Ion Cristoiu a publicat ieri, pe blogul lui, unul dintre cele mai proaste articole din ultima vreme (http://www.evz.ro/ce-se-ascunde-in-spatele-diversiunii-anaf-versus-antene-contracararea-unui-pericol-de-moarte-pentru-coruptii-din-romania-recuperarea-prejudiciilor-romania-lui-cristoiu.html).
Nu doar că textul este descurajant de lung, dezlânat, plin de repetiţii inestetice şi virgule puse aiurea dar totul dă impresia de încropeală, de improvizaţie, de siluire a logicii factuale de dragul unui soi de teribilism al senectuții, de refuz al propriului amurg.
Domnul Cristoiu susţine fără vreo crampă de îndoială că, în cazul acţiunii ANAF împotriva trustului Intact, ”…asistăm la o Diversiune ieftină, dar eficientă, la un Popor dispus să înghită orice gălușcă stricată, după care se vaită care diaree” (nu mi-am permis să intervin asupra ortografiei originale a autorului). Diversiunea ar fi pusă la cale de cele două entităţi pomenite, ANAF şi trustul Impact, care s-ar fi înţeles să reediteze scene din O Scrisoare Pierdută, într-o operaţiune de prostire a plebei, ANAF pastişându-l pe Pristanda iar trustul Intact pe Caţavencu. Argumentaţia care urmează în articolul lui Cristoiu este pe măsura sforţării la care te supune o astfel de paralelă constipată (de-asta, probabil, Maestrul simte nevoia să apeleze la o metaforă laxativă şi olfactivă precum cea cu găluşca stricată şi diareea). Puţin mai jos, pentru a-şi marca ascendentul asupra unei lumi derizorii, pe care el o are la degetul mic, cel cu unghie ascuțită, introduce în demonstraţie şi două personaje pe măsura sfredelitoarei podoabe cornoase: un poliţist ce scuipă un şofer şi un jurnalist care se urinează în plină stradă. Deh, riscurile mediului în care te dezvolți: când mahala împărăţeşti, de mahala te molipseşti.
Ion Cristoiu își continua însăilarea suprarealistă, crezând că dă neantului din imaginația lui SF un sens: “ În aceste condiții, ciudățenia întruchipată de acțiunea în forță, de tip milițienesc, asupra Antenei 3, se dezleagă. Se dezleagă, repet, și dacă observăm că nici un orator de la Antena 3 n-a arătat cu degetul către Regim. S-au proclamat cu toții victime. O victimă presupune un Călău. Cînd a venit vorba de Călău, toți oratorii, la ordinele date de Mihai Gâdea, au scăldat-o. S-a ajuns astfel la absurdul tipic românesc: Toată lumea vorbește de un abuz împotriva libertății de exprimare. Cînd se pune problema cine comite Abuzul, toată lumea ridică din umeri.”
Aici avem de-aface cu o minciună groasă, și anume că “nici un orator de la Antena 3 n-a arătat cu degetul către Regim… Cînd se pune problema cine comite Abuzul, toată lumea ridică din umeri”. Dacă ar fi să cităm numai de câte ori a indicat Mugur Ciuvică SRI-ul și pe generalul Coldea ca fiind în spatele acestui abuz și ar fi mai mult decât suficient. Dar aceiași vinovați au mai fost numiți în clar și de Dana Grecu și de Radu Tudor și de Mircea Badea, așa că domnul Cristoiu este clar că a dat-o rău de tot în mitomanie. De ce oare? Pentru că are un model pe care vrea cu tot dinadinsul nu doar să-l imite dar să-l și depășească la aceasta insusire: Traian Băsescu.
Marele nostru Munchhausen în șlapi nu-și plătește degeaba lacheii. Îi pune să-i preia elucubrațiile și să le amplifice, să le înflorească, să le disemineze.
Traian Băsescu îl numește pe Klaus Johannis “premierul de la Grivco”. Ion Cristoiu, zelos, supralicitează: “Klaus Iohannis a încheiat un pact secret cu Dan Voiculescu”.
Traian Băsescu debitează fără pic de jenă o minciună mai groasă decât obrazul său (ceea ce este, într-adevăr, o performanță): “Domnul Iohannis instigă la nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, care are putere de lege, împingând-o în derizoriul unui act administrativ”. Noi știm foarte bine că hotărârea judecătorească invocată a fost întrutotul dusă la îndeplinire. Ea prevedea confiscarea unor clădiri și nu evacuarea lor după confiscare. Știe asta și Traian Băsescu dar nu o să se împiedice el de adevăr dacă interesele îi cer să mintă ordinar. Mai ales că știe ce susținere a tocmit să primească. Îi sare îndată în ajutor Ion Cristoiu, care rostogolește enormitatea: “ Chiar dacă așa cum am scris și eu, heirupistă, acțiunea ANAF a dat curs unei sentințe judecătorești. […] Președintele invocă discuții pe care le-a avut cu factori de decizie despre aplicarea unei sentințe judecătorești. De cînd și pînă cînd președintele intervine în aplicarea unei sentințe judecătorești?”
Exemplele ar putea continua dar concluzia e deja clara: Scaraotchi și-a tocmit isonar. Cine se aseamănă se adună.
Pe oamenii ăștia, Traian Băsescu și Ion Cristoiu, îi unesc multe și profunde betesuguri de caracter. Dar, de departe, cel mai mult în unește minciuna groasă.
http://www.conteledesaintgermain.ro/
