Secularizarea a fost o reacție a statului român la evaziunea practicată de bisericile ortodoxe de pe teritoriul Principatelor Unite. Ce nu spune niciodată PF Daniel este că, la vremea respectivă, nici măcar nu exista Biserica Ortodoxă Română (care s-a constituit abia la 1872, dacă nu știați, iar Patriarhia a apărut hăt, în 1925), ci doar două mitropolii care erau subordonate Patriarhului Constantinopolului.
Cu 4 ani înainte, după actul Micii Uniri de la 1859, Înalta Poartă scutise aceste mitropolii din Principate de plata taxelor – taxe care, oricum, ajungeau la Constantinopol și nu rămâneau în Muntenia sau Moldova. În fața acestei sfidări, Cuza și guvernul său (M.Kogălniceanu) au decis atunci trecerea în proprietatea statului a averilor mânăstirești și a moșiilor deținute de biserici, oferind, în schimb, o compensație semnificativă, echivalentă cu veniturile mânăstirilor pe 10 ani. Biserica Ortodoxă Elenă a refuzat această compensație, sperând într-o intervenție străină împotriva Bucureștiului, care nu s-a mai produs. Ulterior, pământurile astfel secularizate (aproximativ 25% din terenul arabil și din pădurile Principatelor) au fost folosite inclusiv pentru împroprietărirea țăranilor. (De remarcat, ca o paranteză, curajul și determinarea oamenilor de stat care au făcut România modernă; azi nici să dai cu tunul nu mai găsești așa caractere.)
“Donațiile date bisericii în mod liber” la care se referă PF Daniel includeau nu doar pământuri arabile, iazuri, păduri șamd făcute cadou de-a lungul veacurilor de diverși boieri sau domnitori mânăstirilor închinate Constantinopolului din Valahia și Moldova, ci și satele aferente, ca să nu mai vorbim de zeci de mii de robi țigani. Biserica din țările române (românească sau grecească, oricum vreți să-i ziceți) a fost una dintre instituțiile care a beneficiat de sclavagism și a exploatat robii până târziu în secolul XIX. Nu știu să-și fi cerut vreodată iertare pentru asta. Să-l auzi acum pe PF Daniel că solicită revenirea la “donațiile libere” care presupuneau robia și munca forțată este îngrozitor.
https://www.facebook.com/FaraReligie?notif_t=fbpage_fan_invite
