După o pauză de aproape 3 ani am decis să mă reîntorc în sfera blogului românesc, cu dorința nestăvilită de a spune adevărul așa cum l-am trăit, așa cum l-am perceput, așa cum l-am înțeles în timpul scurs din primul meu mandat de parlamentar.
Gândurile și judecățile mele se învârt în jurul unei mari dileme:
“România, încotro?” (ce a fost, ce este și ce va fi ? )
Cred că a venit timpul să spunem lucrurilor pe nume, să supunem dezbaterii publice teme cum ar fi:
România, o colonie străină;
România în pericol;
Clasa politică se prezintă ca un adevărat detașament al legiunii străine;
Clicocrația cleptocrată este la putere de 25 de ani;
Patrimoniul național a fost jefuit;
Corupția s-a generalizat;
Manipularea este ridicată la rang de lege prin intermediul mass-media și a politicienilor corupți;
Instituțiile statului sunt la un pas de disoluție;
Distrugerea României are la bază o conspirație;
Printre politicieni se ascund trădători ticăloși și vânzători de țară;
Parlamentul este compromis;
Drepturile și libertățile cetățenești sunt de multe ori încălcate sau restrânse disproporționat cu situațiile au determinat aceste măsuri;
Am intrat în NATO pentru că SUA, factorul decisiv al Alianței a vrut-o;
Am intrat în UE pentru că DIRECTORATUL marilor puteri europene a decis extinderea ei în EST;
Nivelul de trai a devenit insuportabil;
Război împotriva istoriei românilor;
În declarațiile mele politice, prezentate în plenul Camerei Deputaților am încercat să prezint puncte de vedere pertinente referitoare la nevoia unor îndreptări urgente și necesare pentru recredibilizarea Parlamentului, eficientizarea activității legislative, pentru elaborarea cu prioritate de legi noi, sau modificarea celor vechi, pentru binele și bunăstarea românilor pentru funcționarea statului național român.
Desigur, nimeni nu a luat în seamă atenționările mele, chiar și atunci când am exclamat:
TREZIȚI-VĂ PARLAMENTARI ROMÂNI !
Acest lucru m-a determinat să redeschid blogul și să spun adevărul pur despre ceea ce văd și percep în Parlamentul României, în instituțiile statului aflate sub controlul acestuia, în manifestările clasei politice actuale, în administrația publică, de sus și până jos.
Conștient de zicala “cine spune adevărul nu poate să mulțumească pe toată lumea” , mă simt nevoit să-mi cer scuze anticipat celor pe care-i voi supăra!
Avem nevoie de adevăr pentru a stopa distrugerea României!