Până acum 10 ani eram un om „normal” care mânca pe fugă, vorbea cu prietenii la telefon din mers (pentru că rar găseam timp să ne întâlnim), scriam în grabă, amânam lucruri care contau dar puteau fi amânate, fără să-mi dau seama că erau de fapt cele mai importante. Practic, eram mereu în criză de timp, mereu cu gândul că trebuie să fac mai mult și mai repede, mereu în cătarea unor soluții rapide. De fapt, „rapid” era calitatea care conta în primul rând la ceea ce căutam și aplicam. Viața mi-aluneca printre degete fără măcar să observ că… trăiesc. A trebuit să pierd tot ce credeam că e „stabil” și „pentru totdeauna” ca să mă trezesc din hipnoza soluțiilor rapide și a vieții trăite în viteză.
Poate pentru că știu ce înseamnă să trăiești astfel, mi-a plăcut foarte mult ce spune Carl Honoré în cartea sa „Remedii lente„:
„Orice remediu rapid șoptește aceeași promisiune seducătoare de beneficiu maxim cu efort minim. Necazul este că părțile ecuației nu sunt egale. Gândiți-vă puțin: venerația față de altarul remediului rapid ne face mai fericiți, mai sănătoși și mai productivi? Ne ajută să abordăm provocările gigantice cu care se confruntă umanitatea la începutul secolului XXI ? Există realmente o aplicație pentru orice? Firește că nu. Încercarea de a rezolva problemele în grabă, lipirea unui plasture atunci când se cere o operație chirurgicală, poate să acorde o păsuire temporară – însă de obicei cu prețul acumulării de necazuri şi mai mari pentru mai târziu. Adevărul dur, neplăcut este că remediul rapid nu remediază de fapt niciodată nimic. Și uneori doar înrăutățește lucrurile.”
Ce implicații are viața trăită în viteză și de ce a ajuns Carl Honoré să scrie cărți dedicate lentorii – ne spune chiar el într-un scurt discurs TED care cred că o să vă placă și, cine știe, posibil să vă sugereze să încetiniți pasul… Vizionare plăcută ♥
http://adinaamironesei.blogspot.ro/
