Pe vremea în care feminismu-n România era un fapt și nu în concept, adică mama urla la tata să curețe cartofii, iar străbunica urla la toți să-i pună cafeaua exact la 4 centrimetri distanță de unde bătea ea cu degetu’, ei bine pe acea vreme diferența dintre femei și bărbați pentru mine era că unele poartă tocuri și unii se bărbieresc.
Plecând la studii din Sudul matriarhal spre Estul slavo-tătucesc, în a doua săptămână de facultate un coleg îmi atrage atenția că nu trebuie să ridic vocea la el că a uitat să-mi aducă o carte pre care i-o împrumutasem ;i de care aveam nevoie urgent.
– Nu se face, fetele nu ridică vocea la băieți!
– Hai sictir, unde scrie?
Mi s-a mai spus de la înălțimea catedrei că femeile nu ar trebui să facă filosofie, și că misiunea lor pe lume este să nască bărbați, dar am considerat că vorbea tulburelu-n el de profesor, sau că era un gen de glumă postmodernă, alambicată precum Gramatologia lui Derrida. Dar în 1996 ajung în Tuebingen, și cum mă plimbam și eu ca omul cu idei în cap pe malul împuiat de platani al Neckarului, chitind la Turnul lui Hoelderlin, dau cu capul de Frauen Buchladen, adică Librărie pentru Femei. Mai citesc o dată, de frică nu cumva să mă fi lăsat limba în pom, și poate că e vorba de toaletă, că de, astea înțeleg că trebuie separate pe sexe. Nu. Mă apropii, și văd că este un spațiu cu cărții, și chiar dacă mulți preferă lectura pe budă, cu toată cultura germană, parcă erau prea multe cărți pentru tranziția intestinală. Mă uit în chiloți să mă asigur că am la mine sexul potrivit, și intru în librărie. Mă izbesc cărțile de bucate, tricotajele, și romanele dulcege cu coperți de culoarea lenjeriei de pat. Să-mi se ofilească pixul dacă Spengler nu avea dreptate și Occidentul nu a apus ca un muc de lumânare! Mă duc la tejghea și întreb dacă nu au Critica Rațiunii Pure! Cucoana îmi rânjește că nu, și eu rânjesc la loc cu dispreț, întorc spatele și trântesc ușa. Cum vine asta? Eu sunt aici la Școala de Vară a lui Guenter Figal să le vorbesc despre rolul categoriilor și al existențialelor și dau peste o librărie în care femeile sunt construite în culori pastel și glazură de căpșuni? Mă simt atacată exact în identitatea mea de gânditor selectat și invitat la o instituție de asemenea prestigiu. Cum pot avea așa o porcărie într-un oraș universitar?
În drum spre hotel văd o parcare cu locuri speciale pentru femei. Adică parcare pentru cei cu dizabilități, pentru femei și pentru bărbați. Cum vine asta? Este un fel de scală a abilităților? Sunt femeile ceva între Behinderten și bărbați? Nu, nu! mi se explică, este o chestie feministă, este ca să le protejeze. De cine? De bărbați. De ce? Pentru că dacă parchează în locuri mai intunecate pot fi violate. Tot nu înțeleg. Dacă un violator are ceva de gând, acum știe exact unde să găsească femeile. Scrie mare! În fine, văd că o enervez pe cunoștința mea feministă, și probabil că arăt ca un pitecantroapă din Europa de Est care este așa de înnapoiată și subjugată de bărbați că nici nu știe că e.
Abia cinci ani mai târziu, locuind verile în Konstanz pe o stradă selectă am înțeles ce-i cu feminismul german. Toate femeile (în jur de 60 de ani) de pe acea stradă erau casnice: neveste de profesori, judecători, notari, experți contabili. Toate mame perfecte cu case perfecte, pigulind trandafirii, gazonul și prăjiturelele, jucând tenis și luând lecții târzii de pictură, ceramică și pian. Nu știu de unde această segregare a rolurilor, poate factori religioși, culturali, poate economici. Aceste femei, erau cumva prinse în eprubeta domestică, o versiune vie a Stepford Wives. Probabil că pentru ele și pentru fiicele lor feminismul avea altă semnificație. Eu veneam dintr-o lume cu femei pe tractor, în fabrici și uzine, femei tranformate în oameni ai muncii, în șoimi portocalii, pionieri și uteciști asexuați. Femeii germane cu jupon apretat se opunea femeia română în salopetă. Fefeleaga, Regina Maria și Victoria Lipan. Ca să nu mai spun, că până și Leana Chimista de renume, cu toată figura ei sinistră, era o dovadă că femeile pot ajunge unde vor și pot face exact ce vor ele. Cum? Abia de aici putem discuta serios despre feminism, dar asta în episodul viitor, că doarme soțu și trebuie să sting lumina!
