Până şi Hristos a plătit Cezarului dajdia cuvenită.
Surse:
http://www.patriarhia.ro/ro/scurta_prezentare_ro.html
http://www.agenda.ro/razboi-pentru-salariile-preotil…/262553
http://www.realitatea.net/ce-salariu-are-patrarhul-daniel-g…
http://www.provincianews.ro/exclusiv-salariile-clerului-ple…
De acelasi autor :
Aforisme din călătoria mea prin România
Părinte, binecuvintează-mi maşina!
Să facem bani din plimbatul hârtiilor