”Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica” – Pablo Neruda
Iadul există. L-am văzut de multe ori în mine și în alții. Prin fiecare cădere pe care o avem, prin fiecare trăire negativă, alimentăm acest tărâm. Teama, disperarea, furia, ura, egoismul, invidia, lăcomia, mândria… toate există în ființa umană. Cât de mult? Uneori, viața ne pune la încercare pentru a vedea cât iad purtăm în noi, câți demoni pot ieși la iveală din ființa noastră, când alții nu ne fac pe plac. Ceea ce știu este că nu putem ajunge la ”Raiul relațiilor armonioase” decât după ce ne-am izbăvit de demonii interiori.
Să ne imaginăm că într-o clipă am pierdut totul, că suntem la pământ. Nu mai avem nici măcar puterea de a mai privi spre alții, pentru că nenorocirea noastră este mult prea mare. O furtună de disperare și durere a pus stăpânire pe ființa noastră. Nu mai dorim nimic, nu mai putem nimic. Cu ultimele puteri privim spre Cer, nu spre lume. Știm bine că lumea este mult prea mică și străină să ne ajute. Nici măcar nu ne mai putem supăra pe ea, nu îi mai putem răspunde cu agresivitate. Cei care ne vorbesc de rău, sau spun lucruri deformate despre noi, nu ne mai pot atinge. Un om căzut își plânge în taină propria condiție. Abia acum, când suntem la pământ, putem ierta lumea pentru neputința ei… care este și a noastră.
Cu ochii spre Cer, simțim cum în adâncul nostru intră o rază de lumină. Albastrul tămăduitor al cerului ne cuprinde mintea și coboară lin în inima noastră, o învăluie în pace. Aceasta este salvarea noastră. Să rămânem în această stare de liniște, care ne-a fost dată. Apoi să începem un alt drum, o altă viață.
Omul nou va porni la drum cu un singur gând: ”Facă-Se Voia Ta, Doamne”.
Cu o pâine pe masă și liniște în casă… omul nou a primit un colțișor de Rai. Cum să se mai teamă, când deja a pierdut tot nimicul lumii și s-a găsit pe Sine? Cum să se mai tulbure, când știe că singura lui grijă trebuie să fie pacea sufletului său?
http://www.frumusete-fara-limite.ro/
