Într-o bună zi, Soarele lumina ca de obicei pădurea, câmpurile, văile și munții, ridicând la viață întreaga natură. Într-una dintre cele mai abrupte crăpături ale unui munte era un loc în care el nu putea ajunge cu niciun chip. Curios fiind, el începu să strige în acea direcție să vadă dacă îi răspunde cineva. La început strigă în van și doar un ecou răzleț primea uneori ca răspuns.
Totuși, după câteva zile de încercări, o voce gravă i se adresă:
– Eu sunt peștera din munte. Cine mă trezește din somnul meu prelung? Cine are curajul să mă readucă în lumea neagră a suferinței și a chinului?
– Eu sunt Soarele! strigă vesel și zglobiu cu vocea precum clopoțeii acesta.
– Ce dorești de la mine? continuă cu același glas plin de supărare peștera. Eu nu te cunosc!
– Eu dau lumină întregii lumi, aduc fericire, claritate, căldură și trezesc natura la viață, se recomandă puțin îngâmfat Soarele.
– În lumea mea întunecată și rece nimeni nu aduce lumina și căldura. Tu nu existi! Și nu înțeleg ce vrei să spui, spuse peștera nedumerită.
– Nici eu nu înțeleg ce înseamna întunecat și rece. Există așa ceva? Cum arată?
Și fiecare dintre cei doi continuară să-i explice celuilalt conceptele pe care le enunțaseră mai devreme ca realitate a ceea ce experimentau în fiecare zi. Fiecare îi descria celuilalt, zi de zi, cum este lumea lui. După mulți ani de povestit tot nu ajunseseră la o concluzie, așa că s-au hotărât să se ducă fiecare la celălalt să vadă cum este.
Peștera când a ajuns la Soare și s-a uitat în jur a rămas încântată de ceea ce a văzut. Era pentru prima dată când putea privi în depărtări și prima dată când simțea căldura Soarelui.
– Vai! Niciodată n-am crezut că poate exista atâta fumusețe strigă ea fericită. Trebuie să vii și tu la mine să înțelegi și tu ce ți-am povestit în acești ani.
A doua zi, Soarele zâmbitor a coborât de pe bolta cerului și a pătruns în peștera cu care se împrietenise. Uitându-se în jur, plin de curiozitate, cobora din ce în ce mai adânc în inima muntelui. Glasul peșterii se auzi atunci:
– Cum ți se pare, Soare, aici în peșteră?
– Te rog să mă scuzi, dar eu nu văd nicio diferență, răspunse acesta. E plin de lumină și căldură aici.
după o poveste sufită
Autor: Răzvan
