Frica este o mișcare. Nu este ceva static. Frica este un ansamblu compus din mai mulţi factori care, împreună cu alte elemente, produce frică. Dorinţa de securitate fizică (ataşamentul de câştiguri financiare) şi psihică (ataşamentul de soţ/soţie, familie), comparaţiile cu ceilalţi, timpul (gândul la moarte şi/sau la clipa imprevizibilă a morţii, dorinţa de a fi mai bun, mai bogat, mai potent în viitor) sunt mişcări ale fricii.
Câţi reuşesc să trăiască fără a se compara cu ceilalţi? Câţi sunt cei neinteresaţi de securitatea financiară impusă de însăşi lumea în care trăim, clădită în integralitatea ei pe finanţe? Câţi observă prosperitatea altora fără a se compara pe sine cu ceea ce vede şi fără a fi ros de invidie?
O altă cauză a fricii este autoritatea: socială, juridică, a statului, a cărţilor, a religiei, a şefilor etc. Oare dacă n-ar exista atâtea autorităţi generatoare de frică tu te-ai fi comportat la fel ca acum sau ţi-ai fi permis să faci mai mult ştiind că nu vei fi tras niciodată la răspundere? Vezi, de aceea este importantă inteligenţa. Pentru că omul inteligent îşi impune propriile limite, face distincţie între ceea ce este moral şi imoral, permis şi nepermis, corect şi incorect…
Unii se întreabă dacă omul poate fi vreodată eliberat de frică? Dar oare câţi dintre noi conştientizează frica? Câţi o recunosc? Uneori ea este atât de parşivă încât stă ghemuită în adâncul subconştientului nostru şi de-acolo acţionează în tăcere.
Unde există frică, nu există dragoste. Cei care spun: „Nu îmi este frică, nu am nici o teamă„, se auto-amăgesc. Este o simplă declaraţie superficială. Frica trebuie înţeleasă, desluşită amănunţit, acceptată şi nu respinsă. Atunci când vom renunţa la a mai trăi în trecut, când vom conştientiza că tot ce trăim şi ce contează este doar PREZENTUL, abia atunci devenim fiinţe umane extraordinare şi ne vom elibera de Frică.
