Cu națiuni mici, lipsite de putere și fundamente te poți juca mult mai ușor, poți stabili reguli mult mai stricte și le poți coordona extrem de eficient. Aceasta s-a dorit de la bun început, iar snoava conform căreia noile națiuni nu vor fi primite în UE este doar o zicere. Nu doar că vor fi primite, dar li se vor face concesii mai mari decât importanța lor. Atomizarea a fost din start planul secret pentru „unificarea” Europei.
Pentru noi lucrurile ar putea arăta foarte urât. Nu este exclus ca, în final, după episodul „Ținutul Secuiesc” să avem de-a face cu secesiunea Transilvaniei. De o groază de timp se desfășoară o propagandă radicală (tot via UE-SUA) care sugerează o superioritate a ardelenilor față de ceilalți români. Mai mult, „superiorul ardelean” este cel care, culmea!, este asuprit de „nemernicii de sudiști” obișnuiți să trăiască pe spatele său. O retorică falsă care poate fi contrazisă cu ușurință de oricine ar vrea să studieze structura PIB-ului. Dar în fața propagandei nu poți lupta cu logica. Se vor găsi probabil numeroși isteți gata să-mi demonstreze cum greșesc eu și cum vor trăi ei mai bine dacă se vor despărți de „asupritori”. Este inutil să intri într-o asemenea confruntare. Pentru mulți viermele a fost inoculat și, din nefericire atât pentru ei cât și pentru noi, „binefacerile” vor deveni vizibile abia după ruptură.
https://www.facebook.com/Anti-Uniunea-European%C4%83-356579791140499/
