Am văzut adesea , pe Youtube şi pe alte surse, videoclipuri cu melodiile Ansamblului Armatei Ruse Alexandrov. Melodii încântătoare, interpretate la un înalt nivel artistic, fie că făceau parte din repertoriul naţional rusesc, fie că făceau parte din repertoriul internaţional. Împreună cu soţia, petreceam ore bune în faţa calculatorului urmărind “ Katiuşa”, “Kalinka”, “ Oci Ciornîie”, “Slavianka”, dar şi “ Crazy Music”, “Show Must Go On”, “Happy”, în interpretarea unică şi excepţională a Ansamblului Alexandrov.
Repertoriul vast, cuprinzând melodii din toate genurile muzicale şi din toate ţările lumii ne arată fenomenala capacitate de asimilare şi sporire a valorii pentru fiecare melodie, pentru fiecare gen muzical adoptat. Aceasta presupune un înalt nivel profesional, o muncă intensă , o foarte bună coordonare pentru obţinerea acestor rezultate. Rezultate a căror sumă generează imensul succes pe care Ansamblul Alexandrov l-a obţinut pe scenele lumii.
Nu o dată m-am întrebat: “Voi avea oare ocazia să văd pe viu, într-un concert, acest minunat ansamblu? Aici, în România, unde nu au cântat niciodată?” Pe neaşteptate, dorinţa mi s-a împlinit, sub forma unei invitaţii trimise de Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură Bucureşti, pentru concertul din data de 12 septembrie 2015, ora 17, la Sala Radio din Bucureşti. Am decis, împreună cu soţia, să participăm, orice ar fi!
….Sâmbătă, 12 septembrie. Ploaia ce cădea neîntrerupt de vineri s-a oprit. Semn bun! Urcăm în autobuz şi ajungem într-un Bucureşti înnorat, mai repede decât am prevăzut. Deoarece avem timp berechet la dispoziţie, ne hotărâm să străbatem drumul până la Sala Radio pe jos. Pornim pe str. Dinicu Golescu în jos, preţ de două staţii de tramvai, până la intersecţia cu str.Berzei. Căutăm un loc pe unde să traversăm şi intrăm pe str. Berthelot.
Ajungem la Sala Radio pe la 15,30, cu mult timp înaintea începerii spectacolului. În afară de trei tineri ce stăteau pe trepte şi de agentul de pază, nici ţipenie de om. Ne hotărâm să facem o plimbare pe străzile învecinate, pentru a mai revedea locuri pe unde n-am mai fost de multă vreme. O idée inspirată, căci descoperim o scurtătură care ne scoate din faţa Sălii Radio direct intr-o intersecţie unde- surpriză!-se desprinde la stânga din str. Berzei o arteră nouă, care iese in str.Gării de Nord. Iată, se vede şi gara, la distanţă nu prea mare. Promit soţiei o plimbare la ceas de seară, după terminarea concertului şi ne întoarcem la Sala Radio.
Este deja ora 16. Încep să sosească primii invitaţi. Pe trepte, la intrare, ne întâlnim cu Alex Mîţă şi cu soţia sa. Apare şi Alexandru Voicu, redactor-şef la “Scânteia AS”, un vechi colaborator. Schimbăm primele impresii, îl salutăm pe Pavel Alekseenko şi ne indreptăm spre intrare. Remarcăm prezenţa multor personalităţi din lumea culturii româneşti: prof,academician Răzvan Teodorescu, cunoscutul scriitor Dinu Săraru împreună cu fiica sa, Ruxandra, d-l Corneliu Vadim Tudor, prof, Nicolae Iliescu, secretar ştiinţific al Academiei Române, Irina Nistor, cunoscut critic de film, actriţa Anca Sigartău şi mulţi alţii. Sunt prezenţi veterani de pe frontal antihitlerist, oameni care, în ciuda anilor, se ţin bine. Se aude vorbindu-se frecvent ruseşte: sunt reprezentanţii minorităţii ruşilor din România şi ruşii care lucrează în Bucureşti.
Numai ce apucăm să ne ocupăm locurile şi începe spectacolul! În cuvântarea de deschidere, d-na Natalia Mujennikova, secretar 1 al Ambasadei Federaţiei Ruse în România şi director al Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură, face un istoric al acestui ansamblu. Corul Armatei Roşii, înfiinţat în anul 1928, avându-l ca prim dirijor pe Aleksandr Vasilievici Alexandrov, avea atunci doar 12 membri. De atunci acest cor s-a mărit continuu, astfel că în prezent numără peste 300 de militari cu pregătire muzicală şi artistică. Pentru spectacolul de la Sala Radio au fost aduşi 120 de membri. Spectacolele din România fac parte dintr-un turneu amplu, desfăşurat în ţările ce au făcut parte din coaliţia antihitleristă în cel de-al doilea război mondial. Acest turneu a fost organizat cu ocazia împlinirii a 70 de ani le la Victoria din 1945.
La un semn al dirijorului, începe spectacolul! Un sound copleşitor, care ne pătrunde, pe noi, spectatorii, prin fiecare fibră a trupurilor şi sufletelor noastre, Momentele de sensibilitate, când parcă vedem aievea cursul liniştit al Volgăi sau auzim freamătul vântului printre pădurile nesfârşite de mesteceni, alternează cu momentele de forţă şi măreţie care ne fac să simţim tăvălugul de fier şi foc al Armatei Roşii în ofensivă, până la Berlin. Iar imaginile de pe imensul ecran aflat deasupra ansamblului, ce ne arată o armată rusă în plin proces de pregătire, sună ca un avertisment pentru toţi cei care, mânaţi de tendinţe expansioniste, s-ar îndrepta spre Federaţia Rusă .
Acesta este spiritul rusesc care ne învăluie generos cu fiecare acord al cântecelor ansamblului Alexandrov: un cumul de sensibilitate, forţă şi măreţie. Măreţia unei ţări care, de la Kaliningrad până la capul Dejnev, se întinde pe parcursul a zece fusuri orare.
Urmează cunoscutele “Katiuşa”, “Ochi Ciornîie”, “Slavianka”, “Smuglianka Moldovanka”, aplaudată îndelung. Urmează apoi melodia “Hotiati Russkii Voinî?”(Vor Oare Ruşii război ?) …O replică dată propagandei imperialiste occidentale, care vrea să-şi ascundă intenţiile expansioniste prezentându-i pe ruşi în cele mai negre culori. Nu, propagandişti de doi bani, ruşii nu vor război!
Ansamblul Alexandrov ne oferă în continuare o surpriză plăcută: o melodie românească de la începutul anilor ’60. Îmi amintesc de ea, o ascultam la radio când eram copil: “O cunună-i ţara.ntreagă”.
Acum, în acest moment, această melodie are un număr record de distribuiri pe Facebook. Asta spune multe!
Urmează o melodie deosebită, “Valurile Amurului”. O melodie pe care am auzit-o -se putea altfel?- tot în anii copilăriei. O lacrimă mi se prelinge pe obraz. O lacrimă în amintirea copilăriei pierdute cândva, demult…Simona îmi şopteşte, emoţionată:”Ce vals minunat!”
După un recital la balalaică şi acordeon, în ropote de aplauze, urmează….celebra “Kalinka”!
Iar finalul este apoteotic; se interpretează “Serile Moscovei”, cu un public care aplaudă îndelung! Un final incendiar la un spectacol excepţional!
…Părăsim sala. Nu uităm să-I mulţumim d-nei Mujennikova pentru aceste două ceasuri de desfătare sufletească. Ne despărţim de Alex Mîţă şi de soţia sa, de Alexandru Voicu şi ne îndreptăm, într-o plimbare de seară, spre Gara de Nord, pentru a lua trenul spre casă.
Cât a durat drumul, am schimbat impresii despre spectacol. Un spectacol magnific, o parte din cultura rusă, ea însăşi o mare cultură a omenirii! Un veritabil balsam pentru sufletul alterat de toate “Jingle Bells”-urile ce ne-au invadat dinspre zgârie-norii de peste Atlantic. Cea mai bună pildă care ne-a arătat că orizontul spiritual, atât individual cât şi colectiv, nu se poate limita doar la apus, ci trebuie să cuprindă toate punctele cardinale!
